36.05 Tâlcuiri - Săptămâna a paisprezecea după Cincizecime – Vineri

Gal. 2. 6-10

    6    Iar de cei ce sunt mai de seamă – oricine ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului, – cei mai de seamă n-au adăugat nimic la Evanghelia mea,
    7    Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur,
    8    Căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii împrejur a lucrat şi prin mine la neamuri;
    9    Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,
    10    Numai să ne aducem aminte de săraci, ceea ce tocmai m-am şi silit să fac.


Mc. 5. 22-24

    22    Şi a venit unul din mai-marii sinagogilor, anume Iair, şi văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui,
    23    Şi L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci, venind, pune mâinile tale peste ea, ca să scape şi să trăiască.
    24    Şi a mers cu el. Şi mulţime multă îl urma pe Iisus Şi Îl îmbulzea.

Mc. 5. 35

    35    Încă vorbind El, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învăţătorul?
---------------
    36    Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.
    37    Şi n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui Iacov.
    38    Şi au venit la casa mai-marelui sinagogii şi a văzut tulburare şi pe cei ce plângeau şi se tânguiau mult.
    39    Şi intrând, le-a zis: De vă tulburaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme.
    40    Şi-L luau în râs. Iar El, scoţându-i pe toţi afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde era copila.
    41    Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te!
    42    Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.
    43    Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta. Şi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.


Mc. 6. 1

    1    Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El.


Tâlcuire:

Înviind pe fiica lui Iair, Domnul "a poruncit cu stăruinţă" părinţilor ei "ca nimeni să nu afle de aceasta." Prin asta ni se arată : Nu căuta slava şi urechea ta  să n-o ciuleşti spre ascultarea laudelor de la oameni, chiar dacă faptele tale bune nu pot fi ascunse". Fă ceea ce te povăţuieşte frica de Dumnezeu şi conştiinţa, iar vorbele oamenilor să-ţi fie ca şi cum n-ar fi. Fii cu luare aminte şi la suflet: îndată ce se pleacă oricât de puţin spre laudele celorlalţi,  întoarce-l la rânduiala sa. Dorinţa ca oamenii să afle faptele tale bune se naşte din dorinţa de a fi lăudat. atunci când primeşti laudă, ţi se pare că ţi-ai atins ţelul, iar asta taie râvna şi curmă faptele vrednice de laudă,  prin urmare şi laudele încetează.  De aici reiese că cel care vrea ca oamenii să afle faptele lui bune se trădează pe sine însuşi. Faptul că oamenii lauda fapta bună este firesc - cum să nu  lauzi un lucru bun? Dar tu să nu ai gândul la laude, să nu le aştepţi şi să nu le cauţi. Dacă îţi vei îngădui să primeşti  laude, te vei strica de tot. Dacă îţi îngădui o dată, îţi vei îngădui şi a doua oară, şi aşa mai departe. Cel ce face adeseori un lucru capătă obişnuinţă - şi vei ajunge iubitor de laude; iar dacă vei ajunge aici, nu toate faptele tale vor mai fi rodnice spre laudă, iar lauda va înceta. Lipsind laudele celorlalţi, vei începe să te lauzi singur,  lucru pe care Domnul îl numeşte "a trâmbiţa înaintea ta". Asta e şi mai rău. Sufletul tău  va deveni atunci ticălos, va alerga numai după strălucire mincinoasă, şi de la el nu mai este de aşteptat nici un bine.