De curăţia inimii este strâns legată virtutea fecioriei. Prin curăţia inimii se înţelege lipsa oricărui păcat, dar mai ales a păcatului desfrânării (Sf. Ioan Hrisostom).
*
* *
Fc. 22. 1-18
1 După acestea, Dumnezeu a încercat pe Avraam şi i-a zis: "Avraame, Avraame!" Iar el a răspuns: "Iată-mă!"
2 Şi Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!"
3 Sculându-se deci Avraam dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul despre care-i grăise Dumnezeu.
4 Iar a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela.
5 Atunci a zis Avraam slugilor sale: "Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi, închinându-ne, ne vom întoarce la voi".
6 Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini focul şi cuţitul şi s-au dus amândoi împreună.
7 Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: "Tată!" Iar acesta a răspuns: "Ce este, fiul meu?" Zis-a Isaac: "Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?"
8 Avraam însă a răspuns: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" Şi s-au dus mai departe amândoi împreună.
9 Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10 Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.
11 Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: "Avraame, Avraame!" Răspuns-a acesta: "Iată-mă!"
12 Iar îngerul a zis: "Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău".
13 Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său.
14 Avraam a numit locul acela Iahve-ire, adică, Dumnezeu poartă de grijă şi de aceea se zice astăzi: "În munte Domnul Se arată".
15 Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis:
16 "Juratu-M-am pe Mine însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine,
17 De aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi;
18 Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu".
Pr. 17. 17-28
17 Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate.
18 Omul fără pricepere se prinde prin dărnicia mâinii lui; el se pune chezaş pentru aproapele lui.
19 Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina.
20 Cel ce are o inimă vicleană nu află fericirea şi cel ce are o limbă şireată dă peste necaz.
21 Cel ce dă naştere unui nebun va avea o mare supărare şi părintele nu are nici o bucurie pentru un fiu sărit din minte.
22 O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele.
23 Nelegiuitul primeşte daruri scoase (pe ascuns) din sân, ca să abată cărările dreptăţii.
24 Omul priceput are înaintea ochilor lui înţelepciunea, iar ochii celui nebun se uită la capătul pământului.
25 Feciorul nebun este necaz pentru tatăl lui şi amărăciune pentru maica lui.
26 Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept.
27 Cel ce îşi stăpâneşte cuvintele sale are ştiinţă şi cel ce îşi ţine cumpătul este un om priceput.
28 Chiar şi nebunul, când tace, trece drept înţelept; când închide gura este asemenea unui om cuminte.
Pr. 18. 1-5
1 Cel ce se ţine deoparte caută să-şi mulţumească pornirea pătimaşă; împotriva oricărui sfat înţelept se porneşte.
2 Celui nebun nu-i place înţelepciunea, ci darea pe faţă a gândurilor lui.
3 Când vine cel nelegiuit, vine şi defăimarea şi o dată cu ruşinea şi batjocura.
4 Vorbele (ieşite) din gura omului sunt ape fără fund; izvorul înţelepciunii este un şuvoi care dă peste maluri.
5 Nu este bine să cauţi la faţa celui fără de lege şi să nu faci dreptate celui drept la judecată.
Evr. 9. 24-28
24 Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate – ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
25 Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an.
26 Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa.
27 Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,
28 Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.
Evr. 9. 1-7
1 Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar pământesc,
2 Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta.
3 Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
4 Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
5 Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul.
6 Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti;
7 În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşealele poporului.
Mc. 8. 27-31
27 Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt?
28 Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci.
29 Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.
30 Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31 Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.
Lc. 10. 38-42
38 Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
39 Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
40 Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
41 Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
42 Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.
Lc. 11., 27-28
27 Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!
28 Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.
Tâlcuire:
Domnul i-a întrebat pe Apostoli ce cred despre Dânsul. Prin Sfântul Apostol Petru, ei au răspuns: "Tu eşti Hristos". Nu deodată s-a copt mărturisirea aceasta, ci, pârguindu-se, s-a sălăşluit în adâncul inimii şi a început să o cârmuiască. Ea a fost întunecată, dar nu clătinată, de moartea Domnului şi a înviat cu mai mare putere prin Învierea Lui, făcându-i pe apostoli să propovăduiască toată viaţa întregii lumi. Este o clipă în viaţa fiecărui credincios când el strigă din toate puterile sale: "Tu eşti Hristosul. Domnul şi Mântuitorul meu. Tu eşti mântuirea mea, lumina mea, puterea mea, mângâierea mea, nădejdea mea şi viaţa veşnică". Atunci se săvârşeşte un lucru care-l face să strige dimpreună cu apostolul: "Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos?" - şi asemenea lui va începe să alerge după tot ce este plăcut lui Hristos Domnul, până ce va ajunge la măsura vârstei lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu