Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

duminică, 13 februarie 2011

05.07 Tâlcuiri - Săptămâna a treizeci şi treia după Cincizecime - săptămâna vameşului şi a fariseului - Duminică



Să biruim prin blândeţe pe cei care ne-au ofensat; să-i câştigăm prin evlavia noastră! Să lăsăm să-i pedepsească cugetul lor şi nu mânia noastră (Sf. Grigorie Teologul).
*
*                  *


2 Tim. 3. 10-15

    10    Tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă răbdare, în dragoste, în stăruinţă,
    11    În prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat! şi din toate m-a izbăvit Domnul.
    12    Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.
    13    Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi.
    14    Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat,
    15    Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.


Lc. 18. 10-14

    9    Către unii care se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi, a zis pilda aceasta:
    10    Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş.
    11    Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
    12    Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
    13    Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
    14    Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.


Tâlcuire:

Ieri, evanghelia ne-a învăţat stăruinţa la rugăciune; acum, ea ne învaţă smerenia sau simţământul că nu avem dreptul de a fi ascultaţi. Nu-ţi însuşi dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce eşti cu totul nevrednic de luare-aminte şi cutezi a deschide gura şi a înalta ruga către Dumnezeu numai şi numai datorită nemărginitului pogorământ al Domnului fata de noi. Nici prin gând să nu-ţi treacă: "am făcut cutare şi cutare faptă bună; aşadar, dă-mi cutare şi cutare lucru". Tot ce ai făcut să socoţi că ţinând de datoria ta; erai dator să faci aceste fapte. Dacă nu le-ai fi făcut, ai fi fost vrednic de osândă, iar pentru ceea ce ai făcut nu ai de ce să fii răsplătit - nu ai făcut nimic deosebit. Fariseul şi-a înşirat drepturile de a fi ascultat şi a ieşit din templu fără să se fi ales cu nimic. Rău nu a fost faptul că a făcut ceea ce spunea ca a făcut - fiindcă aşa se şi cuvenea a facă -, ci faptul că a făcut caz de asta, în vreme ce nici n-ar fi trebuit să-i treacă prin cap aşa ceva. Izbăveşte-ne, Doamne, de păcatul acesta fariseic! Rareori vorbeşte cineva ca fariseul, însă puţini sunt cei care nu simt  astfel cu inima: fiindcă de ce se roagă oamenii rău? Pentru că şi fără rugăciune se simt drepţi înaintea lui Dumnezeu. 

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks