La început era Cuvântul

"La început era Cuvântul..."... Dar la sfârșit ce credeți că va fi?... Păi, la sfârșit va fi tot Cuvântul... Suntem toți niște semne care ne străduim să ne găsim locul în Cuvânt... să ne-ntrupăm în cuvânt...  într-un singur cuvânt...

Despre credință

Despre credință
Credința cu cele două forme ale ei ("credința în" și "opinia că") este o atitudine... este poziția omului față de o idee, sau față de o acțiune, pe care le consideră întemeiate... dar al căror adevăr nu poate fi demonstrat întotdeauna.

Credința se bazează pe de o parte pe elemente de cunoaștere (rațiune, experiență, știință), iar pe de altă parte pe un sentiment subiectiv.

"Credința în" (încrederea în, convingerea că) îmbracă, la rândul ei,  două forme:

- credința bazată pe certitudine și pe cunoaștere (rațiune, experiență, știință)... aceasta este de fapt ceea ce numim "cultură".

- credința bazată pe adeziune, care nu (prea) ia în calcul nici îndoiala, nici certitudinea și nici cunoștințele științifice sau experiența personală. Acest tip de credință se bazează pe valori morale, sau religioase legitimate de societate istoric (de exemplu miturile, religia)... tot aici putem încadra "bunul-simț" sau "simțul comun" de care vorbeam mai demult... de asemenea, se includ aici credințele bazate pe pe interese individuale sau exigențe sociale... precum și tradiționalismul (aș zice și de naționalism, dar mi-e că-mi iau bătaie, hehe)... Această formă de credință, la limitele ei extreme, este cea mai periculoasă putând duce până la exaltare, delir și halucinație.

"Opinia că" (părerea că) este
- credința celor care atribuie un anumit grad de îndoială cunoștințelor lor fiind deschiși posibilităților de schimbare în fața dovezilor și a certitudinilor.

Prin urmare, este deosebire între credințele bazate pe cunoaștere, rațiune și experiență, pe de o parte, și credințele emoționale, personale, moștenite educațional, tradițional, pe de altă parte... în credințele personale, emoționale de cele mai multe ori rațiunea și experiența intervin prea puțin, sau deloc.

Totuși, credința îndeplinește o funcție utilă... omul apelează la credință în toate formele ei pentru a face față unor situații problematice... În condițiile în care cunoașterea, știința, mai au încă drum lung de parcurs în elucidarea misterelor lumii, suntem obligați să apelăm la toate formele de credință... iar asta nu este un lucru rău atâta timp cu cât o facem cu cumpătare și cu o serioasă doză de îndoială.

Iată cum văd eu lucrurile

Iată cum văd eu lucrurile privind credința:
Credința într-un zeu / dumnezeu este o Cale (un drum, un ghid) prin care omul se îmbunătățește, se perfecționează, astfel încât să devină capabil să trăiască în bucurie și armonie cu el însuși și cu lumea înconjurătoare. Acesta este principiul de bază al tuturor religiilor, oricum s-or numi ele.
În Vechiul Testament, care este al iudeilor, dar preluat și de creștini, David, regele, spune așa: „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea” (Ps. 17:1)… deci, Dumnezeu este ceea ce reprezintă idealul virtuților „mele”... ale fiecăruia din noi... varianta cea mai bună a ceea ce-aș putea fi eu în condițiile date.

În creștinism, această Cale se numește „mântuire”. Ce înseamnă „mântuire”? Păi, mântuire înseamnă dobândirea virtuților urmând Calea (ghidul, regulile) lui Hristos... imitându-l pe Hristos. Iar virtuțile, conform creștinismului, sunt acestea:
- față de oameni (morale): înțelepciunea, dreptatea, cumpătarea, curajul,
- față de dumnezeul virtuților (teologice): credința, speranța, iubirea.

În concluzie, credința este o cale, un ghid, de perfecționare individuală… ea nu-ți bagă nici bani în buzunar, nu-ți dă nici pe iubitul la care visezi, nu-ți dă nici serviciu, nu te ferește nici de boală, certuri, dușmănii, catastrofe, sau mai știu eu ce ar vrea fiecare… ci îți oferă niște repere prin care te poți îmbunătăți, astfel încât să poți obține toate acestea cu puterile tale (în măsura în care este posibil, bineînțeles).

În vremurile noastre, aceste căi de perfecționare sunt numeroase. După cum observăm, în afara religiilor au apărut diferite alte „științe” care se ocupă cu dezvoltarea personală, cu perfecționarea omului… și se pare că (foarte) mulți oameni au nevoie să treacă prin acest proces… altfel, nu s-ar explica succesul trainerilor și specialiștilor din acest domeniu.

Toți avem nevoie de o credință… de niște repere după care să ne trăim viața… de niște adevăruri în care să credem și pe care să le urmăm… oricum s-ar numi ele, aceste repere sunt dumnezeul fiecăruia… fiecare îl caută în felul lui... unii l-au găsit, alții încă mai rătăcesc. Un om care nu are niște valori în care să creadă este ca o frunză-n vânt… este un om fără dumnezeu… nu degeaba se zice: „Omul ăsta nu are nici un dumnezeu”

L-AM RUGAT PE DUMNEZEU

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere, ca să pot înfăptui ceva;       El a făcut din mine o fiinţă slabă, ca să-L ascult smerită.       L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea sănătate, ca să pot face fapte mari;       El mi-a dat dureri, ca  să înţeleg ce e mila şi să pot face fapte mai bune.       L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea bogății, ca să dobândesc fericirea;       El m-a făcut săracă, pentru a dobândi înțelepciunea.       L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea măreție, ca să fiu cinstită de oameni;       El mi-a dat umilința, ca să-mi recunosc dependența de Dumnezeu.       L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea toate lucrurile, ca să mă pot bucura de viaţă;       El mi-a dat viața, ca să mă pot bucura de toate lucrurile.       Nu am primit nimic, din tot ce am cerut în rugăciune;       Dar am primit tot ce era bine pentru mine.       În ciuda rugăciunii mele rostite, nevoile mele nerostite au fost ascultate.       Sunt cel mai binecuvântat om dintre toţi oamenii. Cauzele oricărui rău Mijloacele de vindecare 1 trândăvia rugăciunea neÎncetată 2 neştiinţa autocunoaşterea (cunoaşterea adevărului) 3 uitarea smerita cugetare                                Patima Virtutea care înlocuieşte patima prin vindecare 1 iubirea de sine iubirea duhovniceasca nepătimirea cunoaşterea 2 lăcomia la mâncare înfrânarea cumpătarea 3 desfrânarea abstinenta castitatea 4 lăcomia la bani si bunuri neagonisirea milostenia 5 tristeţea lacrimile de pocăinţă străpungerea inimii bucuria 6 akedia (lenea) liniştea împăcarea 7 mania blândeţea răbdarea 8 frica frica de Dumnezeu 9 slava deşartă smerenia 10 mândria smerenia

VIRTUTEA CREȘTINĂ - sinteză

VIRTUTEA CRESTINA In Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. In locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele:  dreptate, evlavie,  fapta buna.  Virtutea crestina este: deprinderea de a face binele, staruinta statornica pe calea binelui. Insusiri: taria in implinirea faptelor bune (incordarea neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele.), staruinta sa fie de buna voie, staruinta sa fie si cu stiinta (cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu), virtutea sa se arate prin fapte <<“Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati”” (Rom. 2, 13) >>, sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre aproapele Roadele virtutii: potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate, rodeste in suflet binele cel castigator de mantuire, il face pe crestin placut lui Dumnezeu, il face pe crestin multumit in viata pamanteasca si fericit in viata viitoare. Rolul necazurilor pamantesti in castigarea virtutii crestine: -    de la Dumnezeu: pentru dovedirea virtutii, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli, pentru ca rasplata in ceruri sa le fie cu atat mai mare. de la oameni: fiindca Dumnezeu nu impiedica libertatea vointei omenesti. Omul virtuos  daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Virtutea crestina:  e una singura, cuprinde mai multe infatisari in functie de trebuintele vietii omenesti si legaturile dintre oameni Felurile virtutilor: teologice – de la Dumnezeu indreptate de om numai catre Dumnezeu = le sadeste Dumnezeu in suflet cu ajutorul harului dumnezeiesc impreuna cu harul sfintitor si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu): crdedinta nadejdea dragostea morale - de la Dumnezeu indreptate de om catre sine si catre semenii sai = care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai  cardinale - sadite in firea omului chiar de la crearea lui Adam si Eva; firesti sau castigate - prin puterile firesti cu care este inzestrat omul – puterile omului fiind slabite prin pacatul stramosesc,  au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare mantuirii. intelepciunea,  dreptatea,  cumpatarea  barbatia. FAŢĂ DE DUMNEZEU - TEOLOGICE CREDINTA (Evrei 11. 1) este încredinţarea celor nădăjduite - în clipa în care crezi (total) în obiectul speranţei tale, acesta devine deja o realitate, capătă substanţă; virtualul se converteşte în real. este dovedirea lucrurilor celor nevăzute. „Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.”Mc 11, 24 NADEJDEA «Nadejdea crestina este dorul si asteptarea cu incredere a implinirii tuturor bunatatilor fagaduite de Dumnezeu omului care face voia Lui, fiindca Dumnezeu este credincios in tot ce fagaduieste». Deci nadejdea e pe de o parte «un dor», e nazuinta sufletului in «asteptarea» unui bun fagaduit, iar pe de alta parte este «increderea» neclintita in implinirea fagaduintei date noua de Dumnezeu. Este o inaintare, un salt peste timp, in viitor, este un ochean care apropie de ochii sufletesti lucrurile foarte indepartate. «Nadejdea este o incredere adevarata in Dumnezeu, data in inima omului prin insuflare si iluminare de la Dumnezeu, ca sa nu deznadajduiasca vreodata de harul lui Dumnezeu, atat pentru iertarea pacatelor, cat si pentru oricare cerere, cand se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele vesnice" DRAGOSTEA (1Corinteni - cap.13) - v8. - Dragostea nu cade niciodată. îndelung rabdă;  este binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. nu se bucură de nedreptate, ci  se bucură de  adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. FAŢĂ DE OAMENI - MORALE INTELEPCIUNEA este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai prin: se fereste de rau lucreaza dupa adevar si dreptate se ingrijeste de mantuirea sufletului socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie cuprinsa in ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca din ea rasar: prevederea (prudenţa) ascultarea de sfatul bun al altuia paza buna (statornicia) pacate impotriva intelepciunii: graba la fapte,  nebagarea in seama a sfaturilor bune  nestatornicia in lucru. DREPTATEA  (SFINŢENIA)   este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc astfel: traire dupa poruncile lui Dumnezeu sa respectam drepturile fiecaruia sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine din ea rasare:  dreptatea sociala - dreptatea sociala calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21;                                      Rom.13,7 ) CUMPATAREA este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in toata purtarea sa prin: stapanirea poftelor sa nu ingaduim mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra sa impiedicam crearea de trebuinte prisositoare din ea rasar: blandetea,  smerenia,  buna cuviinta in vorba si purtare,  sanatatea trupeasca si sufleteasca. BARBATIA (CURAJUL) Este realizata prin:  implinirea  cu statornicie indatoririlor infruntarea cu hotarare a tuturor greutatilor si primejdiilor vietii implinirea cu tarie sufleteasca a cuvantului Sfintei Evanghelii in viata de toate zilele prin: infruntarea suferintelor trupesti infruntarea suferintelor morale lupta impotriva ispitelor din ea rasar: rabdarea  statornicia pacate impotriva barbatiei: sfiala (frica)  , care fac pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii; lasitatea, care-l face sa fuga de greutatile vietii; îndrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.

Cine este Iisus?

Cine este Iisus?

Cel care vrea să înving
minciuna
cu buzele Lui...

Cel care vrea să înving
întunericul
cu ochii Lui...

Cel care vrea să înving
frica
cu inima Lui...

Cel care vrea să înving
ura
cu dragostea Lui...

Cel ce vrea să înving
foamea
cu pâinea Lui...

Cel care vrea să înving
singurătatea
cu îmbrăţişarea Lui...

Cel ce vrea să înving
frigul
cu haina Lui...

Cel ce vrea să înving
răul
cu sufletul Lui....

Cel ce vrea să înving
moartea
cu viaţa Lui...

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi... (Ioan 16:33)


________________

Versurile de mai sus sunt o prelucrare dupa poezia cu acelasi titlu scrisa de Marius Iordachioaia care suna asa:

Cine este Iisus?

Cel care vrea să învingă
minciuna
şi cu buzele mele...

Cel care vrea să învingă
întunericul
şi cu ochii mei...

Cel care vrea să învingă
frica
şi cu inima mea...

Cel care vrea să învingă
ura
şi cu dragostea mea...

Cel ce vrea să învingă
foamea
şi cu pâinea mea...

Cel care vrea să învingă
singurătatea
şi cu îmbrăţişarea mea...

Cel ce vrea să învingă
frigul
şi cu haina mea...

Cel ce vrea să învingă
răul
şi cu sufletul meu....

Cel ce vrea să învingă
moartea
şi cu viaţa mea...

Îndrăzniţi.Eu am biruit lumea.(IOAN 16, 33)

Poezia lui Marius Iordachioaia  m-a "lucrat", pur si simplu... si inca ma mai lucreaza (acum suntem in 15.01.2014).
De cand am citit-o, am tot incercat sa gasesc cea mai potrivita explicatie pentru faptul ca am simtit nevoia sa-i schimb sensul dar, singura explicatie pe o pot da, sunt tot niste versuri...

           Ajută-mă, Tu!

Ajută, Doamne, neputința mea,

Și-așa cum spui în Cartea Ta,

Ajută-mă să cresc,

să mă-nmulţesc,

să umplu pământul meu,

să mi-l supun...

Abia atunci voi ști a binecuvânta

și peşti, și păsări, și-animale,

și tot ce mișcă...

și-ntreg pământul, Doamne,

cu iubirea Ta.

Multumesc cu recunostinta pentru versurile si gandurile care mi-au oferit prilejul de a-mi cerceta sufletul. Binecuvanteaza, Doamne!
Simeona

Mantuirea subiectiva sau indreptarea

Motto:

Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte –de vreme ce armele luptei noastre nu sunt trupeşti, dar pentru Dumnezeu au puterea de a surpa întăriturile. Noi surpăm socotinţele minţiie  şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi tot gândul îl robim spre supunerea faţă de Hristos,   şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.  (2Cor 10.3-6)

e v.4 = Raţionamentele; sofismele.

Mantuirea subiectiva sau indreptarea

Conditiile mantuirii subiective har, credinta si fapte bune

Principalul termen folosit de Sfanta Scriptura cat si de Sfanta Traditie pentru a arata motivul intruparii Fiului lui Dumnezeu, precum si scopul operei Sale cu privire la om este "mantuire". El este folosit atat pentru a numi lucrarea rascumparatoare a Mantuitorului Hristos prin jertfa de pe cruce, cat si pentru a numi starea celor care si-au insusit sau impropriat roadele jertfei de pe cruce. In primul caz, este vorba demantuirea obiectiva , rascumpararea sau impacarea omului cu Dumnezeu prin jertfa Mantuitorului, iar in al doilea, de mantuirea subiectiva sau personala, ori simplu mantuire, indreptare sau sfintirea omului, lucrare care se infaptuieste de fiecare crestin in parte prin har, credinta si fapte bune, pentru ca omul rascumparat prin jertfa lui Hristos, sa poata dobandi fericirea vesnica. Mantuirea subiectivaeste impreuna-lucrarea lui Dumnezeu si a omului, prin care acesta isi insuseste roadele jertfei de pe cruce a Mantuitorului, fiind eliberat din robia pacatului si a mortii, incepand de la Botez si Mirungere o noua viata, prin care se face drept inaintea lui Dumnezeu. Aceasta noua viata se dezvolta si se intareste prin conlucrarea crestinului cu harul, ca rod al credintei, manifestandu-se in fapte bune, dar rasplata pe care o va primi va fi fericirea vesnica.

Precum rezulta din indemnul Sfantului Apostol Pavel, adresat filipenilor: "... lucrati cu frica si cu cutremur la mantuirea voastra" (Filip. 2, 12), mantuirea nu este un simplu dar de la Dumnezeu, nici numai un act sau o lucrare a omului, ci o actiune de durata care are un inceput, se dezvolta treptat si se realizeaza prin impreuna-lucrarea lui Dumnezeu si a omului. Desigur, ea se infaptuieste ca urmare a harului dobandit de om prin Taina Botezului, prin straduinta si propria lucrare a crestinului: Dumnezeu da harul Sau, iar din partea omului sunt necesare credinta si faptele bune.

Mantuirea subiectiva este consecinta rascumpararii in Iisus Hristos, prin Care ne-a venit harul si adevarul (Ioan 1, 17). In conceptia Bisericii noastre si spre deosebire de protestanti, mantuirea subiectiva sau indreptarea potrivit textului de la Rom. 8, 29, este o renastere spirituala adevarata si reala a omului, prin care el devine drept inaintea lui Dumnezeu. Ea progreseaza sau regreseaza datorita unor conditii subiective ale crestinului, fiind dependenta de pregatirea si de ridicarea lui din punct de vedere moral. Ea este deci susceptibila de crestere, intarire si desavarsire, dar fiindca este legata nu numai de vointa si lucrarea omului ci si de cum va gasi Dumnezeu rezultatul actiunilor lui, nimeni nu poate fi sigur de mantuirea sa. De aceea, omului ii este necesara continua lucrare in acest scop, implinind toate poruncile si castigandu-si virtutea care le incununeaza pe toate: iubirea. In orice stadiu al cresterii sale duhovnicesti s-ar afla, el trebuie sa-si aduca aminte de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: " Asa ca celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada (I Cor. 10, 12).

