45.04 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi treia după Cincizecime – Joi

1 Tes. 2. 9-14

    9    Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi de truda noastră; lucrând zi şi noapte, ca să nu fim povară nici unuia din voi, aşa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu.
    10    Voi sunteţi martori, şi Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt şi cât de drept şi fără de prihană ne-am purtat între voi credincioşii;
    11    Ca un părinte pe copiii săi, precum ştiţi, aşa v-am rugat şi v-am mângâiat.
    12    Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa.
    13    De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi cei ce credeţi.
    14    Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,
------------------
    15    Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,
    16    Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.

Lc. 11. 14-23

    14    Şi a scos un demon, şi acela era mut. Şi când a ieşit demonul, mutul a vorbit, iar mulţimile s-au minunat.
    15    Iar unii dintre ei au zis: Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate pe demoni.
    16    Iar alţii, ispitindu-L, cereau de la El semn din cer.
    17    Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: Orice împărăţie, dezbinându-se în sine, se pustieşte şi casă peste casă cade.
    18    Şi dacă satana s-a dezbinat în sine, cum va mai sta împărăţia lui? Fiindcă ziceţi că Eu scot pe demoni cu Beelzebul.
    19    Iar dacă Eu scot demonii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători.
    20    Iar dacă Eu, cu degetul lui Dumnezeu, scot pe demoni iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu.
    21    Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace.
    22    Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte.
    23    Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte.


Tâlcuire:

"Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace. Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte." Această pildă lămureşte felul în care Domnul strică stăpânirea demonică asupra sufletelor. Câtă vreme sufletul se află în păcat, îl stăpâneşte duhul rău, chiar dacă nu vădeşte întotdeauna acest lucru. El este mai puternic decât sufletul, drept care nici nu se teme ca acesta se va răscula; îl stăpâneşte şi îl tiraniseşte fără să întâmpine vreo împotrivire. Atunci însă când Domnul intră în suflet, atras de credinţă şi pocăinţă, strică toate legăturile sataniceşti, alungă demonul şi îl lipseşte de orice putere asupra acelui suflet; şi atâta vreme cât sufletul slujeşte Domnului, demonii nu pot să pună stăpânire pe el, căci este puternic prin Domnul, mai puternic decât ei. Atunci când sufletul păcătuieşte şi se abate de la Domnul,  demonul năvăleşte iar şi i se face sărmanului suflet mai rău decât înainte. Aceasta este obşteasca rânduială nevăzută a întâmplărilor din lumea duhovnicească. Dacă ni s-ar deschide ochii minţii, am vedea cum duhurile rele se luptă cu sufletele în întreaga lume: biruinţa inclina ba de o parte, ba de cealaltă, după cum sufletele au părtăşie cu Dumnezeu prin credinţă, pocăinţă şi râvna pentru fapte bune, sau se depărtează de El prin nepăsare, trândăvie şi răcire faţă de bine.