Evr. 7. 18-25
18 Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei;
19 Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20 Ci încă a fost la mijloc şi un jurământ, căci pe când aceia s-au făcut preoţi fără de jurământ,
21 El S-a făcut cu jurământul Celui ce I-a grăit: "Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".
22 Cu aceasta, Iisus S-a făcut chezaşul unui mai bun testament.
23 Apoi acolo s-a ridicat un şir de preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască.
24 Aici însă, Iisus, prin aceea că rămâne în veac, are o preoţie netrecătoare (veşnică).
25 Pentru aceasta, şi poate să mântuiască desăvârşit pe cei ce se apropie prin El de Dumnezeu, căci pururea e viu ca să mijlocească pentru ei.
Lc. 21. 37-38
37 Şi ziua era în templu şi învăţa, iar noaptea, ieşind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor.
38 Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la El în templu, ca să-L asculte.
Lc. 22. 1-8
1 Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti.
2 Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.
3 Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
4 Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
5 Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.
6 Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.
7 Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.
8 Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.
Tâlcuire:
A intrat satana în Iuda şi l-a învăţat cum să-L vândă pe Domnul; el s-a învoit şi L-a trădat.Satana a intrat în el fiindcă uşa îi era deschisă. Lăuntrul nostru este totdeauna zăvorât; Domnul Însuşi stă afară şi bate ca să I se deschidă. Dar atunci cum se deschide el? Prin încuviinţare. Satana intră în cel care înclină de partea sa; dimpotrivă, în cel care înclină de partea Domnului, intră Domnul. De faptul că intră satana, nu Domnul ci, însuşi omul este vinovat. Nu-ţi îngădui cugete plăcute satanei şi nu le primi, nu te lăsa înrâurit de ele şi nu te învoi cu ele şi satana va pleca aşa cum a venit, căci nu i s-a dat putere asupra nimănui. Dacă el pune stăpânire pe cineva, asta e din pricină că omul însuşi se dă rob. Începutul a tot răul sunt gândurile. Nu primi gândurile rele şi astfel vei închide satanei pentru totdeauna uşa sufletului tău. Dacă-ţi vin gânduri rele, nu ai ce-i face - nici un om nu scapă de asta şi nici nu este vreun păcat aici. Goneşte-le şi gata; vin iar, goneşte-le iar şi tot aşa întreaga viaţă. Dacă ai să primeşti gândurile şi ai să zăboveşti asupra lor, nu este de mirare că va apărea şi încuviinţarea fata de ele; atunci ele vor deveni şi mai greu de alungat După încuviinţare apar dorinţele rele de a săvârşi o nelegiuire sau alta. Dorinţele nehotărâte se opresc până la urmă asupra unui anumit păcat, apare hotărârea, şi gata păcatul! Usa inimii este trântita la perete. Îndată ce apare încuviinţarea la păcat, se năpusteşte înlăuntru satana şi începe să tiranisească sufletul. Sărmanul suflet este atunci gonit şi istovit intru săvârşirea faptelor netrebnice ca un rob sau ca un dobitoc de samar. De n-ar fi îngăduit gândurile rele, nu s-ar fi întâmplat nimic de felul acesta.
gândul rău --> primirea gândului rău --> încuviinţarea gândului --> naşterea dorinţei --> închipuirea (vizualizarea) păcatului --> încuviinţarea păcatului --> păcatul
repetarea păcatului --> patimă --> exacerbarea patimii --> atragerea altor patimi --> orbirea minţii --> moartea sufletului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu