Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. (Ps. 50:13)Priveste catre rasarit... si vezi bucuria care-ti vine de la Dumnezeu.Iata vin fiii tai pe care i-ai trimis (n.b. gândurile si rugaciunile tale)...vin bucurandu-se de slava lui Dumnezeu.(Ba. 4:36-37) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care îl arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…(Maica Siluana)
vineri, 29 octombrie 2010
45.05 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi treia după Cincizecime – Vineri
1 Tes. 2. 14-20
14 Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,
15 Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,
16 Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.
17 Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră.
18 Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu Pavel – o dată şi încă altă dată, – dar ne-a împiedicat satana.
19 Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?
20 Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră.
Lc. 11. 23-26
23 Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte.
24 Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.
25 Şi, venind, o află măturată şi împodobită.
26 Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.
Tâlcuire:
"Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte." Reiese că poţi să te osteneşti o viaţă întreagă şi să socoţi c-ai adunat multe bunătăţi de tot felul, dar totul e fără de folos, fiindcă n-ai adunat cu Domnul. Dar ce înseamnă a aduna cu Domnul? Înseamnă a te osteni şi a lucra după îndreptarul credinţei în Domnul, după îndreptarul poruncilor Lui, cu ajutorul harului Sau, însufleţindu-te prin făgăduinţele Lui: a trăi aşa încât duhul vieţii tale să fie duhul lui Hristos. În lume sunt două tărâmuri - al binelui şi al răului, al adevărului şi al minciunii. Numai binele şi adevărul alcătuiesc o bogăţie adevărată, trainică şi de preţ; dar binele şi adevărul vin numai de la Domnul şi se dobândesc numai cu ajutorul Lui. Se înţelege ca cine nu adună cu Domnul nu adună bine şi adevăr, nu adună ceea ce putem numi adevărata avuţie, trainică şi de preţ şi orice ar aduna este degeaba, osteneală zadarnică, risipă de puteri şi timp.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu