Canoanele Maicii Domnului - glas 8 - miercuri

MIERCURI SEARA
Glas 8, Cântarea 1-a, Irmos:
Cântare să înălţăm popoare minunatului nostru Dumnezeu, Celui ce a izbăvit pe Israil din robie, cântare de biruinţă cântând şi strigând: Să-Ţi cântăm Ţie, Celui ce eşti Însuţi Stăpân.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Cuvinte cel împreună fără de început cu Tatăl şi împreună de un scaun, dă-mi mie cuvânt ca de-a pururea cu cuvinte să cânt pe Fecioara, Doamna cea neispitită de nuntă, care prin cuvânt Te-a născut pe Tine, Cuvântul cel ipostatic şi de-a pururea vecuitor şi mai presus de minte şi de cuvânt şi de cuget.
Dăruieşte sufletului meu loc de bucurie şi plâns fă-cător de bucurie şi de patimi curăţitor; întorcându-mi în bucurie jalea mea; rupe-mi sacul cel prea aspru al păcate-lor mele şi încinge-mă, Fecioară, cu dumnezeiasca vese-lie.
Slavă ...
Hristoase Împărate, ca cela ce am păcătuit mai mult decât toată firea omenească cu gândurile, vai mie, cu cuvintele, cu aducerile aminte şi cu faptele, eu tică-losul, vin la Tine, Mântuitorule, şi strig Ţie «greşit-am»; mântuieşte-mă cu rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine.
Şi acum …
Suflete al meu smerite, vino şi strigă către Maica
lui Dumnezeu, sprijinul celor deznădăjduiţi: Ceea ce eşti acoperământul creştinilor, să nu mă părăseşti pe mine, ci mă apară şi mă mântuieşte şi din munca cea veşnică mă slobozeşte.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Cuvinte al lui Dumnezeu, Cela ce ai întărit cerurile cu mâna Ta, întăreşte şi inimile noastre, a celor ce nă-dăjduim spre Tine, întru lumina cunoştinţei Tale celei adevărate.
Mai mult decât mierea ce îndulceşte gâtlejul cel simţit şi mai mult decât fagurul ce îndulceşte limba şi gâtlejul şi decât însăşi dulceaţa, mai mult, cu adevărat, este dumnezeiescul tău nume, Fecioară, întru inima mea.
Stăpână, cheltuindu-mi vremea nemerniciei mele cu lenevire şi cu trândăvie, mă tem şi mă înfricoşez, în-chipuind întru sinemi înfricoşatul şi groaznicul şi necău-tătorul în faţă divanul Naşterii tale.
Slavă ...
Doamne, primeşte-mi plânsul cel neîncetat, suspi-nul cel necontenit şi inima cea zdrobită şi ca un Iubitor de oameni, cu mila Ta cea nemăsurată, dă-mi iertare greşelilor care am greşit, pentru rugăciunile Preacuratei Fecioare.
Şi acum …
Nori de ploaie slobozitori arată ochii mei, Stăpână, ceea ce eşti nor însufleţit al Apei celei dătătoare de via-ţă, şi cu picături fierbinţi de lacrimi învredniceşte-mă a mă uda totdeauna şi a mă adăpa.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Cu taină mai înainte văzându-Te proorocul pe Ti-ne, Cuvinte, din Fecioară întrupându-Te, cu cântare stri-ga: Slavă puterii Tale, Doamne.
Ceea ce ai plouat lumii Apa cea săltătoare, Care adapă pe cei ce s-au topit de arşiţa păcatelor, învredni-ceşte-mă a plânge cu amar, a mă uda cu lacrimile, a sus-pina dintru adâncul inimii mele şi ziua şi noaptea a-mi spăla patul meu şi a-l uda.
Faptele cele rele stau ca nişte muncitori, cu stator-nicie, ridicate acum asupra mea şi cu asprime îngrozind sufletul meu cel omorât cu greşelile; de aceea deznădăj-duindu-mă, cad la tine, Fecioară, în dar miluieşte-mă pe mine ticălosul.
Slavă ...
Tu pe mine, Hristoase, din pământ închipuindu-mă, m-ai înviat; Tu pe mine, cu dumnezeiesc cuvânt m-ai împodobit; Tu mi-ai dat suflet şi minte. Deci, să nu mă dobândească vrăjmaşul pe mine, zidirea Ta, nu iadul, nu întunericul, nu focul gheenei, ci Tu, ca Cela ce eşti din fire iubitor de oameni, mântuieşte-mă pentru ceea ce Te-a născut.
Şi acum …
Afară de tine, Curată, altă ajutătoare nu am, şi afa-ră de tine alt acoperământ nu ştiu; tu eşti nădejdea mea, tu scăparea mea, tu făcătoarea mea de bine, tu gata spri-jinitoarea mea. Pentru aceea te chem pe tine: Scoate-mă din toată nevoia şi mă mântuieşte pe mine, robul tău.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile venirii Tale. Deci, întru acelea luminează mintea noastră, Stăpâne, şi ne povăţuieşte pe calea vieţii.
Pe mine însumi mă osândesc, ceea ce eşti de Dum-nezeu dăruită, şi mai înainte de cercare lucruri de ruşine purtând împrejur, eu cel singur osândit. Ci tu să-mi stai înainte, ca ceea ce eşti părtinitoarea tuturor, şi din osân-da cea cumplită mă izbăveşte.
Spre tine toate nădejdile mântuirii mele mi-am pus, Maica lui Dumnezeu Fecioară, să nu mă treci cu vederea pe mine cel ce cumplit mă cufund în noianurile primej-diilor, ci dă-mi mâna ta, precum Hristos lui Petru, şi mă mântuieşte.
Slavă ...
Şi întunericul mă acoperă şi focul lucrurilor mele mă arde pe mine şi scrâşnirea dinţilor şi gerul tartarului mă tulbură, dar feţele cele posomorâte ale dracilor mai mult mă înfricoşează, Mântuitorule, de care mă izbăveş-te, cu rugăciunile celeia ce Te-a născut.
Şi acum …
Uşa morţii îmi încuie mie, ceea ce eşti cu totul fă-ră prihană; zăvoarele iadului ca pe un osândit acum mă apucă; ci tu fii mie uşă către Viaţă, Fecioară, şi încuieto-rile iadului le rupe.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură, şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă împing, ci tinde-mi şi mie mâna Ta cea tare, ca lui Petru, o, În-dreptătorule, şi mă mântuieşte.
Omorât fiind, Fecioară, cu multe călcări de porun-că, ceea ce negrăit ai născut oamenilor Viaţa, Născătoa-re de Dumnezeu, înviază-mă, şi a face voile Domnului
întăreşte-mă.
Pe tine toţi credincioşii te avem părtinitoare şi zid, noi cei ce ne aflăm întru adâncul răutăţilor şi care în va-lul necazurilor de-a pururea ne primejduim, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce singură eşti scăparea credincioşi-lor.
Slavă ...
Manase este stâlp şi icoană a bunătăţii Tale pe pă-mânt, iară eu mai mare povestire a iubirii Tale de oa-meni, Hristoase, voi fi, că minune mare este că pe mine cel mort m-ai înviat, pentru rugăciunile Maicii Tale.
Şi acum …
Fără de mamă mai înainte de trup, fără de tată după întrupare, a fost Fiul Tatălui şi al Maicii, că acestea a-mândouă sunt mai presus de minte; că lui Dumnezeu se cuvin minunile cele preaslăvite.
Sedealna:
Râul cel înfricoşat al focului celui nestins luându-l în minte, suflete al meu, înfiorează-te şi strânge-te şi de la răutate depărtează-te şi întru plângere şi întru tânguire cu amar tânguindu-te, întru zdrobirea inimii, cu smere-nie aleargă mai înainte de sfârşit la Maica Domnului tău şi acesteia roagă-te ca dintru dânsul să te izbăvească, strigând: Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeu, lăsare de greşeli să mi se dea mie, că pe tine te am nădejde, eu netrebnicul robul tău.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Cela ce ai întemeiat pământul întru început, şi ce-rurile cu cuvântul le-ai întărit, bine eşti cuvântat în veci, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
Îndură-te, mântuieşte-mă, Fecioară, ceea ce ai năs-
cut pe Dumnezeu Cuvântul cel Milostiv, şi cu lumina cea dintru tine luminează sufletul meu, şi din cumplita lucrare, cea cu măiestrie a diavolilor, izbăveşte-mă.
Izbăveşte-mă, Maica Mântuitorului, pe mine cel ţi-nut de cumplita robie a gândurilor celor rele şi a patimi-lor celor de suflet stricătoare, ca, mântuindu-mă, de-a pururea după datorie să te slăvesc.
Slavă ...
Încetează durerea sufletului meu şi negrăita chinu-ire, şi plângerea întru bucurie adevărată prefă-o, Îndura-te, ca un Milostiv şi Mântuitor, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut.
Şi acum …
Mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, Născătoare de Dum-nezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeul cel Milostiv, şi din cumplite nevoi şi din vătămare şi din primejdii, cu puterea ta cea tare, scoate-mă, Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Pe Împăratul cel fără de început …
Cuvinte, Cela ce ai făcut marea, cerul şi pământul, Cela ce schimbi firile şi prefaci stihiile şi din nou zideşti totul, Domnul vieţii, Cela ce stăpâneşti peste moarte, Cela ce pe toate le porţi numai cu singur cuvântul, din Fecioară Doamnă ai ieşit purtător de trup.
Mă împinge către laudă dulceaţa cea dinlăuntru a preacuratului tău dor, Născătoare de Dumnezeu, şi focul cel dimprejurul inimii, şi a îndrăzni mă pleacă ca din neroditoare buze să-ţi aduc ţie laude şi rugi, şi rugăciuni mulţumitoare şi cereri.
Binecuvântăm pe Tatăl …
Nepărăsind pe Născătorul, nedespărţindu-Te cu to-tul, ci întru cele înalte împreună şezând, ca un Fiu, îm-preună cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh, ai încăput în pântecele Fecioarei, Cuvinte, mai presus de cuvânt, ră-mânând desăvârşit Dumnezeu, măcar de şi Te-ai întru-pat cu adevărat.
Şi acum …
Cel Care de toată zidirea şi de toată suflarea cea cuvântătoare şi cea necuvântătoare, cea stricăcioasă şi cea nestricăcioasă, cea simţită şi cea gândită, se laudă, o, înfricoşată minune! O, auzire străină şi negrăită! Ca un Dumnezeu, se vede Prunc al Maicii Fecioare.
Să lăudăm, bine să cuvântăm ...
Pe Împăratul cel fără de început al slavei, de Care se înfricoşează puterile cerurilor, lăudaţi-L preoţi, popoa-re preaînălţaţi-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Naşterea Pururea Fecioarei, ce s-a arătat mai îna-inte legiuitorului în munte prin foc şi prin rug, spre mân-tuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetate să o mărim.
Vino dar, ticăloase suflete, plânge-te pe sineţi mai înainte de ieşirea ta, tânguieşte-te, suspină dintru adân-curile inimii tale, şi cu jale şi cu bocet cazi şi strigă că-tre Maica Ziditorului tău: La judecată, Stăpână, tu mă sprijineşte.
Toată nădejdea mântuirii mele, după Dumnezeu, spre tine am pus-o, eu robul tău; cu tine, scăparea cea nebiruită şi folositoare, întru multe împrejurări ale vieţii
îmbogăţindu-mă, de Dumnezeu Născătoare; pentru aceea izbăveşte-mă de tot felul de muncă.
Slavă ...
Scrâşnirea dinţilor mă roade şi viermele cel fără de sfârşit de tot mănâncă sufletul meu şi cheltuieşte ştiinţa mea mai înainte de vreme, iară râul cel de foc şi de de-parte mă arde; pentru aceea, Iubitorule de oameni, de a-cestea izbăveşte-mă cu rugăciunile celeia ce Te-a născut.
Şi acum …
Tipăreşte pe fruntea sufletului meu pecete însem-nătoare a sprijinirii tale ca, văzându-mă potrivnicul, să fugă ca de o oaie a păstoriei tale, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să te slăvesc ca pe o pricină a bucuriei şi a mântuirii mele. Amin!