10.02 Tâlcuiri - Săptămâna a doua a Postului - Marţi

Cunoştinţa fără faptele care urmează din ea nu e singură, chiar dacă e adevărată.Căci fapta este întărirea oricărui lucru. Adeseori, din negrija pentru fapte, se întuneca şi cunoştinţa. Căci lucrurile a căror împlinire a fost nesocotită, s-au şters în parte şi din amintire. Scriptura de aceea ne îndeamnă să dobândim cunoştinţa lui Dumnezeu, ca să-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte (Sf. Marcu Ascetul).

*

*                         *

Is. 5. 7-16

7 Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire.
8 Vai vouă care clădiţi casă lângă casă şi grămădiţi ţarini lângă ţarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiţi numai voi stăpânitori în ţară!
9 Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: "Jur că aceste case multe, mari şi frumoase, vor fi pustii şi nimeni nu va mai locui în ele.
10 Zece pogoane de vie vor rodi un bat, şi un homer de sămânţă, numai o efă".
11 Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin!
12 Cei care doresc, la ospeţele lor, chitară, harpă, tobă, flaut şi vin ei nu iau în seamă faptele Domnului şi nu văd lucrurile mâinilor Sale.
13 Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâţi de foame, iar gloata se va usca de sete!
14 De aceea şi iadul şi-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului şi gloatele sale, chiotele de veselie...
15 Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi.
16 Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa.


Fc. 3. 21-24

21 Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
22 Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!..."
23 De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
24 Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.


Fc. 4.1-7

1 După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu".
2 Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ.
3 Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului.
4 Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui,
5 Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă.
6 Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta?
7 Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!"


Pr. 3-34-35

34 De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har.
35 Cei înţelepţi vor moşteni mărirea, iar cei nebuni vor avea parte de ocară.


Pr. 4. 1-29


Înlăturarea prilejului spre păcat.

1 Ascultaţi, fiilor, învăţătura tatălui şi luaţi aminte să cunoaşteţi buna chibzuială,
2 Căci eu vă dau învăţătură bună: Nu părăsiţi povaţa mea.
3 Căci şi eu am fost fecior la tatăl meu, singur, şi cu duioşie iubit la mama mea
4 Şi el mă învăţa şi-mi zicea: "Inima ta să păstreze cuvintele inimii mele, păzeşte poruncile mele şi vei fi viu.
5 Adună înţelepciune, dobândeşte pricepere! Nu le uita şi nu te depărta de la cuvintele gurii mele!
6 Nu o lepăda şi ea te va păzi; iubeşte-o şi ea va sta de veghe.
7 Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea.
8 Preţuieşte-o mult şi ea te va înălţa; ea te va ridica în slăvi dacă o vei îmbrăţişa.
9 Ea va pune cunună de daruri pe capul tău şi te va împodobi cu diademă de mare cinste.
10 Ascultă, fiul meu şi primeşte cuvintele mele şi anii vieţii tale se vor înmulţi.
11 Eu te voi învăţa calea înţelepciunii şi te voi purta pe căile dreptăţii.
12 Când vei merge, paşii tăi nu vor şovăi şi, chiar de vei alerga, nu te vei poticni.
13 Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, păzeşte-o căci ea este viaţa ta.
14 Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi.
15 Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alăturea şi du-te mai departe;
16 Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă.
17 Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.
18 Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare;
19 Iar calea celor fără de lege e ca întunericul şi ei nici nu bănuiesc de ce se pot împiedica.
20 Fiul meu, ia aminte la graiurile mele; la poveţele mele pleacă-ţi urechea ta!
21 Nu le scăpa din ochi, păstrează-le înlăuntrul inimii tale,
22 Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le pun în faptă şi doctorie pentru tot trupul omenesc.
23 Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa.
24 Leapădă din gura ta orice cuvinte cu înţeles sucit, alungă de pe buzele tale viclenia.
25 Ochii tăi să privească drept înainte şi genele tale drept înainte să caute.
26 Fii cu luare aminte la calea picioarelor tale şi toate cărările tale să fie bine chibzuite.
27 Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga, ţine piciorul tău departe de rău.
28 Căci cărările drepte le păzeşte Domnul, iar cele strâmbe sunt căi rele.
29 El va face drepte căile tale şi mergerea ta o va face să fie în pace.


Tâlcuire:

"Şi a zis Cain către Domnul: pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta" (Fac. 4.13). este, oare, cu putinţă a vorbi astfel înaintea feţei lui Dumnezeu, care este aspru, fireşte, întru dreptatea Sa, dar şi pururea gata să miluiască pe cel care se pocăieşte cu adevărat? Zavistia a întunecat gândurile sănătoase, nelegiuirea făcută cu deadinsul a împietrit inima, şi Cain, iată, Ii răspunde cu grosolănie lui Dumnezeu Însuşi: "Au doară sunt eu păzitorul fratelui meu?" (Fac. 4. 9). Dumnezeu vrea să înmoaie inima lui de piatră cu ciocanul asprei Sale judecăţi, dar el nu se lăsă, ci, închizându-se în grosolănia sa, se arunca în braţele sorţii pe care şi-a gătit-o singur prin pizmă şi omor. E de mirare faptul că după aceasta a trăit la fel ca toată lumea: a avut femeie, şi-a întemeiat o familie  şi păstra toate legăturile lumeşti; însă pecetea lepădării şi deznădejdii stătea în continuare asupra lui. Trebuie să fie vorba de un fapt lăuntric, care se petrecea în conştiinţă, din conştientizarea poziţiei în care se afla fata de Dumnezeu, sub influenţa faptelor, patimilor şi obiceiurile păcătoase care o apăsau. Mai ales acum ar trebui oamenii să ia aminte la aceasta! Dar să aibă, totodată, credinţa că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu, chiar dacă pentru înmuierea inimii este nevoie, fireşte, de timp şi osteneală. Între mântuire şi pieire nu este loc, însă, de ales!