Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. (Ps. 50:13)Priveste catre rasarit... si vezi bucuria care-ti vine de la Dumnezeu.Iata vin fiii tai pe care i-ai trimis (n.b. gândurile si rugaciunile tale)...vin bucurandu-se de slava lui Dumnezeu.(Ba. 4:36-37) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care îl arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…(Maica Siluana)
luni, 8 noiembrie 2010
47.01 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi cincea după Cincizecime – Luni
2 Tes. 1. 1-10
1 Pavel, Silvan şi Timotei, Bisericii tesalonicenilor întru Dumnezeu, Tatăl nostru, şi întru Domnul Iisus Hristos:
2 Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos.
3 Datori suntem, fraţilor, să mulţumim pentru voi pururea lui Dumnezeu, precum se cuvine, fiindcă mult creşte credinţa voastră şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi prisoseşte, a unuia faţă de altul,
4 Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
5 Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi,
6 De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7 Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale,
8 În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.
9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10 Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea.
Lc. 12. 13-15
12 Că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi.
--------------
13 Zis-a Lui cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea.
14 Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?
15 Şi a zis către ei: Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale.
Lc. 12. 22-31
22 Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca.
23 Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.
24 Priviţi la corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici jitniţă, şi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!
25 Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?
26 Deci dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte?
27 Priviţi la crini cum cresc: Nu torc, nici nu ţes. Şi zic vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
28 Iar dacă iarba care este azi pe câmp, iar mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu aşa o îmbracă, cu cât mai mult pe voi, puţin credincioşilor!
29 Şi voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu fiţi îngrijoraţi.
30 Căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de acestea;
31 Căutaţi mai întâi împărăţia Lui. Şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Tâlcuire:
"Cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?", a grăit Domnul către cel ce îi cerea să judece între el şi fratele său. Apoi, a adăugat: " Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca."; iar mai înainte a învăţat: "Lăsaţi morţii să-şi îngroape morţii lor", în vreme ce altădată a dat de înţeles că e mai bine pentru om să nu se însoare. Asta înseamnă că desprinderea luării aminte şi inimii creştinilor de toate cele lumeşti, precum şi eliberarea de gâlcevile şi legăturile lumeşti alcătuiesc una din trăsăturile duhului creştinesc. Faptul că Dumnezeu binecuvântează căsătoria şi o întăreşte ca legătură de nedespărţit, că înnoieşte porunca ce statorniceşte legăturile dintre părinţi şi copii nu şterge această trăsătură şi, păstrându-i însemnătatea înaintea autorităţii şi rânduielilor civile, nu le dă creştinilor dreptul de a nu o păzi şi de a nu şi-o întipări în inimă. Pune faţă în faţă aceste fapte şi vei vedea că ai datoria de a-ţi păzi inima desprinsă de lume, în orişice împrejurări lumeşti te-ai afla. Dar cum se poate face asta? Hotărăşte tu singur prin viaţa ta: în asta stă toată înţelepciunea practică. Domnul ne îndrumă la dezlegarea acestei întrebări prin următoarea regulă: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu". Toată grija ta să fie ca Dumnezeu să împărăţească în inima ta şi toate cele lumeşti îşi vor pierde atunci vraja care te leagă şi te îngreunează. Atunci, în vreme ce te îndeletniceşti cu treburile din afară, lăuntrul tău, inima ta vor fi stăpânite de cu totul altceva. Dacă te vei hotărî însă a tăia şi ultimele legături cu cele lumeşti, nu vei fi în pierdere: te vei apropia de ţelul pe care ţi-l dă credinţa în Hristos.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu