05.06 Tâlcuiri - Săptămâna a treizeci şi treia după Cincizecime - săptămâna vameşului şi a fariseului - Sâmbătă

Cel blând, pentru Dumnezeu este mai înţelept decât înţelepţii şi cel smerit cu inima, e mai puternic decât cei puternici, căci poartă jugul lui Hristos (Sf. Marcu Ascetul).

*
*                  *

2 Tim. 2. 11-19

    11    Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.
    12    Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.
    13    Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.
    14    Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor.
    15    Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.
    16    Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult.
    17    Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
    18    Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
    19    Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: "Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; şi "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului".


Lc. 18. 2-8

1    Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea,
    2    Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.
    3    Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu.
    4    Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez,
    5    Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.
    6    Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept?
    7    Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?
    8    Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?


Tâlcuire:

Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia "trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim" şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina dar a împlinit până la urma cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru ca văduva aceea nu-i dădea pace. Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţa unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?! Iată răspunsul la întrebarea: "de ce se întâmplă aşa de des că rugăciunile noastre nu sunt ascultate?". Nu sunt ascultate pentru că înălţam către Dumnezeu cererile noastre fără osârdie, parcă într-o doară, şi rugându-ne o dată acum, mâine aşteptam împlinirea cererii noastre, nedorind să ne ostenim şi să ne omorâm cu firea la rugăciune. Iată că rugăciunea noastră nu este auzită şi împlinită pentru că noi înşine nu împlinim aşa cum se cuvine legea rugăciunii: stăruinţa cu nădejde şi osârdie.