Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 20 iulie 2010

17. Canonul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu - Ioan Euhitul


















Canonul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
Facere a Sfântului Ioan Euhitul, cel poreclit Mauropodos (Picior negru)

Cântarea 1-a
Glasul 1
Din robia cea amară izbăvindu-se Israil, marea cea neumblată a străbătut-o ca pe uscat; iar pe vrăjmaşul văzându-l înecat, cântare lui Dumnezeu a cântat, ca unui Făcător de bine, Cel ce a făcut minuni cu braţ înalt, că S-a proslăvit.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Umple gura mea, Curată, de dumnezeiască laudă ca să cânt slava Ta, Atotlăudată, şi să slăvesc mare cuviinţa ta, toată ziua să te preamăresc pe tine cu credinţă.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Dăruieşte-mi mie plânsul cel plin de desfătare şi de mângâiere, mijlocitoare dumnezeiască, bucurie şi mângâiere a Ortodocşilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, bucuria lumii, izvorâtoare a mântuirii.

Slava...

Ca pe un cer nou însufleţit, pe soarele dreptăţii ai răsărit Fecioară şi ai odrăslit ca un rai de taină şi rai cuvântător, pomul cel de viaţă roditor, din care mâncând, nu gustăm moarte.

Si acum...

Născând mai presus de fire, Curată, ai întrupat pe Dumnezeul făpturii: pentru aceea şi eu te rog, din spurcăciunea patimilor mele pe mine mă înviază şi mă du la dumnezeiască înălţime a nepătimirii.

Cântarea a 3-a
Nu întru înţelepciunea şi bogăţia sa să se laude muritorul, ci întru credinţa Domnului, cu dreaptă credinţă strigând lui Hristos Dumnezeu şi cântând pururea: Pe piatra poruncilor Tale, întăreşte-mă, Stăpâne.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Ceea ce singură ai îndumnezeit firea celor muritori, Atotcurată, prin naşterea ta cea mai presus de fire, ai pricinuit iertare păcatelor noastre, bucuria cea veşnică, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, atotlăudată.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Ţarină care fără de sămânţă ai rodit grâul vieţii şi fără arătură ai odrăslit, fiind topită de setea după hrana cea dumnezeiască, întăreşte sufletul meu cu pâinea dumnezeieştilor lucrări îngrăşând-o cu uleiul virtuţilor.

Slava...

Din tine ne-a odrăslit floarea cea neveştejită care bine a înmiresmat tot neamul omenesc cu dumnezeiescul mir al firii Sale, Cel ce împreună cu Tatăl este fără de început şi care S-a făcut din tine sub ani, Marie, cu totul fără de prihană.

Si acum...

Chipul frumuseţii tale celei cuvioase este închinat de îngeri, iar muritorilor se face mântuire şi duhurilor necurate înfricoşare, pentru aceasta, cu credinţă cinstindu-te şi smerindu-ne, Născătoare de Dumnezeu, ne luminăm sufletele.

Cântarea a 4-a
Auzit-a de demult Avacum cel minunat auzul Tău, Hristoase, şi cu frică a strigat: Dumnezeule, de la miazăzi vei veni, şi Cel Sfânt din munte cu umbră deasă, ca să mântuieşti pe unşii Tăi. Slavă puterii Tale, Doamne.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Munte netăiat mai de demult te-a văzut pe tine Daniil; munte umbrit, Avvacum, munte întărit David, iar altul, munte sfânt şi luminat, munte gras, Atotlăudată, întru care Dumnezeu a binevoit a se sălăşlui.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Dumnezeiesc palat al Cuvântului te ştim pe tine, întru care sălăşluindu-se cu trupul, ne-a înnoit pe noi, cei stricaţi cu patimile, pentru aceasta, curată Maică a lui Dumnezeu, pe tine te cinstim, şi pe cel născut din tine îl slăvim.

Slava...

Dumnezeiască oglindă nepătată te vedem pe tine, ceea ce ai primit strălucirea dumnezeiescului mărgăritar şi pe aceasta ai fulgerat-o cu trupul tău peste toată lumea, Atotlăudată, pentru mântuirea celor ce te laudă pe tine.

Si acum...

Biserică a lui Dumnezeu te cunoaştem pe tine cea mai curată, a Celui ce a făcut cerurile şi a toată zidirea; pentru aceasta, ţie îţi strigăm: fă-ne şi pe noi temple ale dumnezeiscului Duh pe noi, cei îmbogăţiţi prin mijlocirile tale.

Cântarea a 5-a
Lumina Ta cea neapusă străluceşte-o, Hristoase, în inimile celor ce cu credinţă Te laudă pe Tine; pacea Ta cea mai presus de minte dându-ne-o nouă. Pentru aceea din noaptea neştiinţei către ziua luminii Tale, prin lumina Ta alergând, Te slăvim pe Tine, Iubitorule de oameni.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Vindecă durerile sufletului meu, Preacurată, care ai născut pe cel ce vindecă bolile noastre cu patimile Lui cele mântuitoare şi atotsfinte, pentru ca să te mărim pe tine cu credinţă.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Curăţeşte nenorocitul meu suflet cel spurcat de patimi cu isopul sfintei tale mijlociri, Născătoare de Dumnezeu, fără de prihană, dăruind acestuia strălucită haina mântuirii.

Slava...

Pe tine te-am dobândit ajutor grabnic spre mântuire; pentru aceasta, cad la picioarele tale şi strig ţie cu lacrimi, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte-mă de săgetările diavolului şi de viitoarea osândă.

Si acum...

Tu eşti tăria mea, lauda şi veselia mea, paza şi apărătoarea mea, scăpare şi zid nebiruit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, pentru aceea mântuieşte-mă pe mine robul tău.

Cântarea a 6-a
Cu totul sunt cuprins de nenumăratele patimi şi în chitul răutăţilor am căzut. Ci din stricăciune ridică-mă, Dumnezeule, ca oarecând pe Iona, şi întru credinţă dăruieşte-mi nepătimirea, ca să jertfesc Ţie cu glas de laudă şi cu duh de mântuire.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Fecioară care cu rugăciunile tale împrăştii cu vânturătoarea duhului mulţimea păcatelor mele, curăţeşte pleava inimii mele şi smulge din ea tot cugetul care odrăsleşte neghină.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Văzând, Preacurată, răutatea în care zace sufletul meu cel ţinut în Egiptul patimilor şi care clădeşte zid patimilor cărnii, vino degrabă şi mă izbăveşte din robia cea de necinste.

Slava...

Mi se sfâşie inima şi sunt răscolit plinindu-se vremea vieţii mele şi văzându-mă pe mine sporind în cele mai rele lucruri şi adăugând rană la rană şi pată la pată.

Si acum...

Acum s-a apropiat sufletul de sfârşit: lasă, dar, suflete, toate faptele cele înfricoşate ale întunericului şi nopţii şi încinge-te cu armele luminii, ca să umbli ca ziua, făptuind cele bune.

Kathisma Glasul 1.
Soborul îngeresc.
Zi de taină te-ai arătat, Fecioară, pe Hristos soarele strălucind tuturor celor ce stau în întunericul necunoştinţei, mireasă a lui Dumnezeu. Pentru aceea, toţi cei luminaţi prin tine te fericim.

Cântarea a 7-a
Tinerii cei ce s-au arătat oarecând sfinţi pentru buna credinţă, au trecut ca printr-o cămară prin văpaia cuptorului cea nesuferită şi cu un glas lăudând, cântare cântau: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Cămară luminoasă de nuntă a Stăpânului, bucură-te, preaminunată, Curată. Bucură-te, zidul credincioşilor, bucură-te, scară care duci la odihna cea dumnezeiască pe cei ce cântă Celui născut al tău: Dumnezeul Părinţilor noştri cel lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Pe Cel pe Care cerurile nu-L cuprind L-ai încăput tu, ca ceea ce eşti mai cuprinzătoare decât cerurile, Născătoare de Dumnezeu, rai cuvântător şi însufleţit al Celui care a zidit cerurile cu voia, podoabă cerească a unuia Dumnezeu şi a pământului.

Slava...

Ca să-l facă pe om dumnezeu, din tine S-a întrupat Dumnezeu pe Care şi roagă-L stăruitor Nepătată şi fără de prihană să-i mântuiască pe robii tăi din ispitele diavolului şi din văpaia cumplită a gheenei şi din toată întristarea.

Si acum...

Trândăvia mea, Stăpână, şi somnul cel greu, te rog, risipeşte-le cu privegherile şi rugăciunile tale, Nepătată, şi miluieşte-mă pe mine care cânt: lăudat şi preaînălţat este Dumnezeul părinţilor noştri întru toţi vecii.

Cântarea a 8-a
Cuptorul de demult, cel cu foc răcorit, a arătat chipul minunii celei mai presus de fire, pentru că focul n-a ars pe tinerii coconi, arătând dumnezeiasca naştere a lui Hristos, cea fără de sămânţă, din Fecioară. Pentru aceea, lăudând să cântăm: Toată zidirea bine să cuvinteze pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Ca din rădăcina lui Iesei odrăslind ai născut, de Dumnezeu Născătoare, pe Hristos, floarea cea neveştejită; pentru aceasta, te rog pe tine care mai dinainte vezi mărăcinii patimilor smulge-i şi sădeşte în mine, Fecioară, frica de Dumnezeu.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Ca ceea ce eşti minunată, ca ceea ce eşti preafrumoasă, ca una fără de prihană, ca pe o aleasă mireasă şi copilă curată, Fecioară, pe tine te cântăm ca una ce eşti fără de pată şi sfântă şi cu dor ne închinăm ţie cea binecuvântată întru toţi vecii.

Slava...

Pe tine zid şi scăpare, scară care urci la înălţime firea cea omenească, Fecioară Marie, cunoscându-te strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Si acum...

Pământ sfânt şi ales pe care nimeni dintre cei pământeşti nu a călcat, fiind acoperiţi de vălul necredinţei şi de gânduri viclene. Arată mintea mea mai presus de grijile cele pământeşti şi învredniceşte-mă pe mine de pământul celor blânzi. Domnului să ne rugăm.

Irmosul.
În cuptor, cei trei tineri ai lui Israil, mai curat decât aurul în topitoare au strălucit cu frumuseţea evlaviei zicând: „binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.”

Cântarea a 9-a
Negrăită este taina Fecioarei, pentru că aceasta cer, scaun de heruvimi şi cămară purtătoare de Lumină a lui Hristos, Dumnezeu Atotţiitorul, s-a arătat. Pe aceasta cu bună cinste, ca pe Născătoarea de Dumnezeu să o mărim.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Muntele cel Preasfânt al lui Dumnezeu pe care l-a lucrat mai dinainte dreapta Domnului, aflându-mă pe mine, înşelatul, cel aruncat în munţii pierzaniei, în prăpăstii şi în piscuri, călăuzeşte-mă pe mine la muntele virtuţii.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi

Iată Mirele este gata şi cămara de nuntă este împodobită şi vor intra într-însa cei ce au păzit curăţia lor nestricată. Dar numai eu, Născătoare de Dumnezeu, voi fi aruncat în întuneric.

Slava...

Legile lui Dumnezeu le-am lăsat deoparte şi eu însumi m-am supus legii păcatului, iar legii cugetului nu m-am supus eu, nenorocitul. Ceea ce ai covârşit legile firii prin sfânta ta naştere supune mie legile trupului meu.

Si acum...

Pentru ca să arăţi adâncul milelor, al bunătăţii tale şi milostivirea Fiului Tău, Atotlăudată, dăruieşte-mi şi mie iertare pentru toate şi sălăşluirea în rai.


Prosomia. Glasul 1.
Vestiţii mucenici.
Bucură-te, Cetate însufleţită a lui Dumnezeu,
bucură-te, Maică Fecioară,
bucură-te, Stăpână,
bucură-te rai,
bucură-te, ceea ce ai odrăslit pomul vieţii în pântecele tău, pe Hristos Dătătorul de viaţă şi Domnul, pe Care şi roagă-L, cu rugăciunile tale de maică, să izbăvească din primejdii pe robii tăi.

Bucură-te, mireasă nenuntită, munte umbrit al lui Dumnezeu, pe care l-a văzut Avvacum.
Bucură-te, podoabă multdorită, Născătoare de Dumnezeu,
bucură-te, masă dumnezeiască, ceea ce porţi pâinea cea cerească, pe Hristos Domnul, pe Care şi roagă-L să izbăvească pe robii tăi din tot răul.

Bucură-te, palat al lui Dumnezeu Cuvântul, cu totul fără de prihană, întru care, sălăşluindu-Se, pe toate cele stricăcioase le-a înnoit.
Bucură-te, ceea ce ai odrăslit grâul vieţii fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, Atotlăudată Fecioară!

Pe tine acum te rog nu înceta să hrăneşti sufletul meu cu pâinea faptelor virtuţii. Atacuri ale multor chinuri mă potopesc, Mireasa lui Dumnezeu, felurite întristări şi biciuiri, noian de primejdii acum îl acoperă pe robul tău, Nepătată, către tine caut scăpare, eu nenorocitul, la tine caut milă; aşadar, cu mila ta, Stăpână, miluieşte-mă şi mă mântuieşte cu mijlocirile tale. Amin!

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks