45.06 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi treia după Cincizecime – Sâmbătă

2 Cor. 8. 1-5

    1    Şi vă fac cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei;
    2    Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor,
    3    Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere,
    4    Cu multă rugăminte cerând har de a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor.
    5    Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu,
---------------
    6    Încât am rugat pe Tit ca, precum a început dinainte, aşa să şi desăvârşească, la voi, şi darul acesta.

Lc. 8. 16-21

    16    Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
    17    Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare.
    18    Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el.
    19    Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.
    20    Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă.
    21    Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.


Tâlcuire:

"Nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." Înseamnă că oricât ne-am ascunde faptele noastre rele, acestea sunt trecute, chiar dacă noi nu vrem, într-un zapis ce se va face arătat la vremea lui. Care este hârtia pe care se scriu aceste lucruri? Conştiinţa noastră. Câteodată îi poruncim să tacă, iar ea tace; de tăcut tace, însă îşi face treaba şi trece faptele noastre în catastif cu cea mai mare amănunţime. Dar ce e de făcut, dacă acolo sunt scrise multe lucruri rele? Trebuie şterse însemnările. Cum? Cu lacrimi de pocăinţă. Aceste lacrimi vor şterge tot şi nu va mai rămâne nici urmă din lucrurile rele scrise acolo; iar de nu le vom şterge, vom fi siliţi la judecată să le citim, unul câte unul, noi înşine şi întrucât dreptatea va stăpâni atunci în conştiinţă, tot noi ne vom rosti osânda, iar Domnul o va întări. Hotărârea luată atunci va fi nestrămutată, căci fiecare se va osândi pe sine şi nimănui nu-i va mai arde de păcatele celorlalţi; şi totul se va săvârşi într-o clipită: vei privi şi te vei vedea aşa cum eşti, iar de la Domnul Cel Pretutindenea-Fiitor vei auzi îndată întărirea osândei şi totul se va sfârşi...