Cine este prea gras nu va putea niciodată să treacă pe poarta cea strâmtă a cerului (Sf. Grigorie de Nyssa).
*
* *
1 Co 2 , 9-16
9 Ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
11 Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
13 Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
14 Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;
16 Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos.
1 Co 3, 1-8
1 Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos.
2 Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi,
3 Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
4 Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
5 Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
6 Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.
7 Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească.
8 Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.
Mt 13, 31-36.
31 O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa,
32 Şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a crescut este mai mare decât toate legumele şi se face pom, încât vin păsările cerului şi se sălăşluiesc în ramurile lui.
33 Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de faină, până ce s-a dospit toată.
34 Toate acestea le-a vorbit Iisus mulţimilor în pilde, şi fără pildă nu le grăia nimic,
35 Ca să se împlinească ce s-a spus prin proorocul care zice: "Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii".
36 După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casa, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină.
Tâlcuire:
Împărăţia se aseamănă cu un grăunte de muştar şi cu drojdia. Micul grăunte de muştar creşte şi se face un pom mare; drojdia pătrunde întreg aluatul frământat şi îl dospeşte. Aici este închipuită, pe de o parte, Biserica, ce era alcătuita la început doar din Apostoli dimpreună cu câţiva oameni, iar apoi a crescut şi a devenit numeroasă, pătrunzând întreaga omenire; iar pe de alta, viaţa duhovnicească, aşa cum se înfiripă ea în om. Primul ei grăunte este hotărârea omului de a se mântui placând lui Dumnezeu, după îndreptarul credinţei în Domnul Mântuitorul. Această hotărâre, oricât ar fi de puternică, seamănă cu un grăunte mic. La început, ea cuprinde numai conştiinţa şi voinţa omului; pornind de aici se dezvoltă mai apoi întreaga lucrare a vieţii duhovniceşti. Ea sporeşte în mişcări şi în putere, iar cu privire la suflet, începe să pătrundă toate puterile acestuia - mintea, voinţa, simţirea -, pe care le umple, "dospindu-le" în duhul său; pătrunde, de asemenea, întreaga alcătuire a firii omului - şi trupul, şi sufletul, şi duhul, în care se zămisleşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu