Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 9 noiembrie 2010

47.02 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi cincea după Cincizecime – Marţi




















2 Tes. 1. 10-12

    10    Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea.
    11    Pentru aceasta, ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa şi să împlinească cu putere toată pornirea voastră spre bunătate şi orice lucrare a credinţei voastre,
    12    Ca să se preaslăvească în voi numele Domnului nostru Iisus şi voi întru El, prin harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Iisus Hristos.


2 Tes 2. 1-2

    1    În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El, vă rugăm, fraţilor,
    2    Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi – nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit.


Lc. 12. 42-48

    42    Şi a zis Domnul: Cine este iconomul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune peste slugile sale, ca să le dea, la vreme, partea lor de grâu?
    43    Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul, o va găsi făcând aşa.
    44    Adevărat vă spun că o va pune peste toate avuţiile sale.
    45    Iar de va zice sluga aceea în inima sa: Stăpânul meu zăboveşte să vină, şi va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, şi să mănânce, şi să bea şi să se îmbete,
    46    Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care ea nu ştie şi o va tăia în două, iar partea ei va pune-o cu cei necredincioşi.
    47    Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult.
    48    Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.



Tâlcuire:

Pilda despre iconom ne înfăţişează cum trebuie să fie creştinul faţă de cele ale vieţii. Iconomul se îngrijeşte cu osârdie de datoria lui, însă cu inima nu se leagă de nimic, e liber de orice legături, de orice lucru este legat numai pe dinafară. Aşa trebuie să fie şi creştinul faţă de orice lucru lumesc. Dar este, oare, cu putinţă acest lucru? Cum să nu. Aşa cum poate exista evlavie de ochii lumii, fără cucernicie lăuntrică, poate exista şi îndeletnicire cu treburile lumii numai la arătare, fără ca inima să fie legată lăuntric de acestea. Dar atunci nu se vor preschimba toate legăturile dintre noi într-o formă lipsită de viaţă, nu va deveni totul rece ca o statuie de marmură? Nu. În mijlocul lucrurilor acestei vieţi va răsări o altă viaţă, mult mai atrăgătoare decât oricare îndestulare a acestei vieţi. Cele lumeşti vor rămâne, într-adevăr, numai o formă lipsită de viaţă, dar ceea ce va încălzi inima vă ieşi dintr-un alt izvor - şi oricine bea din acest izvor nu va mai înseta. Dar atunci e mai bine să lăsăm toate baltă? De ce? Să ştii că lepădându-te în afară de toate, poţi fi legat cu inima de ele; iar nelepădându-te în afară, să fii liber de legături. Fireşte, cel ce se va lepăda de toate şi în afară poate mai lesne să-şi stăpânească inima. Alege dar ce ţi-e mai la îndemână; dar să-ţi păzeşti inima precum o cere Domnul!

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks