2 Cor. 2. 14; 3. 3
14 Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!
------------
15 Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
16 Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic?
17 Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.
-----------
1 Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avem nevoie – cum au unii – de scrisori de laudă către voi sau de la voi?
2 Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii,
-----------
3 Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
Mt. 23. 3-28
3 Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
4 Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
5 Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
6 Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
7 Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
8 Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9 Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10 Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.
11 Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12 Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.
13 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
14 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
15 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
16 Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat.
17 Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?
18 Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat.
19 Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?
20 Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui.
21 Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el.
22 Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
24 Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.
26 Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.
27 Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
28 Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
Tâlcuire:
Curăţeşte cele dinlăuntru, ca şi cele din afară să fie curate. În societate ne purtam bine mai totdeauna, fiindcă ne temem de judecata oamenilor şi ne înfrânăm. Dacă şi purtarea din afară este stricată, înseamnă că s-a ajuns la treapta cea mai de pe urmă a răului: orice ruşine este deja pierdută. Nu totdeauna însă purtarea vrednica este însoţită de un fel bun de a gândi şi simţi. Când lucrurile stau astfel, dezmierdarea de sine are în om deplina libertate; acesta şi-o satisface şi prin faptele din afară, pe cât îngăduie ochii oamenilor şi pe cât poate să-şi ascundă de ei faptele sale: întocmai ca un mormânt văruit. Totodată, necurăţia lăuntrica spurca şi cele din afara ale omului. Curăţeşte, dar, lăuntrul tău, şi vei fi curat tot, te vei face vas pe care Stăpânul casei poate să-l întrebuinţeze la orice lucru bun. Trebuie să ne minunăm de faptul că cele lăuntrice rămân nebăgate în seama: doar nimeni nu-şi doreşte pieirea. Pesemne că vrăjmaşul ţine aceste suflete în orbire: "Asta nu-i nimic, păcate învederate să nu fie", ori le învaţă să amâne de la o zi la alta lucrul de căpetenie: "Mâine o să ne ocupăm serios de suflet, aşa cum se cuvine, iar acum să-l lăsăm să se desfete puţin" cu gânduri şi cu închipuiri pătimaşe, dacă nu chiar cu fapte. Să ne ferim a ne învechi în această stare, că nu cumva îndreptarea noastră să devină cu neputinţă, la fel ca deprinderea bătrânului cu unele obiceiuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu