47.07 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi cincea după Cincizecime – Duminică

Utrenie:

Mc. 16. 9-20

    9    Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
    10    Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
    11    Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.
    12    După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină.
    13    Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
    14    La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi I-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
    15    Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
    16    Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
    17    Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
    18    Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.
    19    Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
    20    Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.

Liturghie:

Efes. 4. 1-7

    1    De aceea, vă îndemn, eu cel întemniţat pentru Domnul, să umblaţi cu vrednicie, după chemarea cu care aţi fost chemaţi,
    2    Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire,
    3    Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii.
    4    Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;
    5    Este un Domn, o credinţă, un botez,
    6    Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.
    7    Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos.

Lc. 10. 25-37

    25    Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?
    26    Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?
    27    Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
    28    Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi.
    29    Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu?
    30    Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
    31    Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.
    32    De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.
    33    Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
    34    Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.
    35    Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.
    36    Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?
    37    Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.


Tâlcuire:

Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti?". Prin aceasta a arătat că pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobşte, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuinţă, cu simţire,  aplicându-l la viaţa noastră şi împlinind cele privitoare la gânduri - prin gândurile noastre, cele privitoare la simţăminte - prin simţămintele şi stările noastre sufleteşti -, cele privitoare la fapte - prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu culege înţelesuri luminoase cu priire la tot ce e în sine, împrejur de sine şi mai presus de sine: cuvântul lui Dumnezeu îi lămureşte datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieţii, înşirând pe firul conştiinţei, ca nişte mărgăritare de mult preţ, sfintele îndreptări, iar conştiinţa îi va arăta mai apoi, limpede şi în amănunt, ce şi când să facă pentru a plăcea Domnului; ii potoleşte patimile, asupra cărora citirea cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniştitoare. Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citeşti cuvântul lui Dumnezeu, şi patima se va potoli treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogăţeşte cu cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu va avea deasupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie.