Canoanele Maicii Domnului - glas 6 - joi

 JOI SEARA
Glas 6, Cântarea 1-a, Irmos:
Pe cel ce a acoperit cu valul mării, oarecând, pe prigonitorul tiran, sub pământ l-au ascuns feciorii celor mântuiţi; iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a proslăvit.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Primeşte rugăciunea aceasta din buze întinate şi din gură nevrednică, care cu îndrăzneală s-a pornit să te laude, şi dăruieşte-mi mie, ceea ce eşti bună, lumina cea dumnezeiască a pocăinţei.
Maica lui Dumnezeu, Preacurată, dă-mi mie ploi de lacrimi cu rugăciunile tale, ca să plâng cu fierbinţeală pentru acelea ce le-am greşit pe pământ şi să mă izbă-vesc de munca care mă aşteaptă.
Slavă ...
Suflete al meu, suspină, plângi şi tânguieşte-te pentru tine însuţi de aici, strigând lui Hristos: Milostive, pentru rugăciunile Maicii Tale, izbăveşte-mă de gheena cea înfricoşată, pe mine cel vinovat.
Şi acum ...
Să nu lepezi tânguirea mea, ceea ce ai născut Izvo-rul milei, ci, cu milostivire, ceea ce eşti bună, cu ochiul cel milostiv, Născătoare de Dumnezeu, tămăduieşte pa-timile sufletului meu.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Pe Tine, Cela ce pe ape ai spânzurat tot pământul, fără ţinere, văzându-Te zidirea spânzurat în locul Că-păţânii, cu multă spaimă s-a cuprins, strigând: Nu este sfânt fără numai Tu, Doamne, Iubitorule de oameni.
Suspin acum cu tânguire şi cu amar mă jelesc, plâng mâhnindu-mă şi mă bocesc, supus fiind sub pa-timi, că nu pot să te văd pe tine, Născătoare de Dumne-zeu, mângâierea mea.
Fecioară, ceea ce ai zămislit chiar pe Domnul cu trup şi Dumnezeul Cel adevărat, Născătoare de Dumne-zeu adevărată şi a Domnului Născătoare curată te-ai ară-tat; pentru aceasta te fericim pe tine.
Slavă ...
Ceea ce eşti cămară aleasă a Domnului, fă-mă moş-tenitor al cămării celei cereşti, pe mine cel ce năzuiesc la dumnezeiescul tău acoperământ ca la o cămară cinsti-tă, ca totdeauna cu dragoste să te cinstesc.
Şi acum ...
Preasfântă Stăpână, ca ceea ce ai îndrăzneală de Maică către Dumnezeu, scoate-mă din toată osânda pe mine cel vinovat şi rânduieşte-mă în cămara Acestuia.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Deşertarea Ta cea dumnezeiască pe Cruce văzând-o mai înainte Avacum, spăimântându-se a strigat: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, împreunându-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.
Stăpână, dăruieşte-mi mie curgeri de lacrimi, ca să spăl întinăciunea sufletului meu şi să aflu, eu ticălosul, frumuseţea pe care am pierdut-o cu sfatul şarpelui.
Pe mine desfrânatul, pe mine ticălosul, care cu ne-bunie şi cu obrăznicie multe am greşit ţie, cu totul fără prihană, miluindu-mă, mântuieşte-mă şi de gheena slo-bozeşte-mă.
Slavă ...
Dumnezeul meu, Milostive, Hristoase Iubitorule de oameni, Voitorule al milei, stropeşte acum peste mine mila Ta, Te roagă pe Tine nădejdea şi părtinitoarea mea şi Maica Ta.
Şi acum ...
Stăpână, primeşte picăturile lacrimilor mele şi pi-curează peste mine o mică picătură a îndurărilor tale, ca să nu am trebuinţă acolo în foc de o picătură de apă.
Cântarea a 5-a, Irmos:
La Tine mânec Cela ce pentru milostivire Te-ai deşertat neschimbat pentru cel căzut şi până la patimă te-ai plecat, Cela ce eşti fără de patimă, Cuvinte al lui Dumnezeu, pace dă-mi mie, Iubitorule de oameni.
Pe cei ce plâng plâns iubit lui Dumnezeu şi pe cei săraci cu duhul, Dumnezeul Cel singur fericit îi fericeş-te; pentru aceasta, suflete al meu, plângi căzând la Prea-sfânta Stăpâna, ca acolo să te mângâi veşnic.
Preacurată, arătându-te curată şi cu sufletul şi cu trupul, curăţeşte sufletul meu cel înverşunat şi fă-l să fie neîntinat, şi mă povăţuieşte să fac voia cea dumnezeias-că a Domnului.
Slavă ...
Oare, m-am făcut stâlp neînsufleţit şi mort al petre-cerii creştineşti, eu ticălosul, care numai cu forma cea dinafară mă arăt? Deci Tu, Mântuitorul meu, schimbân-
du-mă, înviază-mă, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.
Şi acum ...
Pe tine singură te am scăpare şi împăcare către Dumnezeu, eu cel ce am săvârşit toată lungimea vieţii mele întru multe greşeli; pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, tu mă miluieşte.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Prins a fost dar nu s-a ţinut în pântecele chitului Iona, că purtând chipul Tău, al Celui ce ai pătimit şi îngropării Te-ai dat, ca dintr-o cămară a ieşit din fiară şi a strigat străjerilor: Cei ce păziţi cele deşarte şi minci-noase, Mila voastră o aţi părăsit.
Stăpână, suspinul meu cel amar şi ridicarea mâi-nilor mele îndreptează-le ca o jertfă cu bun miros şi în-vredniceşte-mă să privesc chipul tău cu ştiinţă curată, ca într-o oglindă.
Diamantul şi fierul şi firea pietrelor, măcar că sunt vârtoase şi nesuferite, dar supunându-se picăturilor, de picături se rod; iar sufletul meu cel vârtos nu se înmoa-ie, Preacurată Fecioară.
Slavă ...
Stăpâne, primind curgerea lacrimilor mele, cea mi-că şi săracă, ca nişte mir şi tămâie aleasă, curată şi cu miros bun, izbăveşte-mă de ţinerea cea puturoasă a pati-milor mele, pentru rugăciunile Maicii Tale.
Şi acum ...
M-am supus sub patimi depărtându-mă cu desfrâ-narea de la Dumnezeu, eu prea ticălosul, pe Carele roa-gă-L, ceea ce eşti bună, să mă mântuiască şi cu hainele
cele dintâi să mă strălucească, căci către tine am năzuit.
Sedealna:
Dacă a văzut odinioară Mieluşeaua cea nespurcată şi Stăpâna cea fără prihană pe Mielul său înălţându-Se pe Cruce, se văita ca o maică şi spăimântându-se striga: Ce este această vedere nouă şi minunată, Preadulcele meu Fiu? Cum poporul cel nemulţumitor Te-a dat jude-căţii lui Pilat şi Te-a osândit la moarte pe Tine, Viaţa tu-turor? Însă laud, Cuvântule, pogorârea Ta cea negrăită.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Negrăită minune! Cel ce a izbăvit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie, în mormânt Se pune mort fără de suflare, spre mântuirea noastră, a celor ce cântăm: Iz-băvitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Prăvălie a fărădelegii m-am făcut şi lăcaş a toată lucrarea cea urâtă şi încăpere a cugetelor celor rele. Ci, o, cea mult lăudată, Curată, încăpere sfântă a lui Dum-nezeu, tu mă sfinţeşte pe mine.
Tânguindu-mă şi cu plângeri sfărâmându-mă şi cu lacrimi udându-mă, te rog pe tine Preasfântă: Când va veni Fiul tău pe pământ cu foc şi cu slava înfricoşată a Tatălui, atunci nu mă părăsi, Curată.
Slavă ...
Hristoase, eu osânditul mă vădesc pe sine-mi şi nu am trebuinţă de pârâşi, mustrare prea amară o port pe ruşine şi cu zdrenţele răutăţii cu ticăloşie sunt îmbrăcat, eu neîndreptatul; ci mă mântuieşte pentru ceea ce Te-a născut întru curăţenie.
Şi acum ...
Norule cel cu totul luminat, ceea ce ai născut Lu-
mina cea din Lumină, luminează-mi sufletul meu cel întunecat cu multe patimi şi cu strălucirile tale şi cu ale Luminii care a strălucit din tine, străluceşte-mă.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Spăimântează-te înfricoşându-te cerule …
Fecioară, ceea ce ai născut pe Puitorul de lege, Cel iubitor de bine, Care pentru îndurarea milei a legiuit celor fărădelege lăsare a fărădelegilor, miluieşte-mă pe mine cel ce de-a pururea fac fărădelege.
Fecioară, ceea ce ai întrupat fără de sămânţă pe Cuvântul, mai presus de cuvânt şi de cuget, pune cuvânt bun, în ziua judecăţii, pentru cele ce am greşit cu lucrul şi cu cuvântul.
Binecuvântăm pe Tatăl ...
Înfricoşat este, Cuvinte, divanul cel fără de înce-put; înfricoşată este urgia Ta şi nesuferită păcătoşilor şi celor ce au vieţuit urât, de a cărora parte atunci izbăveş-te-mă, Preamilostive, prin solirile Născătoarei de Dum-nezeu.
Şi acum ...
Focul cel gândit al gheenei aşteaptă pe văpaia şi înfocarea cea simţită a trupului meu, care este materie a focului celui fără de materie; de amândouă, Fecioară, iz-băveşte-mă.
Să lăudăm, bine să cuvântăm …
Spăimântează-te, înfricoşându-te cerule şi să se clătească temeliile pământului, că iată se socoteşte între cei morţi Cel ce locuieşte întru cele înalte şi în mormânt mic ca un străin Se primeşte; pe Care, tineri bine-L cu-vântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Nu te tângui Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine Fiul tău, pe Care M-ai zămislit în pântece fără de să-mânţă, că Mă voi scula şi Mă voi proslăvi şi voi înălţa întru slavă, ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste neîncetat pe tine te măresc.
Preacurată, pune-mă curat înaintea Celui ce a ră-sărit curat din sângiurile tale cele curate, curăţit şi cu trupul, şi cu mintea, şi cu sufletul, şi cu lacrimile pocă-inţei şi făcut biserică neîntinată a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.
Fecioară, ceea ce eşti cămară cu totul luminată, sfeşnic cu aur strălucitor, lăcaşule în chipul porfirii, cor-tule cuvântător, viu şi neîmpletit de mână, scaune însu-fleţite al lui Dumnezeu, căruţă de foc, sălaş cu totul de aur, preafrumos, Stăpână, mântuieşte-mă.
Slavă ...
Muncii celei înfricoşate sunt vinovat, trăind cu lenevire şi viaţă prea pângărită săvârşind; ci Tu, Cela ce ridici greşelile lumii, primeşte mărturisirea mea cea grab-nică şi cu rugăciunile Maicii Tale, izbăveşte-mă de foc.
Şi acum ...
Iată cad la tine, cea cu totul fără prihană, cu cre-dinţă fierbinte, aruncând deznădăjduirea cea desăvârşită a sufletului meu în noianul cel mare şi nemărginit al mi-lostivirii şi al bunătăţii tale şi strig ţie cu plângere: Stă-până, mântuieşte-mă.
***