cartea CUVINTE DE VIAŢĂ VEŞNICĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Talcuiri Pentru Fiecare Zi Din An

29.07 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Duminică

Să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Să nu ne facem robi pornirilor poftei; măsura şi socoteala dau trupului sănătate şi sfinţenie (Sf. Casian Romanul).

*

*                   *

la Utrenie

In 20, 1-10

1 Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

2 Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.

3 Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.

4 Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.

5 Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.

6 A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,

7 Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.

8 Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

9 Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.

10 Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.

la Liturghie

Rm 15, 1-7

1 Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.

2 Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.

3 Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".

4 Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.

5 Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,

6 Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.

7 De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.

Mt. 9.27-35  

27 Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David.

28 După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne!

29 Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă!

30 Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie.

31 Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela.

32 Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon.

33 Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel.

34 Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni.

35 Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

In 9, 27-35

27 Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?

28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.

29 Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.

30 A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.

31 Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.

32 Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

33 De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.

34 Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.

35 Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?

In 17, 1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care  Tu i-ai dat Lui.

3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.

5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.

7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;

8 Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.

9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.

10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.

11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.

13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

Tâlcuire:

„După credinţa voastră fie vouă!", le-a spus Domnul celor doi orbi, şi îndată s-au deschis ochii lor. După măsura credinţei omului este şi cercetarea lui de către puterea lui Dumnezeu. Prin credinţă se primeşte, trece şi în ea se sălăşluieşte harul. Aşa cum plămânii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, şi primii primesc mai mult aer decât cei din urmă, tot aşa şi credinţa unuia e mai mare, iar a altuia e mai mică, şi prima primeşte mai multe daruri de la Domnul, iar cealaltă mai puţine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde şi ţine toate şi Se sălăşluieşte cu plăcere în sufletele omeneşti; dar intră în ele nu cu sila, deşi este Atotputernic, ci chemându-le, căci nu voieşte să strice stăpânirea pe care i-a dat-o omului asupra voinţei sale. Pe cel ce se deschide prin credinţă îl umple Dumnezeu cu daruri peste măsură; în cel care se zăvorăşte prin necredinţă nu intră chiar de ar fi aproape. Doamne! Adaugă-ne credinţa, fiindcă şi credinţa tot darul Tău este. Fiecare din noi însă se cade să mărturisească: „Iar eu sărac sunt şi sărman" (Ps. 69, 6).

cartea Sf. Teofan Zavoratul - Talcuiri din Sf.Scriptura pentru fiecare zi din an

fantul Teofan Zavoratul Talcuiri Din Sfanta Scriptura Pentru Fiecare Zi Din An

29.06 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Sâmbătă

Stomacul şi mâncarea (lăcomia gurii) sunt la fel: absorb ce se varsă în ele fără să se sature. Una consumând prin digestie, cealaltă prin sărătură, poftind mereu şi neînchizându-şi gura (Sf. Nil Ascetul).

*

*                   *

Rm 12, 1-3

1 Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,

2 Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.

3 Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei.

Mt 10, 37-42

37 Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

38 Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

39 Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.

40 Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

41 Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua.

42 Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa.

Mt 11, 1.

1 Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.

Tâlcuire:

„Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua." Aceasta dezleagă toate nedumeririle legate de milostenie. Bunăvoinţa faţă de sărmani e totdeauna, dacă nu stinsă, dar oricum micşorată, de întrebările: „Cine este cel care cere şi unde se duc banii dăruiţi?". Domnul răspunde: „Răsplata ta va fi după gândul cu care îl primeşti şi îl ajuţi pe cel care cere". Nu te uita la cel care cere, ci la gândul cu care dai. Cum vor fi aceste gânduri, aşa va fi şi preţul faptei tale; iar ce gânduri se cuvine să ai cu privire la cel sărman, ni se arată prin alt cuvânt: „Cine miluieşte pe cel sărman împrumută pe Dumnezeu", sau: „Ce aţi făcut unuia dintre aceştia, Mie Miaţi făcut". Aşadar, primeşte pe orice om aflat în nevoie cum ai primi pe Domnul şi fă pentru el ceea ce poţi, cu gândul că faci pentru Dumnezeu şi vei primi nu doar răsplată de prooroc şi de drept, ci răsplată domnească.

29.05 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Vineri

Prea multă hrană naşte în suflet suferinţa, uitarea şi slăbirea minţii (Sf. Clement Alexandrinul).

*

*                   *

1 Co 7, 35-40

35 Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.

36 Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.

37 Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.

38 Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.

39 Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.

40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

1 Co 8, 1-7

1 Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte.

2 Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

3 Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur.

5 Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, –

6 Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El.

7 Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează.

Mt 15, 29-31.

29 Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo.

30 Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat.

31 Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Tâlcuire:

Fără luare aminte nu faci nimic nici în treburile lumeşti, iar în cele duhovniceşti, ea e pe primul loc. Ea bagă de seamă lucrurile rele, supunându-le judecăţii lăuntrice; tot ea e straja cămării lăuntrice în care se hotărăşte ce şi cum trebuie făcut, iar apoi apără şi pe împlinitorii hotărârilor. Drept aceea, nu este de mirare că viaţa duhovnicească, în toată cuprinderea sa, se cheamă „viaţă de trezvie", iar în scrierile Sfinţilor Părinţi vedem că cel mai mult se vorbeşte despre „trezvie" sau „luare aminte": e vorba despre acelaşi lucru. Ca atare, ce preţios lucru este a deprinde trezvia! Primele osteneli ale celor ce încep să poarte grijă de suflet spre asta, de obicei, se şi îndreaptă: şi lucrarea lor începe să aducă a lucrare duhovnicească numai atunci când luarea aminte începe să se adune în sine, fiindcă de obicei ea este îndreptată cu totul spre cele din afară, nu spre înlăuntru. Din acea clipă, ia naştere viaţa lăuntrică, ce se pârguieşte şi se întăreşte o dată cu luarea aminte. Dar ce înseamnă luarea aminte? înseamnă a sta cu mintea în inimă înaintea Domnului şi înaintea feţei Lui a cerceta şi a întreprinde toate cu înţelegere. Evident, lucru complicat. Luarea aminte se pârguieşte o dată cu rugăciunea; şi pe cât este întărită de aceasta, pe atât o întăreşte la rându-i. 

29.04 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Joi

Hrăneşte-ţi trupul, dar nu-l omorî prin lăcomie (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

1 Co 7, 24-35

24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25 Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.

26 Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.

27 Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.

28 Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Şi fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.

29 Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.

30 Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;

31 Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.

32 Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de  grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.

33 Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.

34 Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.

35 Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.

Mt 15, 12-21.

12 Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat?

13 Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.

14 Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor (pentru orbi); şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.

15 Şi Petru, răspunzând, I-a zis: Lămureşte-ne nouă pilda aceasta.

16 El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi?

17 Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară?

18 Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om.

19 Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.

20 Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om.

21 Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Tâlcuire:

„Din inimă ies gândurile rele." Dar de unde vin ele în inimă? Rădăcina lor e în păcatul care trăieşte în noi, iar deosebirea, înmulţirea şi felul lor aparte vin la fiecare din bunul său plac. Ce-i de făcut, atunci? Pentru început, taie tot ce ţine de bunul tău plac. Aceasta e ca şi cum ar rupe cineva frunzele unui copac, i-ar tăia crengile şi ar reteza trunchiul până aproape de rădăcină. Apoi, nu îngădui să iasă lăstari noi, şi rădăcina, de asemenea, se va usca; cu alte cuvinte, nu îngădui să iasă din inimă gânduri rele, iar pe cele ce ies taie-le şi alungăle, iar păcatul care trăieşte în noi, neprimind întăriri, va slăbi şi va deveni cu totul neputincios, în asta stă miezul poruncii: „Fiţi treji, privegheaţi. Luaţi aminte la voi înşivă, încingeţi mijlocul cugetelor voastre". Trezvia trebuie îmbinată cu dreapta socotinţă. Din inimă ies nu numai lucruri rele, ci şi bune; totuşi, nu orice lucru bun pe care ni-l insuflă inima trebuie împlinit. Ceea ce trebuie cu adevărat împlinit o hotărăşte dreapta socotinţă. Dreapta socotinţă este cuţitul grădinarului, care taie unele crengi şi altoieşte altele.

29.03 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Miercuri

De bucate numai atât să ne slujim cât să trăim, nu ca să ne facem robi poruncilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi socoteală dă trupului sănătate şi nu-i ia sfinţenia (Sf. Casian Romanul).

*

*                   *

1 Co 7, 12-24

12 Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

13 Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.

14 Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.

15 Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.

16 Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?

17 Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile.

18 A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur.

19 Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.

20 Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.

21 Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te!

22 Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos.

23 Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.

24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

Mt 14, 35-36

35 Şi, cunoscându-L, oamenii locului aceluia au trimis în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii.

36 Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau se vindecau.

Mt 15, 1-11.

1 Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând:

2 Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine.

3 Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră?

4 Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească.

5 Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu,

6 Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră.

7 Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis:

8 "Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine.

9 Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor".

10 Şi chemând la Sine mulţimile, le-a zis: Ascultaţi şi înţelegeţi:

11 Nu ceea ce intră pe gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om.

Tâlcuire:

„Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om." Domnul a spus asta nu pentru că n-ar fi binevoit către postire, sau că ar fi socotit-o netrebuincioasă pentru noi. Nu, El însuşi a postit, pe Apostoli i-a învăţat să postească şi în Sfânta Sa Biserică a rânduit posturi. A spus aceasta pentru ca noi, postind, să nu ne mărginim doar la mâncarea puţină sau uscată, ci să ne îngrijim totodată ca şi sufletul să postească, neîngăduindu-i dorinţe şi aplecări pătimaşe. Şi acesta este lucrul de căpetenie, iar postul slujeşte ca mijloc puternic de a ajunge la acesta. Temeiul patimilor este în trup; când trupul e istovit, e ca şi cum pe sub întăriturile patimilor s-ar săpa un tunel şi meterezele lor s-ar prăbuşi. Iar fără post ar fi o minune să biruiască cineva patimile, la fel cum ar sta cineva în foc fără să se ardă. Cel care îşi îndestulează din belşug trupul cu mâncare, somn şi tihnă, cum să fie cu luare-aminte şi cu gândul la vreun lucru duhovnicesc? Pentru unul ca acesta este tot atât de uşor a se desface de pământ, a intra în contemplarea celor nevăzute şi a tinde către acestea, precum îi este unei orătănii bătrâne să zboare.

29.02 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Marţi

Precum pământul gras şi umed naşte viermi, aşa şi imbuibarea cu mâncăruri şi băuturi este cuib cald pentru patimi şi pentru viermii ispitelor (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

1 Co 6, 20

20 Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

1 Co 7, 1-12

1 Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.

2 Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.

3 Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.

4 Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.

5 Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.

6 Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.

7 Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.

8 Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.

9 Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.

10 Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!

11 Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.

12 Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.

Mt 14, 1-13.

1 În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus.

2 Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el.

3 Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său.

4 Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie.

5 Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc.

6 Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod.

7 De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere.

8 Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.

9 Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea.

10 Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă.

11 Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.

12 Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus.

13 Iar Iisus, auzind, S-a dus de acolo singur, cu corabia, în loc pustiu dar, aflând, mulţimile au venit după El, pe jos, din cetăţi.

Tâlcuire:

A ajuns la urechile lui Irod vestea despre faptele Domnului, iar el s-a grăbit să tragă concluzia: „A înviat "Ioan". La câte lucruri nu s-ar fi putut gândi! Si totuşi, el nu s-a gândit decât la Ioan. Dar ce i-a îndreptat gândurile spre Ioan? Conştiinţa. Ei nu îi poţi ascunde faptele nelegiuite, judecata ei n-o poţi călca în picioare. Irod şi-a luat singur dreptul de a tăia capul lui Ioan, iar ceilalţi nu i-au tăgăduit acest drept; conştiinţa însă şi-a spus cuvântul, iar vocea ei n-a putut fi înăbuşită cu nimic. Iată că Irod îl vede peste tot pe Ioan. Câte asemenea povestiri nu cunoaştem, în care conştiinţa îl urmăreşte pe păcătos, înfăţişându-i păcatul şi cele asupra cărora a păcătuit, aşa încât le vede aievea! Asta înseamnă că este în noi un glas pe care trebuie să-l recunoaştem ca nefiind al nostru. Dar al cui? Al lui Dumnezeu. De unde a luat naştere firea noastră, de la Acela ia naştere şi glasul. Dacă acest glas e al lui Dumnezeu, trebuie să îl ascultăm, căci nu este îngăduit făpturii să se împotrivească Făcătorului. Glasul acesta spune că Dumnezeu este, că depindem de El cu desăvârşire şi, ca atare, este de neîngăduit să nu nutrim în noi o frică evlavioasă faţă de Dumnezeu; pe care având-o, datori suntem să plinim voia Lui, pe care ne-o arată şi conştiinţa. Toate acestea alcătuiesc cuvântul lui Dumnezeu, cel înscris în firea noastră; şi vedem că oameni din toate vremurile si din toate ţările ascultă acest cuvânt şi iau aminte la el. Pretutindeni se crede în Dumnezeu, pretutindeni se ia aminte la glasul conştiinţei şi este aşteptată viaţa viitoare. Numai acum a devenit cumva la modă să nu recunoşti aceste adevăruri. Aşa fac materialiştii, care va să zică, materia-liştii propovăduiesc o învăţătură potrivnică firii *.

Nota*:

 Joc de cuvinte: cuvântul estestvennik („materialist", în limbajul vremii) este derivat de la cuvântul estestvo -

„fire (natură)", avându-se în vedere, probabil, argumentele extrase din domeniul ştiinţelor naturale de care se serveau materialiştii - n. tr.

29.01 Tâlcuiri - Săptămână a şaptea după Cincizecime – Luni

Dacă vrei să birui lăcomia pântecelui, iubeşte cumpătarea şi fii cu frică de Dumnezeu şi vei birui (Sf. Efrem Şirul).

*

*                   *

1 Co 5, 9-13

9 V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;

10 Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.

11 Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.

12 Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?

13 Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău.

1 Co 6, 1-11

1 Îndrăzneşte, oare, cineva dintre voi, având vreo pâră împotriva altuia, să se judece înaintea celor nedrepţi şi nu înaintea celor sfinţi?

2 Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este judecată de voi, oare sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri atât de mici?

3 Nu ştiţi, oare, ca noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult cele lumeşti?

4 Deci dacă aveţi judecăţi lumeşti, puneţi pe cei nebăgaţi în seamă din Biserică, ca să vă judece.

5 O spun spre ruşinea voastră. Nu este, oare, între voi nici un om înţelept, care să poată judeca între frate şi frate?

6 Ci frate cu frate se judecă, şi aceasta înaintea necredincioşilor?

7 Negreşit, şi aceasta este o scădere pentru voi, că aveţi judecăţi unii cu alţii. Pentru ce nu suferiţi mai bine strâmbătatea? Pentru ce nu răbdaţi mai bine paguba?

8 Ci voi înşivă faceţi strâmbătate şi aduceţi pagubă, şi aceasta, fraţilor!

9 Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,

10 Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

11 Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.

Mt 13, 54-58.

54 Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?

55 Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda?

56 Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?

57 Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.

58 Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.

Tâlcuire:

Nazarinenii n-au crezut în cuvântul Domnului fiindcă, trăind printre ei, El nu avea în starea Sa din afară o strălucire atrăgătoare şi măreţie pe care omul s-ar fi simţit, chiar fără voia sa, îndemnat să o cinstească. "Noi Îl ştim cine este, ziceau ei, nu poate fi în El ceva mai presus de fire". Aceasta, totuşi, nu L-a făcut pe Domnul să ia un chip măreţ, ci a rămas tot timpul nespus de simplu la înfăţişare; Apostolii, mai apoi, umblau la fel, ca de altfel toţi adevăraţii lor următori şi ucenici. De ce aşa? Pentru că nu se poate afla vreo strălucire a înfăţişării care să fie pe măsura luminii vieţii în Iisus Hristos; şi s-a recunoscut că mai bine e să ai o înfăţişare cât se poate de umilă, ca aceasta să nu aducă îngrădire lăuntricului. Cel ce are ochi să privească drept la acesta din urmă (lăuntrul inimii), neluând aminte la cea dintâi (înfăţişarea din afară). Sfântul Apostol Pavel a spus aşa: "Avem comoara aceasta în vase de lut" (2 Cor. 4. 7). De am vedea cum arătau la înfăţişare cei înaintea cărora azi ne cucernicim şi pe care îi chemăm în rugăciunile noastre, nu ne-am crede privirilor, atât erau de simpli. Dar până în ziua de azi, cel care ştie ce este viaţa în Hristos Iisus îşi leapădă înfăţişarea şi se întoarce cu totul către cele lăuntrice. Ca atare, cea dintâi se ofileşte, iar cele din urmă sporesc şi cresc. La mulţi se întâmplă, chiar, că nimeni nu bagă de seamă această strălucire lăuntrică, nici măcar cel ce o are. Rău este ochiul omului: nici nu i se arată ceea ce este cu adevărat bun, atât timp cât poate să îl vatăme. 

28.07 Tâlcuiri - Săptămână a şasea după Cincizecime – Duminică

Nimic nu ajută mai mult la sănătate, nimic la agerimea simţurilor, nimic la alungarea bolilor, cum ajută cumpătarea în mâncare (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

la Utrenie

Lc 24, 36-53

36 Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.

37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.

38 Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?

39 Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

41 Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?

42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.

43 Şi luând, a mâncat înaintea lor.

44 Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.

45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

46 Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.

47 Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.

48 Voi sunteţi martorii acestora.

49 Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

50 Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

51 Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.

52 Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

53 Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

la Liturghie

Rm 12, 6-14

        6 Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinţei;

7 Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;

8 Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!

9 Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

10 În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

11 La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

12 Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.

13 Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.

14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

Mt 9, 1-8.

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.

2 Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.

4 Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

5 Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?

6 Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.

7 Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.

8 Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Tâlcuire:

Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: "Omul acesta huleşte". Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâietor pentru noi, că "putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele", poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă şi faţă de dovezile asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atât experienţa, cât şi raţiunea, destul de puternice şi de numeroase, dar şi pe acestea le acoperă cu îndoiala. Ia la bani mărunţi tot ce înşiră ea (mintea) şi ai să vezi că toate sunt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par "deşertăciuni"; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că aşa-zisa inteligenţă şi viclenia sunt unul şi acelaşi lucru. În tărâmul credinţei, Apostolul grăieşte: "Noi avem mintea lui Hristos". Dar a cui minte e în afara tărâmului credinţei? A celui viclean. Ca atare, viclenia a şi devenit trăsătura care îl deosebeşte.  

28.06 Tâlcuiri - Săptămână a şasea după Cincizecime – Sâmbătă

Stăpâneşte-ţi pântecele ca să nu te stăpâneasca el pe tine (Sf. Ioan Scărarul).

*

*                   *

Rm 9, 1-5

1 Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt,

2 Că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii.

3 Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup,

4 Care sunt israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi Legea şi închinarea şi făgăduinţele,

5 Ai cărora sunt părinţii şi din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!

Mt 9, 18-26.

18 Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie.

19 Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii.

20 Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui.

21 Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă;

22 Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela.

23 Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis:

24 Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El.

25 Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat.

26 Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.

Tâlcuire:

Zis-a femeia cu scurgere de sânge: "Numai să mă ating de haina Lui (a Domnului) şi mă voi face sănătoasă" - şi a primit după credinţa ei. Noi, fiind făpturi care cunoaştem prin mijlocirea simţurilor, avem nevoie de o atingere simţită pentru a primi puterea cea mai presus de simţuri. Domnul aşa a rânduit. Sfânta Sa Biserică are o orânduire văzută. Feluritele sale parti ne cuprind, iar noi venim în atingere cu ele. Puterea lui Dumnezeu care se află în Biserică se primeşte prin atingere, iar primitoarea este credinţa, care grăieşte: "numai să mă ating şi mă voi face sănătoasă". Biserica e Trupul şi Vesmântul Domnului. Părţile sale cele mai învederate, de care ne atingem noi, sunt dumnezeieştile Taine şi, mai ales, după Botez şi Mirungere, Taina Trupului şi Sângelui Domnului, în unire cu Taina Pocăinţei; dar şi atingerea cu credinţă de oricare altă parte a sa poate atrage puterea trebuincioasă de la Domnul, Care pretutindenea este şi vede pe oricine face astfel, şi grăieşte în inima lui: "Îndrăzneşte, fiule!" Liber-cugetătorii, cei ce nu văd cu ochi buni rânduiala văzută a Sfintei Biserici, se lipsesc singuri, prin întocmirea lor sufletească, de putinţa atingerii de puterea cea lăuntrică, dumnezeiască, care dă viaţă tuturor. Drept  aceea, ei rămân bolnavi; neîncetata curgere a gândurilor şi simţirilor deşarte ii secătuieşte, iar ei slăbesc şi mor duhovniceşte.