Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 21 decembrie 2010

53.02 Tâlcuiri - Săptămâna naşterii Domnului Iisus Hristos – Marţi



















Nu fă niciodată două lucruri în acelaşi timp, exceptând rugăciunea.
(din volumul Gânduri pentru fiecare zi, de Monseniorul Vladimir Ghika)

*
*                  *


Evr. 12. 25-29
   
    25    Luaţi seama să nu vă lepădaţi de Cel care vorbeşte. Căci dacă aceia n-au scăpat de pedeapsă, nevoind să asculte pe cel ce le grăia pe pământ, cu atât mai mult noi – îndepărtându-ne de Cel ce ne grăieşte din ceruri –
    26    Al Cărui glas, odinioară, a zguduit pământul, iar acum, vorbind, a făgăduit: "Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul".
    27    Iar prin aceea că zice: "Încă o dată" arată schimbarea celor clătinate, ca a unor lucruri făcute, ca să rămână cele neclintite.
    28    De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială.
    29    Căci "Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor".


Evr. 13. 22-25

    22    Şi vă rog, fraţilor, să îngăduiţi acest cuvânt de îndemn, căci vi l-am scris pe scurt.
    23    Să ştiţi că fratele Timotei este slobod. Dacă vine mai degrabă, vă voi vedea împreună cu el.
    24    Îmbrăţişaţi pe toţi mai-marii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează cei din Italia.
    25    Harul fie cu voi cu toţi! Amin.


Mc. 10.  2-12

    2    Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia.
    3    Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise?
    4    Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase.
    5    Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a scris porunca aceasta;
    6    Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.
    7    De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.
    8    Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup.
    9    Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă.
    10    Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta.
    11    Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea.
    12    Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.
   


Tâlcuire:

"Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă" ...  Prin aceste cuvinte,  Domnul a întărit căsătoria; singura pricină de despărţire pe care o arată este adulterul. Dar ce să fac, dacă am neplăceri în căsnicie? Rabdă. Avem în toate împrejurările poruncă: "Purtaţi-vă poverile unii altora", cu atât mai mult ar trebui s-o împlinească nişte oameni atât de apropiaţi între ei, cum sunt soţul cu soţia. Nedorinţa de a suferi face ca neplăcerile să  pară mai mari decât sunt de fapt, iar fleacurile se îngrămădesc până devin un zid despărţitor. Dar mintea pentru ce ne-a fost dată? Pentru a netezi cărarea vieţii. Înţelepciunea înlătura piedicile care apar în cale. Oamenii nu se despart din lipsa înţelepciunii lumeşti, ci mai mult din nedorinţa de a chibzui bine la starea de fapt a lucrurilor şi încă în mai mare măsură din lipsa unui alt ţel în viaţă afară de desfătări. (Dacă) încetează desfătările, oamenii nu mai sunt mulţumiţi unul cu celălalt şi aşa mai departe, până la divorţ. Pe măsură ce telurile pe care le au oamenii în viaţa devin din ce în ce mai greşite, pe atât devin mai dese divorţurile, pe de altă parte, concubinajul vremelnic. Iar izvorul acestui rău trebuie căutat în concepţiile materialiste asupra lumii şi vieţii.




-------
Deci, în zadar forţezi lucrurile, în zadar suferi şi te răzvrăteşti văzând ca, orice ai face,  nu te vrea o anume persoană - care,  de cele mai multe ori, este dorită din chemarea spre desfătare, spre păcat; sau că, pur şi simplu, nu te cere nimeni; sau, sunt cazuri în care chiar de s-ar întâmpla să te împreuni cu cineva numai după voia ta, lucrurile nu merg deloc bine. Acestea toate se întâmplă pentru că te afli pe o cale greşită şi vezi strâmb lucrurile. 

Numai  Dumnezeu îţi poate aduce în cale sortitul, << ajutorul potrivit >>. Dacă e voia Lui să fii căsătorit, îţi va aduce El în cale persoana potrivită voii Lui, iar dacă nu-ţi va aduce, şi vei rămâne singur, înseamnă că aşa este mai bine pentru tine, ca să poţi împlini voia lui Dumnezeu - menirea pentru care ai fost adusă în această lume.

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks