DUMINICĂ SEARA
Glas 6, Cântarea 1-a, Irmos:
Simţitorul Faraon cu toată oastea s-a înecat, iar Is-rail trecând prin mijlocul mării striga: Domnului Dum-nezeului nostru să-I cântăm, că S-a proslăvit.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Stăpână, cum voi plânge viaţa mea cea întinată şi mulţimea nenumăratelor mele răutăţi? Şi ce voi vesti ţie, Curată, nu mă dumiresc şi mă tem; ci ajută-mi mie.
De unde voi începe a spune greşelile mele cele rele şi cumplite, eu ticălosul? Vai mie, ce mă voi face de-aceasta! Ci, Stăpână, mai înainte de sfârşit, miluieş-te-mă.
Slavă ...
Mântuitorule, Cela ce pentru milostivirea milei Te-ai întrupat şi Om Te-ai făcut cu bunăvoirea părinteas-că, de rugăciunile Maicii Tale, plecându-Te, dăruieşte-mi iertare greşelilor mele.
Şi acum ...
Necontenit cuget la ceasul morţii şi la divanul cel înfricoşat, Preacurată, dar de obiceiul răutăţilor cu totul mă amăgesc cumplit; ci ajută-mi mie.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Pe piatra cea tare a credinţei Tale ai întărit gândul sufletului meu; întăreşte-mă, Doamne, că pe Tine Te am, Bunule, scăpare şi întărire.
Stăpâna mea Preasfântă, sufletul mi l-am întinat urât cu nemăsurate greşeli, eu ticălosul; şi unde de aici mă voi duce, ţinut fiind cu totul de deznădejde?
Ceea ce eşti bună, nu este altul între oameni care fapte nelegiuite a lucrat şi cu desfrânări a vieţuit, întru înverşunări cumplite, precum eu, pentru că am întinat Dumnezeiescul Botez.
Slavă ...
Nu am fapte bune, nu am umilinţă nicidecum, nici lacrimi, Mântuitorule, ci m-am întunecat la minte; pen-tru aceea strig Ţie: Cu rugăciunile celeia ce Te-a născut, mântuieşte-mă ca un Milostiv.
Şi acum ...
Am ajuns la sfârşitul relelor, ci tu, Preasfântă Fe-cioară, ajută-mi degrab, pentru că cerul şi pământul stri-gă cu amar asupra necuvioaselor mele fapte cele nenu-mărate.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Acoperit-au cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta, Doamne, toate s-au umplut.
Tot pământul s-a spăimântat şi s-a înfiorat văzân-du-mă pe mine cumplit şi rău lucrând cele necuvioase, şi de milostivirea cea multă a Fiului tău s-au înfricoşat.
Mi-am întinat rău biserica trupului meu, iar în Bi-serica Domnului, în care oamenii intră tremurând, eu desfrânatul, vai mie, cu obrăznicie intru!
Slavă ...
Hristoase al meu milostive, Hristoase Iubitorule de oameni, singure nepomenitorule de rău, Care Te-ai făcut Om pentru mine, cela ce am păcătuit mai presus de om, miluieşte-mă, pentru ceea ce fără de sămânţă Te-a născut.
Şi acum ...
Să nu mă arăţi, Stăpână, să nu mă arăţi străin şi cu totul nevrednic, pe mine cel înstrăinat de acoperământul Fiului tău; ci spală-mă şi pe mine de întinăciunea greşe-lilor mele.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Cela ce răsari Lumină lumii, luminează inima mea, a celui ce de noapte strig Ţie, şi mă mântuieşte.
Adam a călcat o poruncă a Fiului tău, Fecioară, şi a fost izgonit; dar eu cum voi plânge adâncul greşelilor mele, cela ce sunt depărtat şi de mii de ori căzut?
Cu lăcomia pântecelui l-am râvnit pe Isav cel cum-plit, şi cu desfătarea sufletul şi trupul mi-am întinat, cu beţia şi cu desfrânarea viaţa mi-am pângărit; şi cine nu mă va plânge pe mine ticălosul, Preacurată?
Slavă ...
Mă tânguiesc cugetând la toate vinovăţiile lucruri-lor mele cele rele, Hristoase al meu, Milostive Doamne, şi înaintea picioarelor Tale cu faţa la pământ zac; pentru rugăciunile Maicii Tale, dă-mi iertare greşelilor.
Şi acum ...
Ceea ce eşti bună şi uşa vieţii noastre, Curată, cu dumnezeiască strălucirea ta, degrab luminează-mă pe mine cel ce sunt întunecat şi mă povăţuieşte către cără-rile mântuirii, o, cea mult lăudată.
Cântarea a 6-a, Irmos:
De chitul păcatului fiind înghiţit, strig Ţie, Doam-ne: Ca pe proorocul slobozeşte-mă din stricăciune.
Viaţa mea este desfrânată, sufletul meu întinat şi traiul ticălos, iar tot trupul meu l-am înnoroit cumplit în-tru răutăţi; pentru aceasta, Fecioară, sârguieşte-te şi-mi ajută.
Suflete al meu, cutremură-te şi te înfricoşează, în-fiorează-te şi adu-ţi aminte că ai întărâtat pe Judecătorul cel înfricoşat şi pentru aceasta vei fi judecat, neîndrep-tatule.
Slavă ...
În ţară străină m-am depărtat de la Tine, eu tică-losul, şi m-am făcut rob diavolilor, şi m-am golit de tot felul de bunătăţi, o, Părinte Preabunule; ci mântuieşte-mă, precum de demult pe desfrânatul, cu rugăciunile Preacuratei Fecioare.
Şi acum ...
Acum de cutremur sunt cuprins, ceea ce eşti Prea-bună, şi mă tem de pândirile vicleanului, că mai înainte de sfârşit, scrâşneşte cu dinţii asupra mea, stricătorul, vrând să mă ţină pe mine ca pe un gol de fapte bune; ci ajută-mi mie, Stăpână.
Sedealna:
Curată, cercetează bolile cele multe ale sufletului meu celui neputincios şi patimile cele cumplite ale tru-pului meu, învrednicindu-mă de grabnică tămăduire şi îndreptează-mă să fac poruncile cele sfinte ale Bunului Dumnezeu, ca să te măresc.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Cela ce ai ascultat cântarea cuvioşilor Tăi tineri şi ai răcorit cuptorul cel aprins, bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
De şapte ori mi-a aprins vicleanul văpaia patimilor şi cu preacurviile inimii mele de tot mă omoară; ci ada-pă-mă cu curgerile lacrimilor mele, Maica lui Dumne-zeu, şi nu mă lepăda pe mine.
Înfricoşat este divanul, ticăloase suflete al meu şi nesimţitorule, şi munca fără de sfârşit şi groaznică; dar însă acum cazi la Maica Judecătorului tău şi Dumnezeu şi să nu te deznădăjduieşti.
Slavă ...
Vino, ticăloase suflete al meu, pocăieşte-te, jude-cata este lângă uşă. Pentru ce te-ai pironit de cele deşar-te şi de bunătăţile cele netrebnice? Scoală-te, plângi cu amar strigând cu credinţă lui Hristos: Doamne, mântu-ieşte-mă, pentru Născătoarea de Dumnezeu.
Şi acum ...
M-am întunecat, eu ticălosul, cu mulţimea nenu-măratelor mele răutăţi şi m-am schimbat la ochiul sufle-tului şi la minte; pentru aceasta, cea cu totul neîntinată, cu strălucirile luminii tale, bagă-mă degrab întru dulcea-ţa nepătimirii.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Cuvioşii Tăi tineri în cuptor ...
Mă înfiorez de venirea morţii şi de judecata cea neamăgită, eu ticălosul, dar de a lucra cele rele şi urâte nu mă depărtez. Miluieşte-mă, Fecioară, şi mai înainte de sfârşit mântuieşte-mă.
Stăpână, dăruieşte-mi suspine netăcute şi izvoare de lacrimi, ca să-mi spăl greşelile mele cele multe şi ră-nile cele nevindecate şi să dobândesc viaţa cea veşnică.
Binecuvântăm pe Tatăl ...
Cu gura strig neîncetat: greşit-am! Iară cu gândul petrec lucrând cele necuvioase. Deci, cu ce ochi Te voi vedea pe Tine, Hristoase, eu deznădăjduitul şi osânditul? Pentru ceea ce Te-a născut, miluieşte-mă.
Şi acum ...
Mulţimea răutăţilor mele o mărturisesc ţie, Stăpâ-nă, că nimeni altul în lume n-a mâniat pe Fiul tău, pe Dumnezeu şi Domnul, aşa precum eu. Deci, cu Acesta împacă-mă degrab, Fecioară.
Să lăudăm, bine să cuvântăm ...
Cuvioşii Tăi tineri în cuptor, heruvimilor au ur-mat, strigând cântarea cea întreit sfântă: Binecuvântaţi, lăudaţi şi preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Ceea ce ai primit bucuria prin înger şi ai născut pe Ziditorul tău, Fecioară, mântuieşte pe cei ce te măresc pe tine.
Iată, mă apropii la tine, Preacurată, cu frică multă şi cu dorire, ştiind puterea rugăciunii tale celei multe, eu robul tău; că prea mult poate rugăciunea, Stăpână, a Mai-cii către Fiul Cel prea Adevărat.
Ia împreună cu tine cetele îngerilor şi mulţimea oştilor de sus, pe Înaintemergătorul, pe adunarea aposto-lilor şi a proorocilor, pe mucenici, pe cuvioşi şi pe sfinţiţii mucenici, şi roagă-te pentru mine Fiului tău.
Slavă ...
O, cum voi vedea pe Cel nevăzut! Cum voi suferi acea înfricoşată vedere? Cum voi îndrăzni să-mi deschid ochii? Cum voi cuteza să-L văd pe Stăpânul meu, pe
Care n-am încetat, Fecioară, din pruncie, a-L scârbi tot-deauna?
Şi acum ...
Judecător milostiv şi iubitor de oameni aştept pe Fiul tău, Curată. Deci, să nu mă treci cu vederea, ci fă-L pe Dânsul mie lesne împăcat, ca să mă pună pe mine cel neocrotit de-a dreapta preacuratului Lui divan, că spre tine am nădăjduit. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu