33.03 Tâlcuiri - Săptămâna a unsprezecea după Cincizecime - Miercuri

2 Cor. 3. 4-11

    4    Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu;
    5    Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu,
    6    Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.
    7    Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
    8    Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?
    9    Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii.
    10    Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava cea covârşitoare.
    11    Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e netrecător va fi în  slavă.


Mt. 23. 29-39

    29    Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,
    30    Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
    31    Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
    32    Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!
    33    Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
    34    De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,
    35    Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
    36    Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
    37    Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.
    38    Iată, casa voastră vi se lasă pustie;
    39    Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.


Tâlcuire:

Câtă milă n-a arătat Domnul Ierusalimului (adică iudeilor)! Şi până la urmă,  a fost nevoit să spună: "Iată, se lasă casa voastră pustie". Ştie toată lumea care au fost urmările: iudeii sunt lipsiţi de patrie pana în ziua de azi. Nu la fel se întâmpla şi cu sufletul? Domnul se îngrijeşte de el şi îl povăţuieşte în tot chipul; sufletul ascultător merge pe calea ce i s-a arătat, iar cel neascultător rămâne în împotrivirea sa faţă de chemarea lui Dumnezeu. Domnul însă nu-l leapădă, ci întrebuinţează toate mijloacele spre a-l înţelepţi. Sporeşte încăpăţânarea: sporeşte şi lucrarea lui Dumnezeu. Dar toate au o măsura. Sufletul ajunge la împietrire, şi Domnul, văzând că nu are ce să mai facă din el, îl lasă în voia căderii sale - şi sufletul piere, asemenea lui Faraon. Să înveţe de aici orice om pe care îl luptă patimile că răsfăţul de sine nu poate rămâne nepedepsit la nesfârşit. Oare nu este vremea de a lepăda păcatul şi de a te înfrâna nu  numai  câteodată,  ci de a face o întoarcere hotărâtoare către Dumnezeu? Căci nimeni nu poate spune când a trecut hotarul. Poate că îndată are să ia sfârşit îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.