Canoanele Maicii Domnului - glas 7 - luni

LUNI SEARA
Glas 7, Cântarea 1-a, Irmos:
Celui ce a sfărâmat războaiele cu braţul Său şi pe voievozii călărimii i-a cufundat, să-I cântăm Lui ca Iz-băvitorului nostru Dumnezeu, că S-a proslăvit.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi.
Având pe Dătătorul înţelepciunii plecându-Se ca un Fiu rugăciunilor tale, dă-mi şi mie, celui ce te laud pe tine, Născătoare de Dumnezeu, o dumnezeiască picătură a cunoştinţei celei de sus.
Omoară-mi poftele trupului meu cele dezmierdă-toare şi adormi, Preacurată, pornirile mele cele pătima-şe, şi pe sufletul meu cel omorât înviază-l, ca una ce ai născut Viaţa.
Slavă ...
Noaptea păcatului cuprinzând mintea mea, a făcu-t-o neguroasă şi neagră şi întunecată; ci Tu, Cuvinte, Soarele dreptăţii, luminează-mă cu lumina pocăinţei, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale.
Şi acum ...
Puterea Celui Preaînalt te-a umbrit pe tine, Fecioa-ră, şi Duhul cel Sfânt a venit peste tine şi S-a sălăşluit întru tine. Pentru aceea, pe Unul din Treime negrăit L-ai născut cu trup, Prealăudată.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Cel ce ai întărit cerurile cu cuvântul şi ai întemeiat temelia pământului peste ape multe, întăreşte şi mintea mea întru voia Ta, Unule Iubitorule de oameni.
Pe tine cea bună între femei, pe tine cea frumoasă Fecioară şi tânăra cea cu totul strălucită, Doamna cea împodobită şi fără prihană, te rog să mă împodobeşti cu bunătăţile faptelor bune şi să mă înfrumuseţezi şi să mă străluceşti.
Împreunătoare cu bună cuviinţă şi unire te-ai ară-tat Prealăudată, a firilor celor despărţite, fireşte şi nea-mestecate, a lui Dumnezeu şi a omului, ca ceea ce ai născut Dumnezeu-Om, şi aceasta şi aceea fireşte fiind, desăvârşit întru amândouă.
Slavă ...
Cela ce miluieşti pe cei păcătoşi şi iubeşti pe cei drepţi, Cela ce pe toate le faci şi le lucrezi după trebu-inţă şi cu îndestulare, Cela ce pocăinţa noastră a tuturor o neguţătoreşti dăruieşte-mi şi mie, Hristoase, pocăinţă, pentru ceea ce fără de sămânţă Te-a născut.
Şi acum ...
Săvârşindu-mi viaţa mea în păcate şi în desfrânări, vinovat m-am făcut, Preaneîntinată, de toată osânda şi pedeapsa şi munca cea cumplită; ci cu mijlocirea ta, iz-băveşte-mă de osândă la judecată.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Venirea Ta cea cu trup, Hristoase, încredinţând-o proorocul Avacum, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne.
Ceea ce eşti nădejdea tuturor păcătoşilor, sprijini-toarea cea fierbinte a celor deznădăjduiţi şi mângâierea celor scârbiţi, mângâie sufletul meu cel chinuit cu cele
cumplite.
Smerit fiind cu înălţimea părerii celei sărace, a slavei deşarte celei proaste, la tine am scăpat, cea cu totul neîntinată, care ai înălţat firea noastră cea smerită.
Slavă ...
În minte luând divanul cel înfricoşat al Tău, Hristoase, şi groaznica hotărâre, mă înspăimânt, de frică sugrumându-mă, că nu am ce voi răspunde vrednic de îndreptare; pentru aceea cad la Preacurată Maica Ta.
Şi acum ...
Întru tine singură se înnoiesc cu preaslăvire, Stă-până, legile cele fireşti, că tu singură ai născut Prunc fără de sămânţă şi L-ai hrănit cu lapte, Fecioară Maică şi cea nestricată.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Risipind noaptea patimilor, străluceşte-mi lumină gândită, Cela ce ai alungat întunericul cel dintru început al adâncului şi ai strălucit lumii lumina cea întâi zidită, Făcătorule a toate.
În ceasul sfârşitului şi în vremea secerişului celui mai de pe urmă, să nu mă arunci în foc ca pe o neghină, cu mâinile îngerilor celor secerători, Hristoase, pentru rugăciunile Maicii Tale.
Dă-mi lacrimi, Stăpână, precum Fiul tău a dat des-frânatei, şi ploi de umilinţă, rogu-te, ca să izvorăsc eu din ochii mei, curgând ca dintr-un izvor de-a pururea curgător.
Slavă ...
Străluceşte-mi haina mea cea înnegrită şi întinată
şi adapă, Doamnă, cu untdelemnul milei tale candela cea stinsă a sufletului meu, ca ceea ce este lipsită de untde-lemn.
Şi acum ...
Ceea ce eşti nor uşor, care ai născut pe Soarele dreptăţii, risipeşte norii trândăviei mele şi îndreptea-ză-mă, prin sârguinţă, către seninul pocăinţei.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Întru adâncul păcatelor căzând, Bunule, ca Iona din chit, strig Ţie: scoate din stricăciune viaţa mea, Iubi-torule de oameni.
Cu somnul trândăviei şi cu beţia lenevirii fiind ţinut, Stăpână, nu pot să-mi deschid ochii inimii mele şi să caut la Soarele Care a răsărit dintru tine; pentru aceea tu mă luminează.
Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte sufletul meu de tâlharii cei gândiţi şi de pierzătorii cei păzitori de căi, de amarii zapcii cei stăpânitori de lume şi de puterile cele luătoare de seamă din văzduh, când vor ieşi întru întâmpinarea lui.
Slavă ...
Pe desfrânata care a venit la Tine cu inimă zdro-bită şi cu lacrimi fierbinţi nu ai lepădat-o, ci ca un Dumnezeu Milostiv ai miluit-o. Şi pe mine, cel lipsit de lacrimi, miluindu-mă, îndură-Te şi mă mântuieşte-mă în dar, Iubitorule de oameni, pentru Preacurată Maica Ta.
Şi acum ...
Cu izbirile vânturilor şi cu năvălirile valurilor vie-ţii mă viscoleşte pe mine şi mă tulbură suflarea vânturi-lor cele unele peste altele; izbăveşte, Maica lui Dumne-
zeu, a Ocârmuitorului, pe sufletul meu din viscolul cel aducător de moarte.
Sedealna:
Ca ceea ce ai milostivire spre smerenia noastră şi acoperi pe cei de pe pământ, ca pe un popor, fără de primejdie, milostiveşte-te binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, îngăduieşte, rugându-te, ca să nu pierim cum-plit, roagă, ca o Curată, pe Dumnezeul Cel lesne spre împăcare, să mântuiască sufletele noastre, Preacurată Fecioară.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Pe tinerii cei din cuptor nu i-a ars, nici i-a supărat focul; atunci aceştia trei, ca şi cu o gură, lăudau şi bin-ecuvântau, grăind: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părin-ţilor noştri.
Maică Fecioară, roagă pe Fiul tău pentru lume, ca să ne izbăvească pe noi de cumplite ispite, ca un Iubitor de oameni.
Dă-mi mie, Fecioară, curgeri de lacrimi şi râuri izvorând, prin care să-mi spăl noroiul patimilor şi să-mi curăţesc tina sufletului meu.
Slavă ...
O, întru tot lăudată, Fecioară! Cum voi putea să caut la Scaunul cel de foc şi de văpaie înconjurat? Cum mă voi obrăznici ca fără de frică să văd într-însul şezând Ochiul cel atotvăzător şi neamăgit?
Şi acum ...
Eu cel întunecat cu sufletul mi-am petrecut viaţa ca într-o noapte, lucrurile nopţii lucrând; ci luminea-ză-mă cu lumina solirii tale, Prealăudată, ceea ce ai năs-
cut Lumina cea dumnezeiască.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Pe Dumnezeu Cel ce Se proslăveşte ...
Pentru ce nu-ţi aduci aminte de ceasul ieşirii tale, suflete al meu? Pentru ce nu lăcrimezi totdeauna? Pen-tru ce nu te tânguieşti şi nu suspini de-a pururea? Căci ai lucrat lucruri vrednice de lacrimi, şi de suspinuri şi de multe tânguiri şi plângeri, care sunt vinovate gheenei, în care împreună cu ele vei arde, dacă nu te vei pocăi. Pen-tru aceasta, cazi la Născătoarea de Dumnezeu, cerând mântuire.
Când iau în minte ziua şi ceasul cel înfricoşat al judecăţii celei nemitarnice, Stăpână, râul cel de foc şi scrâşnirea dinţilor, întunericul şi tartarul, mulţimea vier-milor şi toată cealaltă muncă, de cutremur umplându-mă, alerg la acoperământul tău.
Binecuvântăm pe Tatăl ...
Pe Unul din cele trei Ipostasuri ale Uneia şi neîm-părţitei Dumnezeiri, a Treimii celei nedespărţite şi sim-ple, ai născut, pe Hristos Care S-a alcătuit dintru tine, Curată, cu grosimea trupului, cu care S-a unit cu unire negrăită numai puţin, rămânând simplu cu firea, fiindcă Dumnezeu este ca şi mai înainte.
Şi acum ...
Pe tine, încăperea cea curată a Cuvântului, palatul cel cuvântător al lui Hristos, Împăratul împăraţilor, cerul cel însufleţit, sicriul cel primitor de Dumnezeu şi cortul cel purtător de Dumnezeu, toată lumea, Fecioară, cu la-ude şi cu cântări mai presus de lume, te laudă prin toată lumea.
Să lăudăm, bine să cuvântăm …
Pe Dumnezeu Cel ce Se proslăveşte de îngeri neîn-cetat întru cei de sus, cerurile cerurilor, pământul, şi munţii, şi dealurile, şi adâncul şi tot neamul omenesc, cu cântări, ca pe Făcătorul şi Izbăvitorul, bine-L cuvân-taţi.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Zămislirea Naşterii celei fără de sămânţă, cine din oameni poate să o spună? De naşterea cea fără de strică-ciune, cine din pământeni nu se va minuna? Pentru aceas-ta neamurile pământeşti te măresc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Fecioară, ceea ce te-ai făcut sălaş al Dumnezeirii, pe mine cel ce m-am făcut peşteră a tâlharilor celor stri-cători de suflete şi dugheană a toată fărădelegea, cu baia lacrimilor spălându-mă, arată-mă sălaş al Dumnezeies-cului Duh.
De prea meşteşugit meşteşug umple inima mea, Fecioară, şi de umilinţă, rogu-mă, şi sufletului meu dă-i tânguire mântuitoare. Toată dorirea mea mut-o spre Dom-nul, ca prin tine viaţă să dobândesc şi dumnezeiască stră-lucire.
Slavă ...
Când Tu, Mirele cel frumos, Hristoase, vei veni la miezul nopţii, învredniceşte-mă să Te întâmpin cu can-delă luminată, ca o pasăre pe nori zburătoare şi prin aer umblătoare, ca un vultur înalt prin văzduh călător, pen-tru rugăciunile Maicii Tale.
Şi acum ...
Pe tine, Sionul cel sfânt, pe care te-a ales şi te-a 326
osebit spre sălăşluire Luişi Dumnezeu, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Tatălui celui fără de început, Care are pe împărăţie împreună pururea vecuitoare, te rog, Stăpână, mântuieşte-mă.Amin!