12.04 Tâlcuiri - Săptămâna a patra a Postului - Joi

Cunoştinţa sporeşte pe măsură ce fiecare se preface (se transformă), intrând în unire cu harul îndumnezeitor. Într-o persoană desăvârşită nu va mai rămâne loc pentru "inconştient". Totul va fi pătruns de lumina dumnezeiască (Sf. Simeon Noul Teolog).

*

*                         *

 Is. 28. 14-22

14 Pentru aceasta, ascultaţi cuvântul Domnului, voi, oameni de râs, îndrumători ai poporului celui din Ierusalim!

15 Voi ziceţi: Noi am făcut legământ cu moartea şi cu iadul (şeolul) învoială; urgia va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună un adăpost şi din viclenie un liman!

16 Pentru aceasta aşa zice Dumnezeu: "Pus-am în Sion o piatră, o piatră de încercare, piatra din capul unghiului, de mare preţ, bine pusă în temelie; cel care se va bizui pe ea, nu se va clătina!

17 Şi voi face judecata dreptar şi dreptatea cumpănă. Şi grindina va lua la vale adăpostul minciunii şi potop de ape va da peste locul ei de scăpare!

18 Şi legământul vostru cu moartea va fi stricat şi înţelegerea voastră cu iadul (şeolul) va fi desfăcută. Când urgia va trece, vă va zdrobi,

19 Ori de câte ori va trece, vă va apuca! Căci ea va trece în fiecare dimineaţă, ziua şi noaptea, şi nu va fi decât groază pentru a pricepe descoperirea!

20 Patul acesta va fi scurt şi nu te vei putea întinde, iar aşternutul lui prea scurt, ca să te înveleşti".

21 Că Domnul se va ridica precum altădată în muntele Peraţim şi se va întărâta ca în valea Ghibeonului ca să săvârşească fapta Lui, fapta Lui ciudată, să împlinească lucrul Lui, lucrul Lui minunat.

22 Deci nu vă mai bateţi joc, ca legăturile voastre să nu se strângă, că am auzit de la Domnul Dumnezeu Savaot că nimicirea este hotărâtă să fie pentru toată ţara!

Fc.  9. 18-29    

9 "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.

10 Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;

11 Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul".

12 Apoi a mai zis iarăşi Domnul Dumnezeu către Noe: "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam şi de-a pururi,

13 Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ.

14 Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori,

15 Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura.

16 Va fi deci curcubeul Meu în nori şi-l voi vedea, şi-Mi voi aduce aminte de legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul ce este pe pământ!"

17 Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: "Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ".

18 Iar fiii lui Noe; care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet. Iar Ham era tatăl lui Canaan.

19 Aceştia sunt cei trei fii ai lui Noe şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ.

20 Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie.

21 A băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său.

22 Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi.

23 Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor; şi feţele lor fiind întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.

24 Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr,

25 A zis: "Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!"

26 Apoi a zis: "Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob!

27 Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă".

28 Şi a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani.

29 Iar de toate, zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani şi apoi a murit.

Fc. 10. 1

1 Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s-au născut fii după potop.

Pr. 12. 23-28

23 Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, pe când inima celor nebuni propovăduieşte nebunia.

24 Mâna celor silitori va stăpâni, iar cea lăsătoare va fi birnică.

25 Supărarea se abate asupra omului, dar numai un cuvânt bun îl bucură.

26 Dreptul cercetează cu de-amănuntul pe prietenul său; calea celor nelegiuiţi duce la rătăcire.

27 Leneşul nu-şi frige nici vânatul lui; cea mai scumpă comoară pentru om este munca.

28 Pe cărarea dreptăţii este viaţa şi pe calea pe care ea o însemnează, nemurirea, iar calea nebuniei duce la moarte.

Pr. 13. 1-10

1 Fiul înţelept ascultă de învăţătura tatălui său, iar cel batjocoritor nici de mustrare.

2 Din rodul gurii sale omul mănâncă binele; pofta celor vicleni este silnicia.

3 Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul său; cel ce deschide prea tare buzele o face spre pieirea lui.

4 Sufletul celui leneş pofteşte, însă în zadar. Numai sufletul celor silitori este îndestulat.

5 Dreptul urăşte cuvintele mincinoase; ticălosul aduce numai ruşine şi ocară.

6 Dreptatea păzeşte calea omului fără prihană, iar fărădelegea e pricina ruinii celui păcătos.

7 Unii se dau drept bogaţi şi n-au nimic, alţii trec drept săraci, cu toate că au multe averi.

8 Bogăţia cuiva slujeşte la răscumpărarea lui; cel sărac nu se teme nici chiar de ameninţare.

9 Lumina celor drepţi luminează, pe când sfeşnicul celor fără de lege se stinge.

10 Mândria nu dă prilej decât la ceartă, înţelepciunea se află numai la cei ce primesc sfaturi.

Tâlcuire:

"Cela ce cruţă toiagul, urăşte pe fiul său; iar cela ce-l iubeşte îl ceartă cu osârdie" (Pilde 13. 25). Să-i lăsăm deoparte pe copii şi să vorbim despre noi înşine. Cu privire la fiecare din noi aceste cuvinte înseamnă următorul lucru: nu te cruţa pe tine însuţi, pedepseşte-te cu osârdie. Autocompătimirea este rădăcina tuturor abaterilor noastre spre păcat; iar cine nu va face pogorământ pentru sine, acela va sta neclintit intru cele bune. Mai înainte de toate, trebuie ţinut în cea mai aspră disciplina trupul, aceasta slugă fără minte. Când îl istoveşti este smerit; dar dă-i o cât de mică uşurare şi va începe să-şi scoată ghearele şi să freamete cu ochi iubitori de patimi. Uluitor este însă acest fapt de care nici nu-ţi mai vine să vorbeşti: toţi sunt de partea trupului şi născocesc pentru el tot soiul de desfătări. Chiar şi ştiinţa nu poate, parcă, altfel. Ce fel de ştiinţă va mai fi fiind şi asta?