Canoanele Maicii Domnului - glas 2 - joi

JOI SEARA
Glas 2, Cântarea 1-a, Irmos:
Calea mării cea nebătută şi neumblată călătorind-o neudat, Israilul cel ales a cântat: Să cântăm Domnului, că S-a proslăvit.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, tămăduieş-te-mă, Fecioară, pe mine cel rănit cu patimile şi din veş-nicul foc mă răpeşte, ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită.
Izbăveşte-mă, Curată, de scrâşnirea cea prea grea a dinţilor, de suspinul lacrimilor, de prea amarul frig al tartarului, de întunericul cel mai dinafară şi de viermele cel neadormit.
Slavă ...
Mulţime tinoasă şi tulburare a gândurilor celor întinate şi necurate şi de stricăciune făcătoare izvorăşte în sufletul meu; ci tu, Curată, cu lacrimile mele, usuc-o pe aceasta.
Şi acum ...
Securea este aproape, nerodirea grăbeşte către tă-iere, lenevirea multă şi sarcinile mele cu greu de purtat; Stăpână Fecioară, ajută-mi mie.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea
asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.
Între mulţi tâlhari căzând eu ticălosul, dezbrăcat am rămas şi rănit şi părăsit; ci tu, Născătoare de Dumne-zeu, nu mă trece cu vederea.
Suspin neîncetat, zdrobire a inimii şi smerenie, vreme de pocăinţă şi gând de întoarcere dă-mi mie, prea lăudată.
Slavă ...
Ceea ce ai născut pe Lucrătorul îndurărilor şi pe Dătătorul curăţirilor, lucrător de fapte bune, de sadurile cele fără de moarte, fă-mă pe mine, Stăpână.
Şi acum ...
Gânditor şi simţitor, ziua şi noaptea cad cu durerea sufletului la tine, Curată; izbăveşte-mă de vrăjmaşii cei gândiţi şi simţiţi.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu În-suţi Domnul, Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul; pentru aceea strig Ţie: Slavă puterii Tale, Doam-ne.
Holda cea nelucrată, ţarina cea nearată, care ai odrăslit Bucuria, dăruieşte-mi dar de izvor de lacrimi al umilinţei celei de bucurie făcătoare şi plâns veselitor, ca să dobândesc mângâiere acolo.
Prin vicleşugul şarpelui din petrecerea cea din rai căzând, Stăpână, viaţă dureroasă şi cu multe lacrimi am aflat; pentru aceea te rog pe tine ca să iau iarăşi prin tine patria mea cea veche şi iubită.
Slavă ...
Din lucrurile mele deznădăjduit fiind şi neavând nădejde de mântuire nicidecum, la îndurările tale cu cre-dinţă alerg, Prealăudată; ceea ce eşti nădejdea cea tare şi mare a celor deznădăjduiţi, mântuieşte-mă, Maica lui Dumnezeu.
Şi acum ...
Luând în minte divanul întru care voi să fiu jude-cat eu osânditul, mă tânguiesc, lăcrimez, plâng şi mă mâhnesc, având mulţime de nemăsurate greşeli, şi strig ţie: Mântuieşte-mă, Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Cărbunele Care mai înainte S-a arătat Isaiei, ca un Soare din feciorescul pântece a răsărit, celor ce se rătăci-seră întru întuneric, luminarea dumnezeieştii cunoştinţe dăruindu-le.
Cântarea cea cu durere, care din suflet dureros se trimite, primeşte-o, ceea ce ai născut pe Hristos fără de durere, şi de gheena cea prea dureroasă izbăveşte-mă.
Pe mine cel străpuns cu amarele săgeţi ale vrăjma-şului celui războinic, Stăpână, străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, Cela ce pentru mine cu suliţa în coasta cea izvorâtoare de viaţă S-a împuns.
Slavă ...
Datoria strămoaşei Eva tu ai plătit-o, Maica lui Dumnezeu, născând pe Mântuitorul lumii, Cel ce S-a îmbrăcat cu trup dintru tine; pentru aceea toţi te fericim pe tine, cea cu dar dăruită, Fecioară cu totul fără prihană.
Şi acum ...
Marie Preacurată, ceea ce ai izvorât Izvorul înţe-
lepciunii, Maica lui Hristos, a Însăşi Înţelepciunii, înţe-lepţeşte-mă pe mine să mă abat de la amăgirile înţelep-tului întru răutate.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Glasul graiurilor celor de rugăciune din suflet cu durere auzind, Stăpâne, izbăveşte-mă de rele, că Însuţi eşti pricinuitorul mântuirii noastre.
Cu ploile lacrimilor spală-mă şi cu curgerile umi-linţei îmbată brazdele inimii mele, Curată, şi înmulţeşte rodurile acesteia.
Dezleagă-mi lanţurile cele mult împleticite ale greşelilor mele, rupe-mi zapisele, Cinstită; că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor.
Slavă ...
Stau întru hotarul a două patimi deopotrivă puter-nice, ca într-o cumpănă. Însă te rog, Fecioară, să nu bi-ruiască deznădăjduirea pe nădejdea mea.
Şi acum ...
Muncile şi pedepsele, caznele cele amare, bătăile cele usturătoare, vârtejurile şi legăturile cele nedezlegate aşteaptă pe sufletul meu, de care izbăveşte-mă, Fecioară.
Sedealna:
Fecioara şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Tine mort întins pe lemn, plângând cu amar grăia: «Fiul meu, ce este această taină străină? Tu, Cel ce dăruieşti tuturor viaţă veşnică, cum de voie mori pe Cruce cu moarte de ocară?».
Cântarea a 7-a, Irmos:
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos
a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvântat şi preaslăvit.
Acum se sileşte vrăjmaşul, căscând, ca să mă ia în pântecele său, pentru că de pretutindeni îmi aduce mie ispite şi curse, tăind tot sporul meu; ci mai înainte în-tâmpinându-mă, izbăveşte-mă, Fecioară Maică, de bân-tuiala lui cea vicleană.
Viforul nelegiuirilor, furtuna greşelilor, iarna pă-catelor şi viscolul căderilor tulbură smeritul meu suflet, Stăpână, şi către adâncul deznădăjduirii mă împing; ci îndreptează-mă, Fecioară, la limanul cel liniştit al pocă-inţei.
Slavă ...
Inimă zdrobită şi smerită dăruieşte-mi, Stăpână, ca ziua şi noaptea cu durere plângând, să milostivesc pe Dumnezeu, până încă am vreme de pocăinţă, mai înainte de a veni asupră-mi, ca un fur, ceasul cel înfricoşat al morţii.
Şi acum ...
Bucură-te, Preasfântă Doamnă, cea cu multe nume numită, Fecioară, Maica lui Dumnezeu Marie, lauda cre-dincioşilor, izbăvirea blestemului, scară cerească, minu-ne neînţeleasă, rugule nears, pământule nelucrat.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Cuvântul muncitorului pentru că biruia ...
Ieşirea este aproape, a săpa casa furul se sârguieş-te, în mâini a luat secera secerătorul şi aşteaptă de sus să ia ameninţarea. Vino mai înainte de sfârşit să suspinăm, să plângem, o, suflete al meu, şi la Născătoarea de Dum-nezeu cu credinţă să alergăm.
Nor luminos al Soarelui slavei, cel neînserat şi ne-apus, palatule al Stăpânului, cel cu multe daruri dăruit, cămară a Mirelui Celui frumos, Mireasă Stăpână, când pe nori purtându-Se va veni să facă judecată Stăpânul cel de obşte, adu-ţi aminte de sufletul meu.
Binecuvântăm pe Tatăl …
Cerule cel nou, raiule cel cu mir mirositor şi bine mirositor, întru care a odrăslit Lemnul nestricăciunii, părtaş al cinei celei cereşti arată-mă, Fecioară, ca să mă împărtăşesc de desfătarea cea dulce şi necurgătoare şi prea bine mirositoare a raiului.
Şi acum ...
Întunecare şi nedumerire a cuprins sufletul meu, Preacurată, când privesc la divanul cel a toată lumea şi judecata cea înfricoşată în minte o gândesc; ci tu, ceea ce ai zămislit pe Ziditorul şi Purtătorul de grijă al zidirii, izbăveşte de ţinerea cea din iad sufletul meu.
Să lăudăm, bine să cuvântăm …
Cuvântul muncitorului, pentru că biruia, de şapte ori a fost ars cuptorul oarecând, întru care tinerii nu s-au ars, porunca împăratului călcând, ci au strigat: Toate lu-crurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Cu suflete curate şi cu buze neîntinate, veniţi să mărim pe cea neîntinată şi Preacurată Maica lui Emanu-il, printr-aceasta aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa; milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hris-toase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi.
Cu totul din tinereţe slujind eu patimilor de ruşine
şi multei desfrânări, de tot am înnegrit pe cel după chi-pul lui Dumnezeu, şi mă tem, Prealăudată, de judecata ce va să fie, când voi sta înaintea Fiului tău şi Dumne-zeu; ci mai înainte de sfârşit dă-mi acum, Preacurată, curăţire patimilor mele şi izbăvire de greşeli.
Mă tem, Fecioară, de judecată şi de munca cea veş-nică a focului, de hotărârea cea cu adevărat netrecută, de scrâşnirea dinţilor şi de sălbăticirea viermelui cel nea-dormit; pentru aceasta cu durerea inimii mă rog ţie, Preacurată, izbăveşte-mă de înfricoşata osândă, cea cu totul fără prihană.
Slavă ...
Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădu-larele trupului, atunci stai lângă mine, dumnezeiască Mireasă, şi risipeşte sfaturile vrăjmaşilor celor netrupeşti şi zdrobeşte fălcile celor ce caută să mă înghită fără de milă, ca să trec neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.
Şi acum ...
Toată lauda îţi dă loc ţie, Fecioară, şi toată bună cuvântarea oamenilor; că tu mai ales eşti bună cuvân-tarea noastră şi lauda. Deci în locul a toată lauda şi buna cuvântare, noi robii tăi, Fecioară, cu multă dragoste Născătoare de Dumnezeu chiar te numim pe tine.Amin!