Atenţie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

marți, 19 iulie 2011

28.02 Tâlcuiri - Săptămâna a şasea după Cincizecime – Marţi



Pentru noi, însă, care căutam hrana cea cerească, este nevoie să stăpânim peste stomacul cel de sub cer (Sf. Clement Alexandrinul).

*

*                   *

1 Co 1, 1-9

1 Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sostene,
2 Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor şi al nostru:
3 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.
4 Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.
5 Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot cuvântul şi în toată cunoştinţa;
6 Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi,
7 Încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,
8 Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
9 Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.


Mt 13, 24-30.

24 Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţa bună în ţarina sa.
25 Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grau şi s-a dus.
26 Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina.
27 Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţa bună în ţărâna ta? De unde dar are neghină?
28 Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim?
29 El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul.
30 Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar graul adunaţi-l în jitniţa mea.



Tâlcuire:

A fost semănată sămânţa cea bună, dar a venit vrăjmaşul şi a semănat neghina printre grâu. Neghinele sunt în Biserică eresurile şi schismele, iar în fiecare din noi, gândurile, simţămintele, dorinţele rele, patimile. Primeşte omul sămânţa cea bună a cuvântului lui Dumnezeu, hotărăşte să vieţuiască în sfinţenie şi începe să trăiască astfel. Când adoarme omul cu pricina - când slăbeşte, adică, luarea-aminte la sine - vine vrăjmaşul mântuirii şi strecoară în el gânduri rele care, nefiind lepădate imediat, se preschimbă în dorinţe şi inclinări, înfiripând un cerc propriu de fapte şi întreprindeţi ce se amestecă cu faptele, simţămintele şi gândurile bune; şi amestecate rămân până la seceriş. Secerişul acesta este pocăinţa. Domnul trimite îngerii Săi - străpungerea inimii şi frica de Dumnezeu; iar aceştia, ivindu-se ca o seceră, pârjolesc toată pleava şi o ard în cuptorul osândirii de sine, cea dureroasă. Grâul curat rămâne în jintiţa inimii, bucurând şi pe om, şi pe îngeri, şi pe Preabunul Dumnezeu Cel în Treime Închinat.



Niciun comentariu:

Blogger Tips And Tricks|Latest Tips For Bloggers Free Backlinks