28.07 Tâlcuiri - Săptămână a şasea după Cincizecime – Duminică

Nimic nu ajută mai mult la sănătate, nimic la agerimea simţurilor, nimic la alungarea bolilor, cum ajută cumpătarea în mâncare (Sf. Ioan Hrisostom).

*

*                   *

la Utrenie

Lc 24, 36-53

36 Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.

37 Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.

38 Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?

39 Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.

40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.

41 Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?

42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.

43 Şi luând, a mâncat înaintea lor.

44 Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.

45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.

46 Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.

47 Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.

48 Voi sunteţi martorii acestora.

49 Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.

50 Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.

51 Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.

52 Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

53 Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

la Liturghie

Rm 12, 6-14

        6 Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinţei;

7 Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;

8 Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!

9 Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

10 În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.

11 La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi.

12 Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi.

13 Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând.

14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.

Mt 9, 1-8.

1 Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.

2 Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!

3 Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.

4 Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?

5 Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?

6 Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.

7 Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.

8 Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

Tâlcuire:

Domnul iartă păcatele slăbănogului. Acesta ar fi fost un prilej de bucurie; dar mintea vicleană a cărturarilor învăţaţi spune: "Omul acesta huleşte". Chiar şi după ce a urmat minunea vindecării slăbănogului, întărind acest adevăr mângâietor pentru noi, că "putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele", poporul a dat slavă lui Dumnezeu, dar despre cărturari nu se spune nimic, pesemne fiindcă şi în faţa minunii urzeau oarecare întrebări viclene. Mintea lipsită de credinţă e o uneltitoare: naşte întruna bănuieli viclene şi urzeşte hule asupra tuturor lucrurilor privitoare la credinţă. Ba nu crede în minuni, ba cere o minune învederată; dar când aceasta i se dă, îndatorând-o să se plece credinţei, nu se ruşinează să se dea în lături, tâlcuind strâmb lucrurile cele minunate ale lui Dumnezeu. La fel se poartă şi faţă de dovezile asupra adevărului dumnezeiesc, iar dovezi îi aduc atât experienţa, cât şi raţiunea, destul de puternice şi de numeroase, dar şi pe acestea le acoperă cu îndoiala. Ia la bani mărunţi tot ce înşiră ea (mintea) şi ai să vezi că toate sunt numai viclenie, chiar dacă în gura ei par "deşertăciuni"; astfel ajungi, fără să vrei, la concluzia că aşa-zisa inteligenţă şi viclenia sunt unul şi acelaşi lucru. În tărâmul credinţei, Apostolul grăieşte: "Noi avem mintea lui Hristos". Dar a cui minte e în afara tărâmului credinţei? A celui viclean. Ca atare, viclenia a şi devenit trăsătura care îl deosebeşte.