Necesitatea harului pentru mantuire rezulta din universalitatea pacatului stramosesc: " Fiindca toti au pacatuit...indreptandu-se in dar, cu harul Lui, prin rascumpararea in Hristos Iisus" (Rom. 3, 23-24). Fara harul redobandit prin Iisus Hristos, nimeni nu poate nici sa voiasca, nici sa lucreze pentru mantuirea sa: " Caci Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si sa voiti si sa faceti dupa a Lui bunavointa" (Filip 2, 13). Mantuirea este un dar al lui Dumnezeu, deci nu este rezultatul vredniciei personale a omului: " Caci in dar sunteti mantuiti, prin credinta, si aceasta nu de la voi: al lui Dumnezeu este darul. Nu din fapte, ca sa nu se laude nimeni. Pentru ca a lui faptura suntem, ziditi in Hristos Iisus spre fapte bune, ca sa umblam intru ele" (Efes. 2, 8-10).

Din cele de mai sus rezulta ca mantuirea este o lucrare in care Dumnezeu face inceputul prin harul sau, iar omul are nevoie de acest har si in continuare, straduindu-se incontinuu sa colaboreze cu el.

Mantuirea inceputa prin renasterea la o viata noua cere un efort sustinut din partea crestinului pentru realizarea cresterii sale duhovnicesti, spre a putea urca pe cele mai inalte trepte ale desavarsirii sale morale si a lua astfel cununa chemarii lui Dumnezeu in Hristos Iisus (Filip. 3, 13-14), prin urmare ea are mai multe trepte sau faze.

Etapele indreptarii

Cea dintai treapta este chemarea si pregatirea omului pentru renastere, pentru primirea harului divin. Omul nerenascut, fiind luminat de harul premergator de care simte nevoia si insusindu-si prin credinta adevarurile Revelatiei, doreste sa se mantuiasca, de aceea, constient de starea in care se afla, face o adevarata pocainta. Atat famenul etiopian, cat si Saul din Tars au simtit nevoia sa se impace cu Dumnezeu, trezindu-se in ei credinta in Hristos. Inainte de a renaste prin botez, harul lucreaza dinafara asupra omului, dar dupa botez harul se salasluieste in el insusi, lucrarea lui devenind mai vie. Mentionam insa ca aceasta chemare, aceasta lucrare de pregatire se savarseste in Biserica si nu in afara ei.

A doua treapta este renasterea omului in Hristos prin Taina botezului. Cu aceasta incepe indreptarea propriu-zisa, care consta, pe de o parte, in curatirea de pacatul stramosesc si de celelalte pacate savarsite pana la botez, iar pe de alta, in salasluirea harului lui Hristos in el, inclusiv harul virtutilor teologice, ceea ce marcheaza inceputul unei noi vieti, in care omul simte dorinta vie de a se uni cu Hristos si de a umbla "intru innoirea vietii" (Rom. 6, 4).

A treia treapta face vizibil progresul crestinului in viata cea noua in Hristos, aratandu-L pe Hristos prezent in viata si faptele lui incat acum el poate spune: "De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos este Cel ce traieste intru mine" (Gal. 2, 20). Acum se arata cu adevarat cresterea crestinului in virtute si indeosebi in iubire, ceea ce da un sensibil avant urcusului duhovnicesc spre desavarsire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin implinirea poruncilor, iar pe de alta, prin urmarea de catre unii a sfaturilor evanghelice.

Conditiile insusirii mantuirii subiective

Din cele anterioare, se poate intelege ca intreaga lucrare de ridicare a vietii crestinului are nevoie din partea lui de credinta si fapte bune.

a) Credinta. Ca act intelectual, credinta este adeziunea noastra libera la cele descoperite de Dumnezeu sau la Revelatia divina. Dar pentru mantuire, aceasta credinta nu-i suficienta, ci este necesara credinta lucratoare prin iubire (Gal. 5, 6). Aceasta credinta nu e numai un act de cunoastere, ci este o manifestare integrala a sufletului omenesc. Astfel, ea include in sine si iubirea si nadejdea, deci angajeaza intreaga fiinta a crestinului, cuprinzand in sine atat credinta in opera mantuitoare a lui Iisus Hristos si alipirea de ea cat si credinta ca legatura personala cu Hristos, care duce la iubirea fata de Hristos si de opera Sa mantuitoare. Ea mai cuprinde incredintarea si nadejdea ca vom primi cele fagaduite de Dumnezeu, si, in sfarsit, manifestarea ei nu numai in ganduri si dispozitii virtuoase, ci indeosebi in fapte bune, ca rezultate sau ca efecte ale credintei lucratoare prin iubire.

Necesitatea credintei pentru mantuire a fost aratata de Insusi Mantuitorul Hristos apostolilor, cand i-a trimis la propovaduire: " Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi" (Marcu 16, 15-16). Aceeasi necesitate a credintei o arata si Sfantul Apostol Pavel cand zice: "Fara credinta cu neputinta este a bineplacea lui Dumnezeu" (Evr. 11, 6), iar in alt loc: " De vei marturisi cu gura ta pe Domnul Iisus si vei crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe el din morti, te vei mantui" (Rom. 10, 9).

Desigur, la inceputul indreptarii, in faza de pregatire, credinta este generala sau informa si consta in acceptarea globala a Revelatiei, dar odata omul indreptat prin botez, credinta progreseaza si devinespeciala sau formata (fides caritate formata); ea nu ramane numai la primirea Revelatiei, ca o credinta neroditoare si moarta (Iacov 2, 17, 20), ci e fecundata de elementul viu, activ si roditor al dragostei, deci este credinta lucratoare prin iubire, (Gal. 5, 6). Aceasta credinta inseamna o daruire si o unire treptata cu Hristos, din jertfa Caruia primim si noi puterea de a muri pacatului si a invia la o viata noua impreuna cu Hristos, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: " Asa si voi socotiti-va a fi morti pacatului si vii lui Dumnezeu, in Iisus Hristos Domnul nostru (Rom. 6, 11). Prin credinta lucratoare prin iubire, spune Sfantul Pavel ne insusim starea de dreptate a lui Iisus, ca urmare a jertfei si invierii Lui. Aceasta credinta o opune Apostolul faptelor legii , savarsite numai din puterile omului si nu din puterea lui Hristos, fapte care nu aduc omului indreptarea (cf. Rom. 3, 25-28). Dar precum faptele care nu izvorasc din credinta in Iisus Hristos si din iubirea fata de El nu au valoare pentru mantuire, la fel si credinta care nu e lucratoare prin iubire nu poate aduce mantuirea.

b) Faptele bune. Invatatura Bisericii noastre sustine ca alaturi de credinta si faptele bune sunt necesare pentru mantuire. Sfanta Scriptura vorbeste despre necesitatea acestora pentru mantuire in numeroase locuri. Astfel, Mantuitorul zice: " Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in cer" (Matei 7, 21). De asemenea, tot El ne arata ca la obsteasca judecata, cand Fiul Omului va veni intru slava sa judece lumea, mostenirea imparatiei cerurilor sau excluderea de la ea se vor face dupa criteriul implinirii sau neimplinirii de catre crestini a faptelor milei trupesti (Matei 25, 34-45). La fel, Sfantul Apostol Pavel subliniaza in numeroase ocazii ca, la dreapta judecata Dumnezeu va rasplati fiecaruia dupa faptele sale (Rom. 2, 6; II Cor. 5, 10; I Tim. 6, 18 s.a.). Cat priveste pe Sfantul Iacov, el spune clar: " Omul se indrepteaza prin fapte, iar nu numai prin credinta" (Iacov 2, 21), iar despre credinta care nu se manifesta in fapte, spune: " Credinta fara fapte moarta este" (Iacov 2, 17). De asemenea, Sfintii Parinti afirma in mod unanim ca faptele bune sunt necesare pentru mantuire. Astfel, sfantul Chiril al Ierusalimului zice: "Cinstirea de Dumnezeu consta in doua parti: din cunoasterea exacta a dogmelor pietatii si din fapte bune. Dogmele fara de fapte bune nu sunt placute lui Dumnezeu. El nu primeste insa nici faptele, daca nu sunt intemeiate pe dogmele pietatii".

Daca Sfantul Apostol Pavel contesta importanta unor fapte importanta unor fapte bune in lucrarea mantuirii, el se refera la faptele savarsite de om in afara legaturii cu Hristos, pe baza unor legi normative (legea mozaica, legile civile), pe cand faptele savarsite ca urmare a legaturii omului cu Hristos prin credinta si iubire, fapte care izvorasc din puterea lui Hristos si care sporesc unirea credinciosului cu Hristos si asemanarea cu El, le considera absolut necesare pentru mantuire.

Este insa greu sa facem o separare intre credinta si faptele bune in procesul mantuirii, aratand unde sfarseste credinta si unde incep faptele, deoarece intre ele exista o legatura organica. Caci daca credinta este aceea care indrepteaza si mantuieste, fiind vie si lucratoare prin iubire, ea insasi este in acelasi timp si fapta buna, cuprinzand si imbratisand in sine si faptele externe in mod necesar; la fel se poate spune si despre faptele bune ca ele aduc cu sine mantuirea, daca izvorasc din credinta in Hristos. Cu toate acestea, chiar daca faptele bune, izvorate din aceasta credinta sunt meritorii in ele insele, noi nu suntem indreptatiti sa ne laudam cu ele, sau pe baza lor sa pretindem dobandirea propriei noastre mantuiri. Aceasta rezulta lamurit din cuvintele Mantuitorului si din cele spuse de Sfantul Apostol Pavel. Astfel, Mantuitorul ne spune: " Asa si voi, cand veti face toate cele ce vi s-au poruncit, sa ziceti: slugi netrebnice ce suntem, caci ce am fost datori sa facem am facut" (Luca 17, 10), iar Sfantul Apostol Pavel spune despre sine: " Cu harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, si harul Lui care a fost intru mine n-a fost in zadar, caci m-am ostenit mai mult decat ei toti, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este in mine" (I Cor. 15, 10), iar in alt loc zice: "Caci ce ai pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te lauzi ca si cum nu l-ai primit?" (I Cor. 4, 7). De aceea, nu trebuie sa uitam niciodata ca mantuirea este darul lui Dumnezeu, iar credinta lucratoare prin iubire, din care izvorasc faptele bune este singurul mijloc prin care ne putem dobandi mantuirea. Iar cat priveste faptul ca nimeni nu poate fi sigur de propria sa mantuire, aceasta nesiguranta exercita o influenta pozitiva asupra credinciosilor, constituind un indemn permanent la savarsirea faptelor bune.

Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean,

"Teologia Dogmatica", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1991, pag. 276-281.

 

 

Mantuirea subiectiva sau indreptarea – versete

Filipeni 2:12
Drept aceea, iubiţii mei, aşa cum întotdeauna m’aţi ascultat, nu numai ca atunci când eram de faţă, ci cu mult mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră;

Ps.2.11	Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur e!
1.Ptr.1.17	Şi dacă-L chemaţi ca pe un Tată pe Cel ce cu nepărtinire judecă după lucrarea fiecăruia, trăiţi-vă întru frică zilele vremelniciei voastre f,

Ioan 1:17
căci legea prin Moise s’a dat, dar harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit.

IES20.1. Atunci a rostit Domnul  înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis: 
ROM3.24. Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. 
ROM5.21. Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru. 

ROM6.14. Căci păcatul nu va avea stăpânire asupra voastră, fiindcă nu sunteţi sub lege, ci sub har. 
EVR7.19. Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.  

Romani 8:29
că pe cei pe care mai dinainte i-a cunoscut, mai dinainte i-a şi rânduit să fie asemenea chipului Fiului Său, ca să fie El Întâi-născut între mulţi fraţi.

b v.7 În limbajul biblic, termenul de întâi-născut nu implică în mod necesar existenţa unor fraţi mai mici, ci se referă exclusiv la prescripţiile Legii Vechi care-i acordau primului născut de parte bărbătească o demnitate aparte şi prerogative speciale, sub incidenţa chiar a sacralităţii (cf. Iş 13, 2; 13, 14). Este şi motivul pentru care Pruncul Iisus este adus la templu (vezi mai departe, versetele 22-23). În monarhia ereditară, primul-născut devine în mod automat „Prinţ-Moştenitor” (al tronului) şi poartă acest titlu (Delfin, Diadoh, Ţarevici), chiar dacă rămâne şi unicul-născut; după cum un suveran se intitulează ab initio, de exemplu, Ferdinand I sau Mihai I, fără ca din aceasta să rezulte necesitatea de a-i urma un al II-lea. Ca atare, expresia de faţă se cere interpretată nu numai din unghi legal-juridic, ci şi duhovnicesc, aşa cum o face Apostolul Pavel. În Col 1, 15 el vorbeşte de Iisus Cel „Întâi-Născut a toată zidirea”, adică Fiul născut din Tatăl înainte de crearea lumii. Or, e de la sine înţeles că după cum Fiul Tatălui nu este „cap de serie” al făpturilor, nici Iisus, Fiul Mariei, nu este „cap de serie” al unor fraţi mai mici. Pavel clarifică şi mai pregnant această problemă în Rm 8, 29: aleşii lui Dumnezeu (din Biserică) alcătuiesc o familie în care Iisus Hristos devine „Întâiul-Născut între mulţi fraţi”. Sensul duhovnicesc e cât se poate de clar. Vezi şi Col 1, 18; Evr 1, 6; Ap 1, 5.

IN20.17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. 
1COR15.49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc. 
2COR3.18. Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului. 

EF1.4. Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, 
COL1.18. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.

1 Corinteni 10:12
Prin urmare, cel căruia i se pare că stă’n picioare să ia seama să nu cadă.

IEZ33.13. Când voi zice dreptului că va fi viu, iar el se va încrede în dreptatea sa şi va face nedreptate, atunci nu se va mai pomeni toată dreptatea lui, ci el va muri pentru tot răul pe care l-a făcut. 
ROM11.20. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te; 
GAL6.1. Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. 

Romani 3:23
de vreme ce toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu –,

e v.23 = Slava lui Dumnezeu ca prezenţă intimă în fiinţa omului virtuos.

ROM3.10. După cum este scris: "Nu este drept nici unul; 
ROM5.12. De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. 

Romani 3:24
cei ce în dar se îndreptăţesc cu harul Său prin răscumpărarea cea întru Hristos Iisus,

f v.24 Calitatea de drept (îndreptăţit la mântuire) nu este un rezultat al meritelor omului, ci un dar al harului divin, un efect al iubirii lui Dumnezeu manifestate prin jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Hristos.

ISA55.1. Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint  , mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint   şi fără preţ vin şi grăsime. 
IN1.17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. 
ROM8.32. El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? 

Filipeni 2:13
căci Dumnezeu este Cel ce’ntru voi le lucrează şi pe „a vrea” şi pe „a lucra”, pentru bunăvoirea Sa.

f v.13 = Pentru scopul în care Dumnezeu a binevoit asupră-ne.

SOL8.21. Ci cunoscând că nu voi putea altfel să am înţelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate că şi aceasta era înţelepciune, să ştiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului şi m-am smerit înaintea Lui şi am zis din toată inima mea: 

2COR3.5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, 
COL1.29. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere. 

EVR13.21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin! 

Efeseni 2:8
Căci în har sunteţi mântuiţi prin credinţă; iar aceasta nu-i de la voi: e darul lui Dumnezeu;

FAP15.11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.  
ROM4.2. Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.  

Efeseni 2:9
nu din fapte, pentru ca nimeni să nu se laude.

ROM3.20. Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului.  
1COR1.29. Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.  

Efeseni 2:10
Fiindcă a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune pe care Dumnezeu mai dinainte le-a gătit pentru ca noi să umblăm întru ele.

f v.10 Credinţa (v. 8) e o virtute teologică (vezi 1 Co 13, 13 şi nota), dăruită de Dumnezeu, dar ea nu lucrează singură, ci însoţită de fapta bună (vezi Iac 2, 26), toate făcând parte din planul iniţial al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

PS50.11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.  
ISA29.23. Şi atunci când vor vedea lucrul mâinilor Mele în mijlocul lor, sfinţi-vor numele Meu, vor chema sfânt pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.  
ISA44.21. Adu-ti aminte despre aceasta, Iacove, Israele, că tu eşti sluga Mea! Te-am făcut să-Mi fii Mie slugă, Israele, Eu nu te voi uita!  
TIT2.14. Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune.  
TIT3.8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor.  
EVR13.21. Să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ceea ce este bine plăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!

Filipeni 3:13
Fraţilor, eu încă nu socotesc s’o fi dobândit, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând la cele dinainte,

LC9.62. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.

Filipeni 3:14
alerg la ţintă către răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus.

1COR9.24. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.  
2TIM4.7. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. 

Etapele indreptarii

Romani 6:4
Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru înnoirea vieţii;

FAP17.31. Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi.  
1PET1.3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie,  
1PET3.21. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos,  
2COR5.17. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.  
GAL6.15. Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.  
EF4.23. Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,  
COL2.12. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi.  
2TIM2.11. Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.

Conditiile insusirii mantuirii subiective

a) Credinta

Galateni 5:6
Pentru că în Hristos Iisus nici tăierea’mprejur poate ceva, nici netăierea’mprejur, ci credinţa lucrătoare prin iubire.

ROM2.29. Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. 

1COR7.19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. 
GAL6.15. Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. 

Marcu 16:15
Şi le-a zis: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.

ISA2.3. Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.  
ISA52.10. Descoperit-a Domnul braţul Său cel sfânt în ochii tuturor popoarelor şi toate marginile cele îndepărtate ale pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru, zicând:  
MT28.19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,  
IN15.16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.  
COL1.23. Dacă, într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată făptura de sub cer şi al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel.  

Marcu 16:16
Cel ce va crede şi se a boteza, se va mântui; dar cel ce nu va crede, se va osândi.

IN3.15. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 
IN3.16. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 
IN3.17. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. 
IN3.18. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. 
IN3.36. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. 

IN12.48. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. 
FAP2.38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. 
FAP16.30. Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? 
FAP16.31. Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta. 
1PET3.21. Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos, 
ROM10.9. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.

Evrei 11:6
Or, fără credinţă nu-i cu putinţă să fim bineplăcuţi; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că răsplătitor Se face celor ce-L caută.

ROM8.8. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.  

Romani 10:9
Că dacă cu gura ta vei mărturisi că Iisus este Domnul, şi’n inima ta crezi că Dumnezeu L-a înviat din morţi, te vei mântui.

MT10.32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  
MC16.16. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. 

Iacob 2:17
Aşa şi credinţa: dacă nu are fapte, doar în ea însăşi e moartă.

e v.17 = Singură; izolată de ceea ce-i poate conferi eficienţă.

IAC1.27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. 

Iacob 2:20
Dar vrei tu să’nţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără fapte este moartă?

f v.20 Variantă manuscrisă: stearpă.

Galateni 5:6
Pentru că în Hristos Iisus nici tăierea’mprejur poate ceva, nici netăierea’mprejur, ci credinţa lucrătoare prin iubire.

ROM2.29. Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. 

1COR7.19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. 
GAL6.15. Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă.  

Romani 6:11
Aşa şi voi, socotiţi-vă că morţi îi sunteţi păcatului, dar vii lui Dumnezeu întru Hristos Iisus, Domnul nostru.

GAL2.19. Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. 

Romani 3:25
pe Care Dumnezeu L-a rânduit jertfă, curăţire prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptatea – prin aceea că a trecut cu vederea păcatele făcute înainte

g v.25 La obârşie, cuvântul ilastérion desemna masa aşezată deasupra chivotului legii, în sfânta-sfintelor, pe care marele preot aducea jertfa anuală de purificare a poporului, prin stropirea cu sânge (vezi Lv 16). Aşadar, textul de faţă trebuie citit şi înţeles: Iisus Hristos este mijlocul prin care Dumnezeu a instrumentat curăţirea de păcate a celor ce cred în jertfa sângelui Său.
h v.25 Înainte de jertfa lui Iisus Hristos, Dumnezeu le-a acordat oamenilor o lungă perioadă de îngăduinţă, în timpul căreia El le-a ignorat păcatele, nu le-a iertat şi nici nu le-a pedepsit, ci numai S’a făcut că nu le vede, tocmai pentru ca oamenii să-şi dea seama că dreptatea e întotdeauna de partea lui Dumnezeu; iertarea a venit prin Iisus Hristos.

LEV1.4. Apoi să-şi pună mâna pe capul jertfei cea pentru arderea de tot şi îşi va afla bunăvoinţă spre iertarea păcatelor lui.  
LEV4.20. Şi să facă cu viţelul acesta ceea ce s-a făcut cu viţelul adus pentru păcat; aşa să facă cu el şi aşa să-i cureţe preotul şi li se va ierta păcatul.  
FAP13.38. Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise,  
FAP20.28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.  
ROM5.9. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie.  
2COR5.19. Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării.  
EF1.7. Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui,  
COL1.14. Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor;

Romani 3:26
întru îngăduinţa lui Dumnezeu – ca să-Şi arate dreptatea în vremea de acum, spre a fi El drept şi îndreptăţindu-l pe cel din credinţa în Iisus.

Romani 3:27
Aşadar, unde e lauda? A fost înlăturată. Prin care lege?: a faptelor? Nu, ci prin legea credinţei.

Romani 3:28
Căci socotim că prin credinţă se va îndreptăţi omul, fără faptele legii.

TIT3.5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, 

b) Faptele bune

Matei 7:21
Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

OS8.2. Cu toate acestea ei strigă: "Dumnezeul meu, noi cei din Israel Te-am cunoscut pe Tine!"  
MT25.11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.  
LC6.46. Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?  
IN6.40. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.  
FAP19.13. Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni, să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel!  
IAC1.22. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.  
ROM2.13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. 

Matei 25:31-34
31 Iar când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32 Şi se vor aduna în faţa Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. 33 Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.

34 Atunci Împăratul va zice celor din dreapta Sa: «Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.

DAN7.22. Până ce a venit Cel vechi de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea şi împărăţia a ajuns sub stăpânirea sfinţilor. 
MT20.23. Şi El a zis lor: Paharul Meu veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a pregătit de către Tatăl Meu. 
MT25.21. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. 
MT25.46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. 

IN14.2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. 
1PET1.4. Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi, 
1PET1.9. Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor. 
1PET3.9. Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea. 
APO21.7. Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu  

Matei 25:35
Că am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M’aţi primit;

PIL14.31  Cel care apasă pe cel sărman defaimă pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte.
ISA58.7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. 
IEZ18.7. Pe nimeni nu strâmtorează şi datornicului îi întoarce zălogul, furt nu face, celui flămând îi dă din pâinea sa şi pe cel gol îl îmbracă cu haină; 
SIR7.27. Ai o femeie după inima ta? Nu o lepăda, dar cu una pe care n-o iubeşti să nu-ţi legi capul. 
SIR17.17. Milostenia omului preţuieşte la Domnul ca un inel cu pecete şi binefacerile omului el le păstrează ca lumina ochiului. 
SIR17.18. Apoi Domnul se va scula şi le va răsplăti, şi răsplătirea lor în capul lor o va întoarce. 
IAC1.27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. 

IAC2.15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, 
2TIM1.18. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine. 

EVR13.1. Rămâneţi întru dragostea frăţească. 
EVR13.2. Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.  

Matei 25:36
gol, şi M’aţi îmbrăcat; bolnav, şi M’aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine».

Matei 25:37
Atunci Îi vor răspunde drepţii, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi Ţi-am dat să bei?

Matei 25:38
sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?

Matei 25:39
sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?»

Matei 25:40
Şi răspunzând Împăratul, le va zice: «Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut».

b v.40 = Umili, neînsemnaţi, neluaţi în seamă; suferinzii cu care Hristos Se identifică. Criteriul Judecăţii îl constituie faptele iubirii de aproapele (dar şi credinţa mărturisită, cf. 10, 32).

PIL14.31  Cel care apasă pe cel sărman defaimă pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte.
PIL19.17  Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună.
MT10.42. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. 

MC9.41. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa. 
EVR6.10. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.  

Matei 25:41
Atunci va zice şi celor din stânga: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.

c v.41 Compară cu v. 34: „focul cel veşnic” nu a fost creat la „întemeierea lumii”!

PS6.8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele. 
ISA30.33. Un jertfelnic de multă vreme este pregătit, hotărât pentru Moloh. Pus-a un rug mare şi larg, paiele şi lemnele sunt din belşug. Suflarea Domnului îl va aprinde ca un şuvoi de pucioasă. 

MT7.23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. 
MT13.40. Şi, după cum se alege neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. 
MT13.50. Şi îi vor arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. 
LC13.27. Şi el vă va zice: Vă spun: Nu ştiu de unde sunteţi. Depărtaţi-vă de la mine toţi lucrătorii nedreptăţii. 
APO20.10. Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor.  

Matei 25:42
Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau;

Matei 25:43
străin am fost şi nu M’aţi primit; gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M’aţi cercetat».

IOV22.6. Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii tăi şi smulgeai veşmântul de pe oameni şi-i lăsai goi.  
IOV22.7. Tu nu dădeai să bea celui însetat şi nu dădeai să mănânce celui flămând;  

Matei 25:44
Atunci vor răspunde şi ei, zicând: «Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?»

Matei 25:45
Atunci le va răspunde, zicând: «Adevăr vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr’aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut».

PIL14.31  Cel care apasă pe cel sărman defaimă pe Ziditorul lui, dar cel ce are milă de sărac Îl cinsteşte.
PIL17.5  Cel ce îşi bate joc de sărac defaimă pe Ziditorul lui; cel ce se bucură de o nenorocire nu va rămâne nepedepsit.
FAP9.5. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. 


46 Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţa veşnică”.

---

Romani 2:6
Care-i va da fiecăruia după faptele lui:

IOV34.11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui. 
PS61.11. O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. 

PIL24.12  Dacă vrei să spui: “Iată n-am ştiut nimic !”, oare Cel ce cântăreşte inimile nu pătrunde cu privirea şi Cel ce veghează peste sufletul tău nu ştie şi nu va răsplăti omului după faptele lui?
IER32.19. Cel mare în sfat şi puternic în faptele Tale, ai Cărui ochi sunt deschişi asupra tuturor căilor fiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui şi după roadele faptelor lui; 
IEZ33.20. Voi însă ziceţi: "Calea Domnului este nedreaptă". Eu vă voi judeca pe voi, casa lui Israel, şi voi judeca pe fiecare după purtările lui". 
SIR16.16. La toată milostenia va face loc; fiecare după faptele sale va afla. 
SIR35.22. Până ce va răsplăti omului după lucrurile lui şi lucrurilor oamenilor după gândurile lor; 
MT16.27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

2 Corinteni 5:10
Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.

IOV34.11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui.  
ECL12.14. Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.  
MT16.27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.  
MT25.32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.  
ROM14.10. Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau şi tu, de ce dispreţuieşti pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu.  
EF6.8. Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul.

1 Timotei 6:18
să facă binele, să se îmbogăţească’n fapte bune; să fie darnici, cu inimă largă,

1 Timotei 6:19
agonisindu-şi bună temelie’n veacul viitor, ca să dobândească viaţa’ntr’adevăr veşnică.

MT6.20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.  
LC12.33. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică.  
LC16.9. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice.  

Iacob 2:21
Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte a fost el îndreptăţit când l-a pus pe jertfelnic pe fiul său Isaac?

g v.21 „A fi cineva îndreptăţit” sau „a se îndreptăţi”: a avea elementele prin care să fie socotit drept în faţa lui Dumnezeu; vrednic de mântuire.

FAC22.9. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.  
EVR11.17. Prin credinţă, Avraam, când a fost încercat, a adus pe Isaac (jertfă). Cel ce primise făgăduinţele aducea jertfă pe fiul său unul născut!  

Iacob 2:17
Aşa şi credinţa: dacă nu are fapte, doar în ea însăşi e moartă.

e v.17 = Singură; izolată de ceea ce-i poate conferi eficienţă.

IAC1.27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii. 

Luca 17:10
Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, ziceţi: Slugi netrebnice suntem; am făcut ceea ce eram datori să facem”.

IOV22.3. Ce are Cel Atotputernic dacă tu eşti fără prihană? Şi care este câştigul Lui, dacă drumurile tale sunt fără vină?  
IOV35.7. Dacă eşti drept, ce dar Îi faci sau ce primeşte El din mâna ta?  
1COR9.16. Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!  
1COR9.17. Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredinţată. 

1 Corinteni 15:10
Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, şi harul Său care este în mine n’a fost în zadar; dimpotrivă, m’am ostenit mai mult decât ei toţi – dar nu, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.

FAC41.16. Iosif însă răspunzând, a zis către Faraon: "Nu eu, ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui Faraon". 
MT10.20. Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. 
MC16.20. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin. 

2COR3.5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, 
EF3.7. Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale; 
COL1.29. Spre aceasta mă şi ostenesc şi mă lupt, potrivit lucrării Lui, care se săvârşeşte în mine cu putere. 

1TIM1.14. Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus.  

1 Corinteni 4:7
Căci cine te deosebeşte pe tine de alţii? Şi ce ai tu pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?

IN3.27. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer.