27.07 Tâlcuiri - Săptămâna a cincea după Cincizecime – Duminică

Somnul prea mult e o piedică pentru neprihănire (Cuviosul Teognost).

*

*                   *

la Utrenie

Lc 24, 12-35

12 Şi Petru, sculându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se întâmplase.

13 Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.

14 Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.

15 Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei. şi Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

16 Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.

17 Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.

18 Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?

19 El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.

20 Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;

21 Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.

22 Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,

23 Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.

24 Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.

25 Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!

26 Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?

27 Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.

28 Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.

29 Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.

30 Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.

31 Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.

32 Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?

33 Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,

34 Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.

35 Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

la Liturghie

Rm 10, 1-10

1 Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire.

2 Căci le mărturisesc că au râvna pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă.

3 Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus.

4 Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede.

5 Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: "Omul care o va îndeplini va trăi prin ea".

6 Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: "Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?", ca adică să coboare pe Hristos!

7 Sau: "Cine se va coborî intru adânc?", ca să ridice pe Hristos din morţi!

8 Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", – adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim.

9 Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui.

10 Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Mt 8, 28-34

28 Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea.

29 Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?

30 Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând.

31 Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.

32 Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.

33 Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii.

34 Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor.

Mt 9, 1.

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.

Tâlcuire:

Gadarenii au văzut străina minune săvârşită de Domnul prin izgonirea legiunii de demoni şi, totuşi, au ieşit - toată cetatea - şi L-au rugat pe Domnul "să plece din hotarele lor". Nu se vede să se fi purtat faţă de El cu duşmănie, dar nici de credinţă n-au dat dovadă. I-a cuprins o frică nelămurită, care-i făcea să dorească doar atât: "Pleacă unde ştii, doar lasă-ne în pace". Acesta este chipul oamenilor care trăiesc liniştiţi în avutul lor. În jurul lor, lucrurile s-au rânduit nu prea rău; ei s-au obişnuit cu această rânduială; nu au nici gând, nici trebuinţă s-o schimbe, ori s-o înlocuiască şi se tem să facă vreun pas nou. Simţind totuşi că dacă va veni poruncă de sus, frica de Dumnezeu şi conştiinţa îi vor sili să se lepede de cele vechi şi să primească cele noi, ei fug din răsputeri de astfel de prilejuri, aşa încât, luând ca îndreptăţire neştiinţa, să poată vieţui liniştiţi cu vechile lor obiceiuri. Aşa sunt cei care se tem să citească Evanghelia şi cărţile Sfinţilor Părinţi, precum şi să poarte convorbiri duhovniceşti, de frică să nu-şi zgândăre conştiinţa, care dacă se va trezi, va începe să-i silească a lepăda unele şi a primi altele.