Iată cum văd eu lucrurile

Iată cum văd eu lucrurile privind credința:
Credința într-un zeu / dumnezeu este o Cale (un drum, un ghid) prin care omul se îmbunătățește, se perfecționează, astfel încât să devină capabil să trăiască în bucurie și armonie cu el însuși și cu lumea înconjurătoare. Acesta este principiul de bază al tuturor religiilor, oricum s-or numi ele.
În Vechiul Testament, care este al iudeilor, dar preluat și de creștini, David, regele, spune așa: „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea” (Ps. 17:1)… deci, Dumnezeu este ceea ce reprezintă idealul virtuților „mele”... ale fiecăruia din noi... varianta cea mai bună a ceea ce-aș putea fi eu în condițiile date.

În creștinism, această Cale se numește „mântuire”. Ce înseamnă „mântuire”? Păi, mântuire înseamnă dobândirea virtuților urmând Calea (ghidul, regulile) lui Hristos... imitându-l pe Hristos. Iar virtuțile, conform creștinismului, sunt acestea:
- față de oameni (morale): înțelepciunea, dreptatea, cumpătarea, curajul,
- față de dumnezeul virtuților (teologice): credința, speranța, iubirea.

În concluzie, credința este o cale, un ghid, de perfecționare individuală… ea nu-ți bagă nici bani în buzunar, nu-ți dă nici pe iubitul la care visezi, nu-ți dă nici serviciu, nu te ferește nici de boală, certuri, dușmănii, catastrofe, sau mai știu eu ce ar vrea fiecare… ci îți oferă niște repere prin care te poți îmbunătăți, astfel încât să poți obține toate acestea cu puterile tale (în măsura în care este posibil, bineînțeles).

În vremurile noastre, aceste căi de perfecționare sunt numeroase. După cum observăm, în afara religiilor au apărut diferite alte „științe” care se ocupă cu dezvoltarea personală, cu perfecționarea omului… și se pare că (foarte) mulți oameni au nevoie să treacă prin acest proces… altfel, nu s-ar explica succesul trainerilor și specialiștilor din acest domeniu.

Toți avem nevoie de o credință… de niște repere după care să ne trăim viața… de niște adevăruri în care să credem și pe care să le urmăm… oricum s-ar numi ele, aceste repere sunt dumnezeul fiecăruia… fiecare îl caută în felul lui... unii l-au găsit, alții încă mai rătăcesc. Un om care nu are niște valori în care să creadă este ca o frunză-n vânt… este un om fără dumnezeu… nu degeaba se zice: „Omul ăsta nu are nici un dumnezeu”