Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. (Ps. 50:13)Priveste catre rasarit... si vezi bucuria care-ti vine de la Dumnezeu.Iata vin fiii tai pe care i-ai trimis (n.b. gândurile si rugaciunile tale)...vin bucurandu-se de slava lui Dumnezeu.(Ba. 4:36-37) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care îl arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…(Maica Siluana)
vineri, 23 iulie 2010
31.05 Tâlcuiri - Săptămâna a noua după Cincizecime - Vineri
1 Cor. 14. 26-40
26 Ce este deci, fraţilor? Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are psalm, are învăţătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă.
27 Dacă grăieşte cineva într-o limbă străină, să fie câte doi, sau cel mult trei şi pe rând să grăiască şi unul să tălmăcească.
28 Iar dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu.
29 Iar proorocii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece.
30 Iar dacă se va descoperi ceva altuia care şade, să tacă cei dintâi.
31 Căci puteţi să proorociţi toţi câte unul, ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie.
32 Şi duhurile proorocilor se supun proorocilor.
33 Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.
34 Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea.
35 Iar dacă voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor, căci este ruşinos ca femeile să vorbească în biserică.
36 Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu sau a ajuns numai la voi?
37 Dacă i se pare cuiva că este prooroc sau om duhovnicesc, să cunoască că cele ce vă scriu sunt porunci ale Domnului.
38 Iar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie.
39 Aşa că, fraţii mei, râvniţi a prooroci şi nu opriţi să se grăiască în limbi.
40 Dar toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială.
Mt. 21. 12-14, 17-20
12 Şi a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei.
13 Şi a zis lor: Scris este: "Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!"
14 Şi au venit la El, în templu, orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi.
---------------
17 Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo.
18 Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
19 Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.
20 Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?
Tâlcuire:
"Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi aţi făcut din ea peştera de tâlhari". Toată lumea ştie că un locaş de închinare cere cucernicie, adunare a gândurilor, adâncire în cugetarea la cele dumnezeieşti şi stare ca înaintea lui Dumnezeu; şi totuşi, cine face asta? Oamenii merg la biserică plini de dorinţa de a se ruga, pentru puţină vreme stau în ea cu râvnă fierbinte; apoi, însă, gândurile încep să hoinărească şi în cap are loc un negoţ mai zgomotos decât acela peste care a dat Domnul în templul din Ierusalim. De ce aşa? Pentru că felul în care stăm în biserica oglindeşte întreaga noastră viaţă duhovnicească. Precum trăim, aşa stăm şi în biserică. Biserica înrâureşte şi întrucâtva sprijină mişcările duhovniceşti ale sufletului; apoi, însă, perindarea stărilor noastre sufleteşti obişnuite îşi ia ce este al său. drept aceea, dacă vrei să stai în biserică aşa cum ai sta înaintea lui Dumnezeu, pregăteşte-te pentru aceasta prin viaţa ta obişnuită; pe cât îţi stă în putere fii într-o stare de rugăciune. Aceasta osteneală te va face, până la urmă, să stai cu evlavie în tot timpul pe care ţi-l petreci in biserică; iar aceasta te va ajuta să-ţi sporeşti evlavia şi în viaţa obişnuită. astfel, vei urca tot mai sus şi mai sus. Aşadar, Doamne ajută: pune început bun!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu