32.07 Tâlcuiri - Săptămâna a zecea după Cincizecime - Duminică

Utrenie:

In. 21. 1-14

1    Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria templului.
    2    Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani.
    3    Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi.
    4    Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă.
    5    Iar unii vorbind despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu podoabe, El a zis:
    6    Vor veni zile când, din cele ce vedeţi, nu va rămâne piatră peste piatră care să nu se risipească.
    7    Şi ei L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea?
    8    Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei.
    9    Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând.
    10    Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie.
    11    Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi.
    12    Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu.
    13    Şi va fi vouă spre mărturie.
    14    Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde;
-----------------
    15    Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri.

Liturghie:


1.Cor. 4. 9-16

    9    Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte  lumii şi îngerilor şi oamenilor.
    10    Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!
    11    Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim,
    12    Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.
    13    Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.
    14    Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi.
    15    Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători  în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.
    16    Deci, vă rog, să-mi fiţi mie  următori, precum şi eu lui Hristos.


Mt. 17. 14-23


    14    Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
    15    Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
    16    Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
    17    Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
    18    Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
    19    Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
    20    Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
    21    Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
    22    Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
    23    Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!


Tâlcuire:


"Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post." Dacă acest neam e izgonit de rugăciunea şi postirea altuia,  cu cât mai mult el nu poate să intre în cel ce însuşi e postitor şi rugător. Iată ce îngrădire! Deşi demonii sunt mulţime nenumărată şi văzduhul e plin de ei, nu pot face nimic celui ce se îngrădeşte prin rugăciune şi prin post. Postul este înfrânarea desăvârşită,  rugăciunea este desăvârşita părtăşie (comuniune) cu Dumnezeu; postul apără de bântuirile din afară, iar rugăciunea aţinteşte dinlăuntru asupra vrăjmaşilor o panoplie de foc. Pe postitor şi rugător, demonii îl simt de departe şi fug de el, ca să nu primească lovituri dureroase. Ne e îngăduit să gândim că acolo unde nu este post şi rugăciune s-a şi înfiinţat demonul? Da. Demonii, sălăşluindu-se în om, nu întotdeauna îşi fac simţită adăstarea, ci se ascund,  învăţându-şi gazda la tot răul şi abătând-o de la tot binele în chip hoţesc, aşa încât acesta este încredinţat că singur face tot, împlinind de fapt voia vrăjmaşului sau. Tu doar apucă-te de rugăciune şi de post, şi vrăjmaşul va fugi îndată, aşteptând prilejul de a se întoarce, îndată ce omul părăseşte rugăciunea şi postul.