Amestecă înfrânarea cu simplitatea şi însoţeşte adevărul cu smerita cugetare şi te vei vedea şezând la masă cu dreptatea (Avva Ilie Ecdicul).
*
* *
la Utrenie
Lc 24, 1-12
1 Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.
2 Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt.
3 Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus.
4 Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.
5 Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi?
6 Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea,
7 Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze.
8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.
9 Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10 Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea.
11 Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut.
12 Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.
la Liturghie
Rm 6, 18-23
18 Şi izbăvindu-vă de păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii.
19 Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. – Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire.
20 Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate.
21 Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea.
22 Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică.
23 Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Mt 8, 5-13.
5 Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L,
6 Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit.
7 Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca.
8 Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea.
9 Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face.
10 Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.
11 Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.
12 Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
13 Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
Tâlcuire:
Ce credinţă avea sutaşul! L-a uimit chiar şi pe Domnul. Ea stă în aceea că L-a mărturisit pe Domnul ca Dumnezeu al tuturor, Stăpân Atotputernic al tuturor celor ce sunt; de aceea L-a şi rugat: "Zi numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Cred că toate sunt supuse Ţie şi asculta de porunca Ta". Această credinţă o cere Domnul de la toţi ceilalţi; această credinţă o cere şi de la noi. Cel ce are asemenea credinţă nu duce lipsă de nimic şi orice ar cere primeşte. Aşa a făgăduit Domnul Însuşi. O, de-am avea şi noi măcar o urmă a acestei credinţe! Dar şi aceasta e un dar, iar darul acesta trebuie cerut, şi cerut cu credinţă. Să-l cerem, dar, cel puţin cu simţământul că avem nevoie de el; să-l cerem cu stăruinţă, fără să cruţăm osteneala, ajutându-l totodată să se înfiripe în noi, prin cugetări potrivite şi în primul rând prin supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu