Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

sâmbătă, 2 aprilie 2011

12.06 Tâlcuiri - Săptămâna a patra a Postului - Sâmbătă



Aşa cum o albină înţeleaptă culege mierea din flori, astfel şi tu, prin lectură bună, dobândeşte-ţi leac pentru suflet (Sf. Efrem Sirul).
*

*                         *

Fc. 12. 1-7

1 După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.
2 Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.
3 Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului".
4 Deci a plecat Avram, cum îi zisese Domnul, şi s-a dus şi Lot cu el. Avram însă era de şaptezeci şi cinci de ani, când a ieşit din Haran.
5 Şi a luat Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lot, fiul fratelui său, şi toate averile ce agonisiseră ei şi toţi oamenii, pe care-i aveau în Haran, şi au ieşit, ca să meargă în ţara Canaanului şi au ajuns în Canaan.
6 Apoi a străbătut Avram ţara aceasta de-a lungul până la locul numit Sichem, până la stejarul Mamvri. Pe atunci trăiau în ţara aceasta Canaaneii.
7 Acolo S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a zis: "ţara aceasta o voi da urmaşilor tăi". Şi a zidit Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se arătase.


Pr. 14. 15-26

15 Omul simplu crede toate vorbele; omul înţelept veghează paşii săi.
16 Înţeleptul se teme şi se fereşte de rău, iar cel fără de minte îşi iese din fire şi se simte la adăpost.
17 Cel iute la mânie săvârşeşte nebunii, iar cel cumpănit se stăpâneşte.
18 Cei nepricepuţi au parte de nebunie, pe când cei înţelepţi sunt încununaţi cu ştiinţă.
19 Cei răi se pleacă înaintea celor buni şi cei nelegiuiţi stau la porţile celor drepţi.
20 Săracul este dispreţuit chiar şi de prietenul lui, pe când prietenii celui bogat sunt fără de număr.
21 Cel care nu bagă în seamă pe prietenul său săvârşeşte un păcat; iar cel ce se îndură de sărmani e fericit.
22 Cu adevărat rătăcesc cei ce plănuiesc fărădelegea, iar cei ce cugetă la lucruri bune au parte de milostivire şi de adevăr.
23 Orice osteneală duce la îndestulare, iar cuvintele fără rost la lipsă.
24 Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi; iar coroana color nebuni este nebunia.
25 Martorul drept scapă suflete, iar cel viclean spune numai minciuni.
26 Întru frica lui Dumnezeu este nădejdea celui tare; fiii lui afla-vor (acolo) un liman.


Evr. 6. 9-12

9 Despre voi, iubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.
11 Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit,
12 Ca să nu fiţi greoi, ci următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.


1 Cor. 4. 13-17

13 Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.
14 Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi.
15 Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.
16 Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.
17 Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica.


Mc. 7. 31-37

31 Şi, ieşind din părţile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei.
32 Şi I-au adus un surd, care era şi gângav, şi L-au rugat ca să-Şi pună mâna peste el.
33 Şi luându-l din mulţime, la o parte, Şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, S-a atins de limba lui.
34 Şi privind la cer, a suspinat şi a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te!
35 Şi urechile lui s-au deschis, iar legătura limbii lui îndată s-a dezlegat, şi vorbea bine.
36 Şi le poruncea să nu spună nimănui. Dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei Îl vesteau.
37 Şi erau uimiţi peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească.


In. 5. 24-30

24 Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.
25 Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.
26 Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
27 Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
28 Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29 Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
30 Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.



Tâlcuire:

"Trupul şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu" (1. Cor. 15. 50). Prin urmare, pentru a primi împărăţia este nevoie să te lipseşti de trup şi de sânge, adică să te statorniceşti într-un astfel de viaţă, de parcă trupul şi sângele nici nu ar exista. Aici se ajunge prin desăvârşita lepădare de faptele trupului şi ale sângelui. "Faptele trupului sunt cunoscute şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora". Înşirând toate acestea, Apostolul adaugă: "Vă spun dinainte, precum şi mai înainte v-am spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (Gal. 5. 19-21). Cel ce are urechi de auzit să audă!

Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks