27.06 Tâlcuiri - Săptămâna a cincea după Cincizecime – Sâmbătă

Înfrânarea, stăpânirea de sine este totuna cu puterea. Numai cine are putere poate stăpâni (Sf. Barnaba).

*

*                   *

Rm 8, 14-21

14 Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15 Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!
16 Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
17 Şi dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne şi preamărim.
18 Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.
19 Pentru că făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20 Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,
21 Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.


Mt 9, 9-13.

9 Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El.
10 Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au şezut la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui.
11 Şi văzând fariseii, au zis ucenicilor: Pentru ce mănâncă Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii?
12 Şi auzind El, a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.
13 Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.


Tâlcuire:

Cui i s-a deşteptat, prin lucrarea fricii de Dumnezeu şi a imboldurilor cunoştinţei, simţul trebuinţelor duhovniceşti, acela capătă un simţ aparte, prin care ghiceşte tâlcul spuselor privitoare la duhovnicie, chiar dacă acestea ar fi înveşmântate în straiul parabolei. Parabola nu ascunde adevărul de asemenea oameni, ci îl descoperă şi mai limpede. Cel ce nu are o astfel de întocmire sufletească nu pricepe nimic atunci când aude o parabolă privitoare la cele duhovniceşti; şi chiar dacă i s-ar vorbi despre aceste lucruri pe şleau, el ar prinde numai cuvintele, nu şi miezul lucrurilor; acesta, venind împotriva tuturor concepţiilor sale, i s-ar părea o neghiobie de care nu ar întârzia să-şi bată joc. Tocmai aceasta este pricina pentru care Domnul vorbea poporului în pilde. Cel cu inclinare către duhovnicie va înţelege şi pilda, iar celui lipsit de această inclinare degeaba îi vorbeşti. "Pentru ca văzând, nu văd, şi auzind, nu aud, nici nu înţeleg... Căci inima acestui popor s-a  învârtoşat"  (Mt. 13. 12-15). Însă pe cei  în stare să întrezărească adevărul ascuns, pilda i-a zidit după cuviinţă. "Celui ce are i se va da şi-i va prisosi".