32.03 Tâlcuiri - Săptămâna a zecea după Cincizecime - Miercuri

1 Cor. 16. 4-12

    4    Şi de se va cuveni să merg şi eu, vor merge împreună cu mine.
    5    Ci voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec.
    6    La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să mă petreceţi în călătoria ce voi face.
    7    Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul.
    8    Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii.
    9    Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici.
    10    Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului.
    11    Nimeni deci să nu-l dispreţuiască;  ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii.
    12    Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej.


Mt. 21. 28-32


    28    Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.
    29    Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus.
    30    Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus.
    31    Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu.
    32    Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.


Tâlcuire:


În pilda despre cei doi fii, cel dintâi a zis cu grăbire: "Merg", şi nu s-a dus. Aici avem o închipuire a tuturor bunelor intenţii grăbite,  pentru a căror împlinire, astfel de oameni, nu ajung să aibă, mai apoi, statornicia, voinţa şi răbdarea necesare. Inima uşuratică e gata îndată de orice întreprindere ce i se pare bună, însă voinţa nestatornică şi iubitoare de osteneală se dă înapoi de la fapte chiar dintru început. Această neputinţă se întâlneşte aproape la toţi. Cum să scăpăm, dar, de această slăbiciune ce ne arată în ochii noştri şi ai celorlalţi ca oameni în care nu poţi avea nădejde? Iată cum: nu începe nimic fără să te gândeşti şi să chibzuieşti dacă îţi ajung puterile pentru întreprinderea cu pricina. Aşa a poruncit Domnul prin pilda despre cel care porneşte război şi despre cel ce purcede să-şi înalţe casă. În ce stă, dar, aceasta chibzuinţă? În a te înarma, precum insufla în aceleaşi pilde Domnul,  cu lepădare de sine şi cu răbdare. Vezi dacă ai aceste reazemuri ale tuturor celor ce se ostenesc de partea binelui,  şi dacă le ai, poţi să treci la fapte; de nu, atunci înarmează-te cu ele mai înainte. Dacă vei face aceasta, vei răbda şi vei birui orice ţi s-ar ivi în calea spre ţelul tău, şi lucrul început îl vei duce la bun sfârşit. Chibzuinţa nu înseamnă să te dai bătut de îndată ce apare vreo osteneală, ci să ai însufleţire spre toată osteneala. Astfel vei căpăta voinţă tare şi statornicie în lucrările tale; şi niciodată nu ţi se va întâmpla să spui "mă duc", şi să nu mergi.