06.06 Tâlcuiri - Săptămâna a treizeci şi patra după Cincizecime - săptămâna fiului risipitor - Sâmbătă

Blândeţea vine dintr-un suflet mărinimos şi dintr-o cugetare sănătoasă (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                         *

2 Tim. 3. 1-9

1 Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele;

2 Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie,

3 Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine,

4 Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu,

5 Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.

6 Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte,

7 Mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului.

8 După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă.

9 Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost şi a acelora.

Lc. 20. 46-47

46 Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, care iubesc plecăciunile în pieţe şi scaunele cele dintâi în sinagogi şi locurile cele dintâi la ospeţe,

47 Mâncând casele văduvelor şi de ochii lumii rugându-se îndelung; aceştia vor lua mai mare osândă.

Lc.  21. 1-4

1 Şi privind, a văzut pe cei bogaţi, aruncând darurile lor în vistieria templului.

2 Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani.

3 Şi a zis: Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi.

4 Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viaţă.

Tâlcuire:

Cine sunt cei care "au înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduiesc puterea ei."? Şi cine sunt ceilalţi, care "mereu învaţă şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului."? Primii sunt cei care ţin toate rânduielile din afară prin care se arată viaţa cucernică, dar nu au atâta voinţă încât şi stările lăuntrice să şi le orânduiască aşa cum cere adevărata cucernicie. Merg la biserica cu bucurie şi stau acolo cu bucurie, dar nu se silesc să stea şi cu mintea neabătută înaintea lui Dumnezeu, ci cazând înaintea Lui cu evlavie şi rugându-se puţintel, scapă frâiele minţii, iar aceasta zboară, înconjurând întreaga lume. Reiese că în vreme ce la arătare ei sunt în biserică, după starea lor lăuntrica nu se află acolo: le-a rămas doar chipul cucerniciei, iar puterea ei n-o au. La fel cu ei şi în toate celelalte privinţe.

Ceilalţi sunt cei care, intrând pe tărâmul credinţei, nu fac altceva decât să-şi pună întrebări: ce e asta, ce e cealaltă, de ce aşa, de ce pe dincolo - oameni care suferă de curiozitate deşartă. După adevăr nu aleargă, numai să iscodească într-una; şi găsind răspuns la o întrebare, nu adastă mult timp asupra lui, ci simt degrabă nevoia de a căuta un alt răspuns. Şi uite-aşa se învârt ziua şi noaptea, iscodind şi iar iscodind, fără a fi vreodată pe deplin mulţumiţi cu cele aflate. Alţii aleargă după desfătări, iar ei umblă să-şi satisfacă curiozitatea.