Stăpâneşte-ţi pântecele ca să nu te stăpâneasca el pe tine (Sf. Ioan Scărarul).
*
* *
Rm 9, 1-5
1 Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt,
2 Că mare îmi este întristarea şi necurmată durerea inimii.
3 Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine, după trup,
4 Care sunt israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi Legea şi închinarea şi făgăduinţele,
5 Ai cărora sunt părinţii şi din care după trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvântat în veci. Amin!
Mt 9, 18-26.
18 Pe când le spunea acestea, iată un dregător, venind, I s-a închinat, zicând: Fiica mea a murit de curând dar, venind, pune mâna Ta peste ea şi va fi vie.
19 Atunci Iisus, sculându-Se, a mers după el împreună cu ucenicii.
20 Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui.
21 Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă;
22 Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela.
23 Iisus, venind la casa dregătorului şi văzând pe cântăreţii din flaut şi mulţimea tulburată, a zis:
24 Depărtaţi-vă, căci copila n-a murit, ci doarme. Dar ei râdeau de El.
25 Iar după ce mulţimea a fost scoasă afară, intrând, a luat-o de mână, şi copila s-a sculat.
26 Şi a ieşit vestea aceasta în tot ţinutul acela.
Tâlcuire:
Zis-a femeia cu scurgere de sânge: "Numai să mă ating de haina Lui (a Domnului) şi mă voi face sănătoasă" - şi a primit după credinţa ei. Noi, fiind făpturi care cunoaştem prin mijlocirea simţurilor, avem nevoie de o atingere simţită pentru a primi puterea cea mai presus de simţuri. Domnul aşa a rânduit. Sfânta Sa Biserică are o orânduire văzută. Feluritele sale parti ne cuprind, iar noi venim în atingere cu ele. Puterea lui Dumnezeu care se află în Biserică se primeşte prin atingere, iar primitoarea este credinţa, care grăieşte: "numai să mă ating şi mă voi face sănătoasă". Biserica e Trupul şi Vesmântul Domnului. Părţile sale cele mai învederate, de care ne atingem noi, sunt dumnezeieştile Taine şi, mai ales, după Botez şi Mirungere, Taina Trupului şi Sângelui Domnului, în unire cu Taina Pocăinţei; dar şi atingerea cu credinţă de oricare altă parte a sa poate atrage puterea trebuincioasă de la Domnul, Care pretutindenea este şi vede pe oricine face astfel, şi grăieşte în inima lui: "Îndrăzneşte, fiule!" Liber-cugetătorii, cei ce nu văd cu ochi buni rânduiala văzută a Sfintei Biserici, se lipsesc singuri, prin întocmirea lor sufletească, de putinţa atingerii de puterea cea lăuntrică, dumnezeiască, care dă viaţă tuturor. Drept aceea, ei rămân bolnavi; neîncetata curgere a gândurilor şi simţirilor deşarte ii secătuieşte, iar ei slăbesc şi mor duhovniceşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu