DUMINICĂ SEARA
Glas 3, Cântarea 1-a, Irmos:
Marea ai desfăcut-o şi pe căruţele lui Faraon cu adâncul mării le-ai acoperit, Doamne, şi ai mântuit pe poporul israiltenesc, cel ce cu cântări Te lăuda.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,
mântuieşte-ne pe noi
Ceea ce pe Cuvântul, Mântuitorul meu, prin cu-vânt L-ai născut, mai presus de cuvânt, pe mine cel ce sunt cuvântător şi cu porniri dobitoceşti, dobitoceşte m-am supus voilor trupeşti, cu cuvântul tău înţelepţeş-te-mă, ca să te slăvesc.
Ceea ce eşti casă a sfinţeniei, locaş al slavei Dom-nului, cădelniţă dumnezeiască a Cărbunelui celui cinstit şi nematerialnic, Preacurată, toată reaua putoare a sufle-tului meu fă-o binemirositoare şi mintea şi inima mea sfinţeşte-o.
Slavă ...
Cu înverşunări desfrânate şi cu lucrări urâte cu totul mi-am pângărit trupul; biserica trupului meu urât am stricat-o. Ceea ce eşti Biserică Preacurată a Dumne-zeieştii Fiinţe, mintea mea curăţeşte-o cu stropirea iso-pului celui mai bun.
Şi acum ...
Întinând nebuneşte pe cel după chip, cu patimile trupului meu, Fecioară, mă tem de mânierea lui Dumne-zeu şi de prea înfricoşata muncă a focului; ci tu, milu-ieşte-mă pe mine cel ce alerg la tine.
Cântarea a 3-a, Irmos:
Întăreşte, Doamne, inimile robilor Tăi şi le lumi-nează spre lauda Ta, ca să Te slăvim pe Tine, Mântuito-rule, în veci.
Ceea ce ai născut Soarele dreptăţii, luminează cu lumina ta sufletul cel ticălos, care ca într-o noapte se luptă cu noaptea faptelor celor rele şi a gândurilor celor întunecate.
Stăpână, ceea ce eşti neîntinată, pe mine cel întinat în tina dulceţilor, cu stropirea milei tale, ca şi cu un isop, curăţeşte-mă şi de întinăciunea patimilor spală-mă.
Slavă ...
La cercetarea judecăţii Tale celei înfricoşate, când voi sta înaintea divanului Tău, Hristoase, şi gol şi osân-dit, cu rugăciunile Maicii Tale, din foc, izbăveşte-mă.
Şi acum ...
Strălucită cu frumuseţile Dumnezeirii, ca o Mirea-să prea fără prihană, ca o frumoasă Împărăteasă, stai lângă Fiul tău, adevăratul Împărat, nestricată Fecioară.
Cântarea a 4-a, Irmos:
Au doară, în râuri Te vei mânia, