06.05 Tâlcuiri - Saptamâna a treizeci şi patra după Cincizecime - saptamâna fiului risipitor - Vineri

Dumnezeu odihneşte în inimile celor blânzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli (Sf. Ioan Scărarul).

*

*                         *

1 In. 2. 7-17

7 Iubiţilor, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care o aveaţi de la început; porunca cea veche este cuvântul pe care l-aţi auzit.
8 Iarăşi, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El şi întru voi, pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară.
9 Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum.
10 Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el.
11 Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.
12 Vă scriu vouă, copiilor, fiindcă iertate v-au fost păcatele pentru numele Lui.
13 Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că aţi cunoscut pe Tatăl.
14 V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean.
15 Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;
16 Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.
17 Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.


Mc. 14. 3-9

3 Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
4 Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
5 Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
6 Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
7 Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
8 Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
9 Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.



Tâlcuire:

"Şi lumea trece şi pofta ei." Cine nu vede asta? Totul trece în jurul nostru: lucruri, oameni, întâmplări; şi noi înşine trecem. Trece şi pofta lumii: numai ce gustăm desfătarea prin împlinirea ei, că pier şi una, şi cealaltă; gonim după un alt lucru, se întâmpla la fel; gonim după un al treilea, aceeaşi poveste. Şi nimic nu dăinuie, totul vine şi se duce. Cum, dar? Oare nu este nimic care să dăinuie?! Este, spune Apostolul tot acolo: "cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac." Dar lumea aceasta,  atât de nestatornica, cum de dăinuie? Vrea Dumnezeu şi dăinuie. Voia lui Dumnezeu este neclintită şi nestricată a ei temelie. Aşa şi omul care stă neclintit în voia lui Dumnezeu, îndată se face statornic şi tare. Atunci când omul goneşte după cele trecătoare, gândurile se înviforează; însă îndată ce el se înţelepţeşte şi se întoarce la calea voii lui Dumnezeu, gândurile şi socotelile lui încep să se aşeze la rostul lor; şi când se va deprinde, în cele din urmă, cu acest fel de viaţă, toate cele ale lui, pe dinlăuntru şi pe dinafară, vor ajunge la o întocmire plină de tihnă şi la o rânduială netulburată. Prinzând început aici, această pace adâncă şi linişte netulburată va trece şi în cealaltă viaţă, şi acolo va dăinui în veşnicie. Iată ce este, în mijlocul curgerii obşteşti din jurul nostru, necurgător şi statornic în noi! Este umblarea intru voia lui Dumnezeu.