Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

vineri, 8 aprilie 2011

13.05 Tâlcuiri - Săptămâna a cincea a Postului - Vineri





Cel ce vrea să-şi cureţe inima să cheme necontenit pe Domnul Iisus Hristos împotriva vrăjmaşilor spirituali (Cuviosul Isihie Sinaitul).
*

*                         *


Is. 45. 11-18


11 Aşa zice Domnul, Sfântul lui Israel şi Ziditorul său: "Îndrăzniţi voi oare să Mă întrebaţi despre cele viitoare şi să daţi poruncă lucrului mâinilor Mele?
12 Eu am făcut pământul şi omul de pe el Eu l-am zidit. Eu cu mâinile am întins cerurile şi la toată oştirea lor Eu îi dau poruncă.
13 Eu l-am ridicat întru dreptatea Mea şi toate căile lui le voi netezi. El va zidi cetatea Mea şi va libera pe robii Mei, fără răscumpărare şi fără daruri", zice Domnul Savaot.
14 Aşa zice Domnul: "Bogăţiile Egiptului şi câştigurile Etiopiei şi ale Sabeenilor celor înalţi la stat vor trece la tine şi ai tăi vor fi; în lanţuri iţi vor sluji ţie şi vor cădea înaintea ta şi rugându-se ţie vor zice: "Numai tu ai un Dumnezeu tare, şi nu este alt dumnezeu afară de El.
15 Cu adevărat Tu eşti Dumnezeu ascuns, Dumnezeul lui Israel Cel izbăvitor!
16 Cei care se aprindeau împotriva Ta vor fi ruşinaţi şi umiliţi, făcătorii de idoli se vor face de râs.
17 Israel va fi izbăvit de Domnul cu mântuire veşnică. Voi nu veţi fi ruşinaţi, nici umiliţi în vecii vecilor!"
18 Că aşa zice Domnul, Care a făcut cerurile, Dumnezeu, Care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit; şi nu în deşert l-a făcut, ci ca să fie locuit: "Eu sunt Domnul şi nu este altul!"


Fc. 18. 20-33

20 Zis-a deci Domnul: "Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu.
21 Pogorî-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aşa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ştiu".
22 De acolo doi din Oamenii aceia, plecând, S-au îndreptat spre Sodoma, în vreme ce Avraam stătea încă înaintea Domnului.
23 Şi apropiindu-se Avraam, a zis: "Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit?
24 Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate?
25 Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?"
26 Zis-a Domnul: "De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela".
27 Şi răspunzând Avraam, a zis: "Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă!
28 Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi".
29 Şi a adăugat Avraam să grăiască Domnului şi a zis: "Dar de se vor găsi acolo numai patruzeci de drepţi?" Şi Domnul a zis: "Nu o voi pierde pentru cei patruzeci!"
30 Şi a zis iarăşi Avraam: "Să nu Se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo numai treizeci de drepţi?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo treizeci".
31 Şi a zis Avraam: "Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi". Răspuns-a Domnul: "Nu o voi pierde pentru cei douăzeci".
32 Şi a mai zis Avraam: "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?" Iar Domnul i-a zis: "Pentru cei zece nu o voi pierde".
33 Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.


Pr 16, 16-33

16 Dobândirea înţelepciunii este mai bună decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât argintul.
17 Calea celor drepţi este ferirea de rău; numai acela care ia aminte la mersul lui îşi păzeşte sufletul său.
18 Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii.
19 Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri.
20 Cel care ia aminte la cuvânt află fericirea, iar cel ce se încrede în Domnul este fericit.
21 Cel ce este înţelept se cheamă priceput; dulceaţa cuvintelor de pe buzele lui înmulţeşte ştiinţa.
22 Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; pedeapsa celui nebun e nebunia.
23 Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele sale sporeşte ştiinţa.
24 Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceaţă pentru suflet şi tămăduire pentru oase.
25 Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii.
26 Foamea îndeamnă pe lucrător la muncă, fiindcă gura lui îl sileşte.
27 Omul viclean pregăteşte nenorocirea şi pe buzele lui este ca un foc arzător.
28 Omul cu gând rău aţâţă ceartă şi defăimătorul desparte pe prieteni.
29 Omul asupritor amăgeşte pe prietenul său şi îl îndreaptă pe un drum care nu este bun.
30 Cel care închide din ochi urzeşte viclenii; cine îşi muşcă buzele a şi săvârşit răul.
31 Bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei.
32 Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai greţuit decât cuceritorul unei cetăţi.
33 Se aruncă sorţii în pulpana hainei, dar hotărârea toată vine de la Domnul.


Pr. 17, 1-16

1 Mai bună este o bucată de pâine uscată în pace, decât o casă plină cu carne de jertfe, dar cu vrajbă.
2 Un slujitor înţelept e mai presus decât un fiu aducător de ruşine; acela va împărţi moştenirea cu fraţii.
3 În topitoare se lămureşte argintul şi în cuptor aurul, dar cel ce încearcă inimile este Domnul.
4 Făcătorul de rele ia aminte la buzele nedrepte, mincinosul pleacă urechea la limba cea rea.
5 Cel ce îşi bate joc de sărac defaimă pe Ziditorul lui; cel ce se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit.
6 Cununa bătrânilor sunt nepoţii, iar mărirea fiilor sunt părinţii lor.
7 Nebunului nu-i sunt dragi cuvintele alese, cu atât mai mult unui om de seamă vorbele mincinoase.
8 Piatră nestemată este darul în ochii celui ce-l are; oriunde se întoarce (totul) îi merge în plin.
9 Cel ce acoperă un păcat caută prietenie, iar cine scoate la iveală un lucru (uitat) desparte pe prieteni.
10 Certarea înrâureşte mai adânc pe omul înţelept, decât o sută de lovituri pe cel nebun.
11 Omul rău aţâţă răzvrătirea; pentru aceasta un sol aprig va fi trimis împotriva lui.
12 Mai degrabă să întâlneşti o ursoaică lipsită de puii ei, decât un nebun în nebunia lui.
13 Cel ce răsplăteşte cu rău pentru bine nu va vedea depărtându-se nenorocirea din casa lui.
14 Începutul unei certe e ca slobozirea apei (dintr-un iezer); înainte de a se aprinde, dă-te la o parte!
15 Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului.
16 Ce folos aduc banii în mâna celui nebun? Ar putea dobândi înţelepciune, dar nu are pricepere.



Tâlcuire:

"Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu" (Înţelep. Sol. 3. 1). Iar sufletele păcătoşilor în mâna cui sunt? Mântuitorul le-a spus apostolilor că satana a stăruit să-i cearnă cum se cerne grâul, adică să-i abată de la calea cea dreaptă, să-i ia în mâinile sale şi să facă ce vrea cu ei. Ca atare, toţi cei care se abat de la Domnul sunt în mâinile satanei, care îi cerne şi îi arunca încotro vrea. Păcătoşii sunt tot timpul ameţiţi, fiindcă vrăjmaşul ii învârte într-o parte şi într-alta, nedându-le vreme să se dezmeticească; şi cum bagă de seamă că vreunul din ei începe să-şi vină în fire, îl zgâlţâie şi mai tare, ca să-i tulbure iar capul şi gândurile să i se împrăştie. 



Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks