Despre credință

Despre credință
Credința cu cele două forme ale ei ("credința în" și "opinia că") este o atitudine... este poziția omului față de o idee, sau față de o acțiune, pe care le consideră întemeiate... dar al căror adevăr nu poate fi demonstrat întotdeauna.

Credința se bazează pe de o parte pe elemente de cunoaștere (rațiune, experiență, știință), iar pe de altă parte pe un sentiment subiectiv.

"Credința în" (încrederea în, convingerea că) îmbracă, la rândul ei,  două forme:

- credința bazată pe certitudine și pe cunoaștere (rațiune, experiență, știință)... aceasta este de fapt ceea ce numim "cultură".

- credința bazată pe adeziune, care nu (prea) ia în calcul nici îndoiala, nici certitudinea și nici cunoștințele științifice sau experiența personală. Acest tip de credință se bazează pe valori morale, sau religioase legitimate de societate istoric (de exemplu miturile, religia)... tot aici putem încadra "bunul-simț" sau "simțul comun" de care vorbeam mai demult... de asemenea, se includ aici credințele bazate pe pe interese individuale sau exigențe sociale... precum și tradiționalismul (aș zice și de naționalism, dar mi-e că-mi iau bătaie, hehe)... Această formă de credință, la limitele ei extreme, este cea mai periculoasă putând duce până la exaltare, delir și halucinație.

"Opinia că" (părerea că) este
- credința celor care atribuie un anumit grad de îndoială cunoștințelor lor fiind deschiși posibilităților de schimbare în fața dovezilor și a certitudinilor.

Prin urmare, este deosebire între credințele bazate pe cunoaștere, rațiune și experiență, pe de o parte, și credințele emoționale, personale, moștenite educațional, tradițional, pe de altă parte... în credințele personale, emoționale de cele mai multe ori rațiunea și experiența intervin prea puțin, sau deloc.

Totuși, credința îndeplinește o funcție utilă... omul apelează la credință în toate formele ei pentru a face față unor situații problematice... În condițiile în care cunoașterea, știința, mai au încă drum lung de parcurs în elucidarea misterelor lumii, suntem obligați să apelăm la toate formele de credință... iar asta nu este un lucru rău atâta timp cu cât o facem cu cumpătare și cu o serioasă doză de îndoială.