Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

vineri, 15 iulie 2011

27.05 Tâlcuiri - Săptămâna a cincea după Cincizecime – Vineri


Cel ce nu se stăpâneşte pe sine cum va putea să conducă pe alţii cu rânduială (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

Rm 16, 1-16

1 Şi vă încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea,
2 Ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru. Căci şi ea a ajutat pe mulţi şi pe mine însumi.
3 Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus,
4 Care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri,
5 Şi Biserica din casa lor.  Îmbrăţişaţi pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei, în Hristos.
6 Îmbrăţişaţi pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi.
7 Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos.
8 Îmbrăţişaţi pe Ampliat, iubitul meu în Domnul.
9 Îmbrăţişaţi pe Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, şi pe Stahis, iubitul meu.
10 Îmbrăţişaţi pe Apelles, cel încercat în Hristos. Îmbrăţişaţi pe cei ce sunt din casa lui Aristobul.
11 Îmbrăţişaţi pe Irodion, cel de un neam cu mine. Îmbrăţişaţi pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul.
12 Îmbrăţişaţi pe Trifena şi pe Trifosa, care s-au ostenit în Domnul. Îmbrăţişaţi pe iubita Persida, care mult s-a ostenit în Domnul.
13 Îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul, şi pe mama lui, care este şi a mea.
14 Îmbrăţişaţi pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas şi pe fraţii care sunt împreună cu ei.
15 Îmbrăţişaţi pe Filolog şi pe Iulia, pe Nereu şi pe sora lui, pe Olimpian şi pe toţi sfinţii care sunt împreună cu ei.
16 Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos.


Mt 13, 3-9.

3 Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
4 Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
5 Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
6 Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
7 Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.
8 Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
9 Cine are urechi de auzit să audă.


Tâlcuire:

Pilda despre semănător zugrăveşte feluritele atitudini ale sufletelor faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Pe primul loc stau cele care nu iau aminte la el. Ascultă, dar cele auzite nu intră în suflet, ci se aştern pe deasupra lui, ca sămânţa în drum. Cuvântul nu are loc în aceste suflete, pentru că ele au alt fel de a gândi, alte reguli, alte gusturi. De aceea, el piere degrabă din amintirea lor,  este uitat ca şi cum n-ar fi fost auzit niciodată. În al doilea rând, sunt cei care ascultă cuvântul cu plăcere şi îl primesc cu grăbire, dar nu vor să poarte nici un fel de osteneli pentru a-l împlini. Ca atare, atâta vreme cât nu se cere nici o jertfă, el se desfată de cuvântul lui Dumnezeu şi mai ales de făgăduinţele cuprinse în el; dar îndată ce apare trebuinţa de a jertfi ceva pentru a rămâne credincioşi acestui cuvânt, se leapădă şi de cuvânt, şi de făgăduinţele lui spre a-şi păstra cele de care sunt legaţi. În al treilea rând, sunt cei care primesc cuvântul şi încep să trăiască după îndreptarul lui, dar apoi se lasă prea mult în voia grijilor şi întristărilor acestui veac, grijilor pământeşti, care înăbuşă toate bunele începuturi ce luaseră fiinţă sub înrâurirea cuvântului lui Dumnezeu. În al patrulea rând, sunt cei care primesc cuvântul cu credinţă deplină şi se hotărăsc să trăiască după cerinţele lui, gata de orice jertfa şi osteneală, şi nu îngăduie inimii lor să se lege de nimic din cele pământeşti. Să şadă fiecare şi să cugete în care stare se află. 


Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks