16.07 Tâlcuiri - Săptămâna întâia după Paşti - Duminica Tomii

Nici cu succesele să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti (Sf. Efrem Sirul).

*

*                         *

la Utrenie 

Mt 28, 16-20

16 Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus.

17 Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră.

18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.

19 Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

20 Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

la Liturghie

Ps 146, 5

5 Mare este Domnul nostru şl mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar.

Ps 134, 3

3 Lăudaţi pe Domnul, că este bun Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun.

Fapte 5, 12-20

12 Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon.

13 Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda.

14 Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei,

15 Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei.

16 Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.

17 Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din eresul saducheilor – s-au umplut de pizmă.

18 Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească.

19 Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis:

20 Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.

In 20, 19-31.

19 Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!

20 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

21 Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

22 Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;

23 Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.

24 Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

25 Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.

26 Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!

27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.

28 A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

29 Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!

30 Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

31 Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

Tălcuire:

"Domnul meu şi Dumnezeul meu!", a strigat Sfântul Apostol Toma. Simţiţi, oare, cu câtă putere s-a agăţat el de Domnul şi cât de strâns Îl ţine? Cel care se îneacă ţine mai strâns scândura prin care nădăjduieşte să se izbăvească de moartea în valuri. Să mai adăugăm că cel ce nu-L are astfel pe Domnul  faţă de sine şi nu este astfel faţă de Domnul, acela încă nu crede în Domnul aşa cum se cuvine. Noi spunem "Domnul Mântuitorul", înţelegând prin asta ca El este Mântuitorul tuturor; iar Toma zice: "Domnul Mântuitorul meu". Cel care spune: "Mântuitorul meu", acela simte mântuirea ce vine de la El, iar simţământul mântuirii este împreunat cu simţământul pierzaniei din care îl scoate Mântuitorul pe cel mântuit. Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viaţă, îşi simte pierzarea aproape, ştiind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când Îl află şi simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie şi nu vrea să de desprindă de Dânsul, chiar dacă l-ar fi şi omorî cineva pentru asta. Întâmplări de acest fel nu numai că sunt închipuite cu mintea, ci sunt şi trăite în fapt în viaţa duhovnicească a creştinului. După aceea, atât credinţa lui, cât şi unirea cu Hristos devin din ce în ce mai puternice decât viaţa sau decât moartea. Un om aflat în această stare strigă fără făţărnicie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!"