29.05 Tâlcuiri - Săptămâna a şaptea după Cincizecime – Vineri

Prea multă hrană naşte în suflet suferinţa, uitarea şi slăbirea minţii (Sf. Clement Alexandrinul).

*

*                   *

1 Co 7, 35-40

35 Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.

36 Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.

37 Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.

38 Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.

39 Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.

40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

1 Co 8, 1-7

1 Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte.

2 Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

3 Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Iar despre mâncarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic în lume şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur.

5 Căci deşi sunt aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum şi sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, –

6 Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El.

7 Dar nu toţi au cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul, mănâncă din cărnuri jertfite idolilor, şi conştiinţa lor fiind slabă, se întinează.

Mt 15, 29-31.

29 Şi trecând Iisus de acolo, a venit lângă Marea Galileii şi, suindu-Se în munte, a şezut acolo.

30 Şi mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat.

31 Încât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând, şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

Tâlcuire:

Fără luare aminte nu faci nimic nici în treburile lumeşti, iar în cele duhovniceşti, ea e pe primul loc. Ea bagă de seamă lucrurile rele, supunându-le judecăţii lăuntrice; tot ea e straja cămării lăuntrice în care se hotărăşte ce şi cum trebuie făcut, iar apoi apără şi pe împlinitorii hotărârilor. Drept aceea, nu este de mirare că viaţa duhovnicească, în toată cuprinderea sa, se cheamă „viaţă de trezvie", iar în scrierile Sfinţilor Părinţi vedem că cel mai mult se vorbeşte despre „trezvie" sau „luare aminte": e vorba despre acelaşi lucru. Ca atare, ce preţios lucru este a deprinde trezvia! Primele osteneli ale celor ce încep să poarte grijă de suflet spre asta, de obicei, se şi îndreaptă: şi lucrarea lor începe să aducă a lucrare duhovnicească numai atunci când luarea aminte începe să se adune în sine, fiindcă de obicei ea este îndreptată cu totul spre cele din afară, nu spre înlăuntru. Din acea clipă, ia naştere viaţa lăuntrică, ce se pârguieşte şi se întăreşte o dată cu luarea aminte. Dar ce înseamnă luarea aminte? înseamnă a sta cu mintea în inimă înaintea Domnului şi înaintea feţei Lui a cerceta şi a întreprinde toate cu înţelegere. Evident, lucru complicat. Luarea aminte se pârguieşte o dată cu rugăciunea; şi pe cât este întărită de aceasta, pe atât o întăreşte la rându-i.