10.03 Tâlcuiri - Săptămâna a doua a Postului - Miercuri

Nu pot fi iertate din inimă greşelile cuiva, fără cunoştinţa adevărată. Căci aceasta îi arata fiecăruia toate greşelile câte le face (Sf. Marcu Ascetul).

*

*                         *

Is. 5. 16-25

16 Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa.
17 Oile vor paşte în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogaţi.
18 Vai de cei ce îşi atrag pedeapsa ca şi cu nişte frânghii şi plata păcatului ca şi cu nişte ştreanguri,
19 Căci ei zic: "Grăbească Domnul să-Şi facă lucrul Său curând, ca să vedem şi să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem".
20 Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!
21 Vai de cei care sunt înţelepţi în ochii lor şi pricepuţi după gândurile lor!
22 Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare!
23 Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită şi lipsesc de dreptate pe cel drept!
24 Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc şi iarba uscată de flăcări, aşa rădăcina lor va fi topită ca pleava şi floarea lor va fi spulberată precum este cenuşa, căci au călcat legea Domnului Savaot şi au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel!
25 De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl loveşte şi munţii se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domoleşte şi mâna Lui stă mereu întinsă


Fc. 4. 8-15

8 După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.
9 Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?"
10 Şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.
11 Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta.
12 Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ".
13 Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: "Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta.
14 De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide".
15 Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi". Şi a pus Domnul  Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.


Pr. 5. 1-15

1 Fiul meu, ia aminte la înţelepciunea mea şi la sfatul meu cel bun pleacă urechea ta,
2 Ca să-ţi poţi păstra judecata şi ca buzele tale să păzească ştiinţa.
3 Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul,
4 Dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri.
5 Picioarele ei coboară către moarte; paşii ei duc de-a dreptul în împărăţia morţii.
6 Ea nu ia seama la calea vieţii, paşii ei merg în neştire, nici ea nu ştie unde.
7 Şi acum, fiul meu, ascultă-mă şi nu te îndepărta de la cuvintele gurii mele.
8 Fereşte-ţi calea ta de ea şi nu te apropia de uşa casei ei,
9 Ca să nu dai vârtutea ta altora şi anii tăi unuia fără de milă;
10 Ca străinii să nu se îndestuleze de strădania ta şi ostenelile tale să nu treacă în casa altuia;
11 Ca să nu suspini la sfârşit, când trupul tău şi carnea ta vor fi fără de vlagă,
12 Şi să zici: "Pentru ce am urât povaţa şi de ce inima mea a urgisit certarea?
13 De ce nu am ascultat de îndemnul dascălilor mei şi spre cei ce mă învăţau n-am plecat urechea mea?
14 Puţin a trebuit să nu mă nenorocesc, în plină adunare şi în mijlocul obştei".
15 Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău.



Tâlcuire:

Când Moise şi cu Aaron au început să mijlocească pentru popor înaintea lui Faraon, ca acesta să-i dea drumul, răspunsul primit a fost înteţirea asupririi israelitenilor până-ntr-acolo ca aceştia au început să cârtească împotriva celor ce mijloceau pentru ei: "Ne-aţi făcut uraţi înaintea lui Faraon" (Ieş. 5. 21). Întocmai la fel este pus la încercare sufletul păcătosului care se pocăieşte. Atunci când frica de Dumnezeu şi conştiinţa, aceşti Moise şi Aaron lăuntrici, încep să îndemne sufletul să se ridice, în fine, în picioare şi să scuture jugul robiei păcatului, bucuria pătrunde întreaga lui alcătuire; dar nici vrăjmaşul nu doarme, ci îngrămădeşte în gândurile lui munţi de piedici, - cum că păcatul e de nebiruit, şi îl bântuie cu frici din toate părţile: frica pentru bunăstare, frica pentru legăturile lumeşti, frica pentru tot ce îi aparţine, chiar pentru viaţa sa. Şi se întâmplă astfel că omul, numai ce a pornit pe calea către Dumnezeu, că se şi opreşte. Prinde curaj, frate! "Şi Se va înălţa Domnul Savaot intru judecată, şi Dumnezeu Cel Sfânt Se va slăvi intru dreptate" (Is. 5. 16). Dumnezeu e mai tare decât vrăjmaşul. Strigă către Dânsul şi vei auzi la fel ca Moise oarecând: "Acum vei vedea cele ce voi face Eu cu Faraon".

Vrăjmaşul nu are putere asupra sufletului: el poate doar să-l sperie cu părute spaime. Nu te da bătut, rabdă, mergi înainte cu bărbăţie, spunând în sinea ta: "Să mor şi nu mă las, ci cu îndrăzneală voi merge înainte, acolo unde mă cheamă Domnul prin duhul pocăinţei care lucrează acum în mine"!