36.06 Tâlcuiri - Săptămâna a paisprezecea după Cincizecime – Sâmbătă

1 Cor. 4. 1-5

1 Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.
2 Iar, la iconomi, mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat credincios.
3 Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pe mine însumi.
4 Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pe mine este Domnul.
5 De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.


Mt. 23. 1-12


1 Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
2 Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;
3 Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
4 Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
5 Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
6 Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
7 Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
8 Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9 Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10 Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.
11 Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12 Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.


Tâlcuire:

"Care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru." Măreţia se măsoară, după cuvântul Domnului, nu după neam, nici după putere, nici după înzestrare, ci după ştiinţa de a face bine celorlalţi. Cel ce lucrează mai neobosit şi mai mult în această privinţă, acela este cel mai mare. Aşa cum într-o familie capul îşi ia asupră-şi grijile întregii familii, iar cinstirea şi întâietatea lui stau în a-i odihni pe toţi şi a face în aşa fel ca tuturor să le fie bine, şi în obştea creştină cel ce voieşte a fi cap trebuie să ia asupră-şi, pe de-a-ntregul, grija ca toţi să aibă mulţumire în Hristos în locul din obşte pe care se află şi în lucrarea pe care şi-a ales-o. Cel mai bine însă este aşa: leapădă orice gând de întâietate şi pune în inima ta grija de a sluji cât mai mult binelui celor care te înconjoară, şi vei fi mare în ochii lui Dumnezeu şi poate că, de asemenea, în sufletul oamenilor. Dacă toţi mai-marii ar face din această lege a lui Hristos lege a conştiinţei lor, ce bunăstare şi mulţumire s-ar înstăpâni îndată printre noi! Din păcate însă, cei mai mulţi dintre noi, ajungând în fruntea obştii, încep degrabă să se slujească pe sine şi propriile interese, cerând mai întotdeauna slugi, în loc să slujească ei celorlalţi; iar conştiinţa şi-o amăgesc împlinindu-şi cu bine treburile oficiale. Din pricina asta sunt o mulţime de şefi, dar binele nu mai răsare printre noi şi toate instituţiile bune nu aduc binele ce se aşteaptă de la ele.