Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

sâmbătă, 30 aprilie 2011

16.06 Tâlcuiri - Săptămâna întâia după Paşti - Sâmbătă



A greşi e lucru omenesc, a deznădăjdui e lucru drăcesc (Sf. Nil Sinaitul).
*

*                         *

Ps 26, 1

1 Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?


Ps 26, 2

2 Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?


Fapte 3, 11-16

11 Şi ţinându-se el de Petru şi de Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon.
12 Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru, sau de ce staţi cu ochii aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?
13 Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri a slăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-aţi predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze.
14 Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş.
15 Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi.
16 Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului, înaintea voastră, a tuturor.


In 3, 22-33.

22 După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza.
23 Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau.
24 Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare.
25 Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii.
26 Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El.
27 Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer.
28 Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.
29 Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.
30 Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.
31 Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.
32 Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni.
33 Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat.


Tâlcuire:

Două vieţi avem: trupească şi duhovnicească. Duhul nostru e oarecum îngropat în trup. Atunci când, înviind prin harul lui Dumnezeu, începe să se smulgă din amestecarea cu trupul şi se arată întru curăţia sa duhovnicească, el învie pe de-a-ntregul sau învie bucată cu bucata; iar atunci când se smulge cu totul din această legătură, iese ca din mormânt la viaţa cea înnoita şi astfel duhul devine aşa cum este el în sine: viu şi lucrător, în vreme se trupul grosolan e mort şi nelucrător, chiar dacă şi unul, şi celălalt se află îmbinate în acelaşi om. Şi iată taina spuselor Apostolului: "Unde e Duhul Domnului, acolo este libertate" (2 Cor. 3. 17). Aceasta este libertatea faţă de stricăciunea ce împresoară duhul nostru nestricăcios sau faţă de patimile ce strică firea noastră. Acest duh care intră în libertatea fiilor lui Dumnezeu e ca un fluture tânăr, îmbrăcat în culori atrăgătoare, ce iese lin în zbor din gogoaşa sa. Iată înflorirea lui de curcubeu: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5. 22). Oare această frumuseţe a desăvârşirii nu e în stare să deştepte în noi râvna?

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks