LUNI SEARA
Glas 2, Cântarea 1-a, Irmos:
Cântarea lui Moisi luând, strigă suflete: Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dum-nezeul meu, şi-L voi slăvi pe El.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Buzele sufletului meu cele închise deschide-le şi limpezeşte gândul şi limba mea, Preacurată, ca să ves-tească gura mea lauda ta, Născătoare de Dumnezeu, şi din inima mea să-ţi aduc mulţumită.
După Dumnezeu, ţie ţi-am dăruit cu totul mântui-rea mea, Preacurată, eu robul tău, şi toată dorirea, ţine-rea, dragostea şi înainte punerea din toată vârtutea şi din tot sufletul întinzându-le către tine.
Slavă ...
Plâns ucigător de patimi şi tânguire, curgerea de-a pururea vie a umilinţei şi lacrimă stingătoare a gheenei, tăcere curăţitoare şi fericita smerenie, păzitoarea cea mare, dăruieşte-mi mie, Stăpână.
Şi acum ...
Pe tine, Împărăteasa tuturor, cu ciucurii cei de aur ai curăţeniei fiind îmbrăcată şi împodobită, şi cu haina aurită şi strălucită a fecioriei înfrumuseţată fiind, Prea-curată, Dumnezeu te-a pus de-a dreapta Sa.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Mintea mea cea neroditoare, cu milostivirea Ta
arat-o aducătoare de roade, Dumnezeule, Lucrătorule al bunătţilor şi Săditorule al celor cuvioase.
Ca pe o cămară frumoasă a Mirelui, ca pe un palat însufleţit al Stăpânului, ca pe o porfiră cinstită a Împăra-tului şi ca pe un sălaş ferecat cu aur, Preacinstită, te rog, mântuieşte-mă pe mine cel ce te cinstesc pe tine.
Iată dumnezeiasca căruţă cea cu multe nume nu-mită; iată dumnezeiescul scaun cel cu aur ferecat; iată dumnezeiescul pat cel cu porfiră aşternut, pe care S-a o-dihnit Împăratul meu Hristos, Fecioara Stăpâna, pe care să o lăudăm.
Slavă ...
Dobitoceşte plecându-mă pornirilor celor dobito-ceşti, eu cel cu cuvântare şi cu pricepere cinstit, ca un fără de minte m-am alăturat şi m-am asemănat dobitoa-celor celor fără de minte; ci tu, ceea ce ai născut pe Cuvântul, pe mine miluieşte-mă.
Şi acum ...
Cel ce ai întemeiat luna şi stelele, şi cerul l-ai în-tins ca o piele şi pământul l-ai aşezat pe ape neţinut, Cuvinte, biserică mai desfătată şi mai înaltă decât ceru-rile ai arătat-o pe ceea ce Te-a născut pe Tine.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Naşterea Ta cea din Fecioară, proorocul mai înainte văzând-o, a propovăduit strigând: Auzul Tău am auzit şi m-am temut, că de la miazăzi şi din muntele cel sfânt şi umbros ai venit, Hristoase.
Picaţi munţi veselie şi izbucniţi dealuri bucurie, că muntele cel arătat şi sfânt, cea Prealăudată, tuturor a pi-cat dumnezeiască dulceaţă şi bunătate.
Mai presus de cât toată mintea este înălţată minu-nea ta; se biruieşte şi puterea cuvintelor tâlcuind-o pe dânsa, că pe Cuvântul cel netâlcuit şi necuprins L-ai năs-cut, Fecioară.
Slavă ...
Mi se leagă glasul meu şi limba mi se împiedică, căci mi se pare că stau înaintea înfricoşatului Tău divan, Doamne al meu, Doamne; pentru ceea ce Te-a născut pe Tine, Milostive, îndură-Te şi spre mine.
Şi acum ...
Miluieşte-mă, Născătoarea Cuvântului cel Milos-tiv, pe mine care m-am făcut nemilostiv şi nevrednic de milă, ca cela ce despre toate poruncile Stăpânului m-am lenevit.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Negura sufletului meu risipind-o, Mântuitorul meu, cu lumina poruncilor Tale luminează-mă, ca un singur Împărat al păcii.
Aducându-mi aminte de înfricoşatul divan al Fiu-lui tău, mă cutremur cunoscând lucrurile mele cele cum-plite, Născătoare de Dumnezeu, care covârşesc cu ne-măsurarea mulţimea nisipului cel de lângă mare şi dan-sul stelelor cel nemăsurat.
Ceea ce eşti răsărit al Soarelui slavei, străluceş-te-mi raza dumnezeieştii umilinţe, mie celui ce şed întru întuneric şi în umbra morţii şi mai-nainte de îngropare, ca un mort, ca pe mortul meu să-l plâng.
Slavă ...
Minte întunecată, inimă zăbavnică şi limbă îngustă, ce laudă vor aduce ţie, Fecioară? Căci toată lumea de s-ar face buze şi limbi nu va putea cu adevărat, după vredni-cie, să te laude pe tine, Stăpână.
Şi acum ...
Afară de ajutorul tău şi împreună lucrarea ta, Fe-cioară, deşartă este lacrima, deşartă truda oamenilor, su-doarea şi osteneala şi toată nevoinţa fără de tărie. Pentru aceea, ajută-mi mie, cel ce doresc să mă mântuiesc.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Întru adâncul păcatelor fiind ţinut, Hristoase, şi în noianul vieţii mă învăluiesc; ci precum pe Iona din fia-ră, aşa şi pe mine din patimi scoate-mă şi mă mântuieş-te, Mântuitorule.
Spre tine nădejdile mântuirii mele mi-am pus, Fe-cioară Prealăudată; tu, pe sufletul cel ce se duce către moarte, povăţuieşte-l către viaţă.
Tu îmi cunoşti multă neputinţa mea şi trândăvirea o ştii, Stăpână; precum însăţi ştii mântuieşte-mă, şi pre-cum voieşti de gheenă izbăveşte-mă.
Slavă ...
Cuvântul, Cel ce cu voirea toate le-a înfiinţat, Care este de-a pururea vecuitor şi de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul, din Fecioară poartă fiinţa mea.
Şi acum ...
Înotând eu în noianul vieţii, furtuna şi întreitele în-văluiri ale patimilor mă clătesc pe mine; încetează valul, Preacurată, şi tulburarea cea nestatornică îmblânzeşte-o.
Sedealna:
Lenea cea cumplită a sufletului meu şi slăbiciunea inimii mele văzându-le, vindecă-le cu rugăciunile tale,
Maica lui Dumnezeu, şi părţii celor mântuiţi învredni-ceşte-mă, izbăvindu-mă de întuneric şi de muncă, ca ceea ce însăţi eşti nădejdea şi mângâierea mea.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Pe heruvimi urmând tinerii, în cuptor dănţuiau strigând: Bine eşti cuvântat, Dumnezeule, că întru ade-văr şi judecată ai adus asupră-ne acestea toate pentru păcatele noastre, Cel ce eşti Prealăudat şi Preaslăvit întru toţi vecii.
Sfeşnicule de aur, chivotule purtător de lumină, masă sfântă, scaune de foc, rugule nears, cădelniţa cea cu totul de aur, cetate slăvită şi prea vestită, cămara cea cu totul de aur, palatule de aur şi cu roşu împodobit, Stăpână, mântuieşte-mă.
Cuvântul lui Dumnezeu cel Unul-Născut intrând în pântecele tău, părtinitoare neruşinată te-a dăruit pe tine creştinilor. Pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, milu-ieşte sufletul meu, care toată ziua şi noaptea te cheamă pe tine.
Slavă ...
Unul Dumnezeu, Cel ce a măsurat cu palma ceru-rile şi pământul şi din nefiinţă a înfiinţat fiinţa cea fără de trup şi nematerialnică a îngerilor, Fecioară, Acesta prin înger «bucură-te» ţi-a trimis ţie, şi plecând cerurile, întru tine S-a sălăşluit.
Şi acum ...
Aducerea cea săracă a graiurilor mele primind-o ca un prinos desăvârşit fără de prihană, ca nişte tămâie cu bun miros, ca nişte mir din aromate alcătuit, izbăveş-te-mă, de Dumnezeu Născătoare, de toată primejdia şi înconjurarea patimilor.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Pe Cel ce a însemnat ...
Biserică preacurată a Mântuitorului şi Împăratului meu Hristos, scaunul cel preaslăvit, cerul cel preaînalt, raiule cel cu adevărat nejefuit, Stăpână, deschide-mi mie uşile raiului.
Mână dreaptă aproape stătătoare şi apărătoare tare să te aflu pe tine, Fecioară, în vremea ieşirii mele, când va vrea să lipsească cu amar dintru mine duhul meu, că pe căi strâmbe şi aspre am umblat.
Binecuvântăm pe Tatăl ...
Sufletul meu cel omorât cu dulceţile şi care în la-tura şi în umbra morţii locuieşte, Născătoare de Dumne-zeu, Stăpână, ceea ce ai zămislit Viaţa cea dumnezeias-că, înviază-l şi luminează-l cu lumina solirilor tale.
Şi acum ...
Munte ce pică dulceaţă şi îndulceşte amărăciunea lumească te-ai arătat, Fecioară, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Roua cea preadulce; pentru aceea îndulceşte-mi amărăciunea păcatelor mele.
Să lăudăm, bine să cuvântăm ...
Pe Cel ce a însemnat mai înainte în rug, în muntele Sinai oarecând, lui Moisi, taina Fecioarei, lăudaţi-L, bine-L cuvântaţi şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
Din pământeni cine a auzit una ca aceasta sau cine a văzut cândva? Că Fecioara s-a aflat având în pântece şi fără de durere Prunc a născut. Întru acest chip este minunea ta şi pe tine, Curată Născătoare de Dumnezeu,
te mărim.
Preasfântă Fecioară, prea fără prihană, Preacurată Doamnă, Prealăudată, Cinstită, căruţa Cuvântului cea prea luminoasă, lumina ticălosului meu suflet, suflarea şi viaţa mea, precum ştii, precum voieşti, miluieşte-mă şi mă mântuieşte.
Din pântecele maicii mele spre tine m-am aruncat şi ţie sunt lăsat, Curată, eu smeritul şi săracul de fapte bune; tu îmi fii mie, Fecioară, fierbinte povăţuitoare că-tre fapta bună, netezind cărările mântuirii mele.
Slavă ...
Nădejdea şi ajutorul mântuirii mele spre tine, Mai-ca lui Dumnezeu, întru toate stă, după Dumnezeu, că spre tine m-am aruncat şi ţie sunt lăsat eu săracul, să nu mă părăseşti, ci sprijineşte-mă, Preacurată.
Şi acum ...
Fecioară, tu eşti lauda ticălosului meu suflet, tu eşti dulceaţa şi luminarea, tu eşti bucuria mea, tu dul-ceaţa inimii, tu lumină şi îndulcire şi viaţă, tu mângâiere dumnezeiască, tu eşti bucurie şi veselie. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu