MAI-MARELUI TÂLHARILOR DIN VREMEA
ÎMPĂRATULUI MAURICIU.
PE CARE A SPUS-O CU ZDROBIRE DE INIMA
Şl CU LACRIMI MULTE Şl AMARE, TIMP DE MULTE CEASURI
Nu cer nimic altceva de la Tine, Iubitorule de oameni, decât ceea ce cerea mărturisindu-se tâlharul cel mai înainte de mine. Aşadar, precum spre tâlharul acela, aşa şi spre mine, tâlharul, arată minunata Ta milostivire şi iubire de oameni. Primeşte acest suspin al meu de pe patul morţii şi precum i-ai primit pe cei din al unsprezecelea ceas, care n-au făcut nimic vrednic, aşa primeşte-mă şi pe mine, cel ce mă înec în lacrimile mele cele puţine şi mă curăţesc cu ele. Dă-mi mie iertare, pentru că nu-ţi cer altceva, căci nu mă lasă vremea, fiindcă pânditorii cei de prin peşteri s-au apropiat. Ci să nu stai împotrivă, nici să-mi iei seama cu de-amănuntul, că nu vei afla întru mine ceva bun. Iată, m-au cuprins fărădelegile şi rău am ajuns către amurgul vieţii. Nesocotite sunt datoriile mele. Dar, precum ai primit suspinarea cea amară a lui Petru, primeşte-o şi pe a mea, Iubitorule de oameni, vărsând aceste lacrimi peste zapisul păcatelor mele şi şterge cu buretele milostivirii Tale greşelile mele cele neasemănate. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu