48.01 Tâlcuiri - Săptămâna a douăzeci şi şasea după Cincizecime – Luni

1.Tim. 1. 1-7

    1    Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Iisus Hristos, nădejdea noastră,
    2    Lui Timotei, adevărat fiu în credinţă: Har, milă, pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
    3    Când am plecat în Macedonia, te-am îndemnat să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe o altă învăţătură,
    4    Nici să ia aminte la basme şi la nesfârşite înşirări de neamuri, care aduc mai degrabă certuri, decât lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, cea întru credinţă;
    5    Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,
    6    De la care unii rătăcind s-au întors spre deşartă vorbire,
    7    Voind să fie învăţători ai Legii, dar neînţelegând nici cele ce spun, nici cele pentru care dau adeverire.

Lc. .14. 1, 12-15

    1    Şi când a intrat El în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor sâmbăta, ca să mănânce, şi ei Îl pândeau,
  
    12    Zis-a şi celui ce-L chemase: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la rândul lor, pe tine, şi să-ţi fie ca răsplată.
    13    Ci, când faci un ospăţ, cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi,
    14    Şi fericit vei fi că nu pot să-ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea drepţilor.
    15    Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!
  

Tâlcuire:

Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau la cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată ceva pentru aproapele ca să capeţi răsplata de la el aici. Asta nu înseamnă că risipeşti în zadar: vei fi răsplătit pentru toate la vremea potrivită. În predica de pe munte, Domnul a poruncit să facem toate faptele bune - rugăciunea, postul, milostenia - în taină. De ce oare? Fiindcă Tatăl Ceresc le va răsplăti la arătare celor ce fac acestea. Asta înseamnă că prin toate ostenelile vieţii sale creştinul trebuie să-şi pregătească fericirea viitoare, să-şi clădească locuinţa veşnică şi să trimită acolo provizii pentru întreaga vecie. Acest fel de a făptui este potrivnic principiului: "Interesul poartă fesul", căci interesele se mărginesc la viaţa de aici, iar viaţa creştinească aduce pagubă acestor interese. A trăi astfel nici nu se poate fără credinţă, nădejde şi dragoste faţă de Domnul. A trăi potrivit poruncilor în aşteptarea răsplătii înseamnă tot o făptuire înstrăinată de interesele lumeşti; şi, de altfel, e mai aproape şi mai limpede inimii decât cine ştie ce lucru prea idealist, cum ar fi să faci bine "de dragul binelui". Aşa ceva nu se găseşte nicăieri în Sfânta Scriptură. Acolo, cel mai înalt imbold este: "Fă totul pentru Domnul şi nu te teme că ai să ieşi în pagubă".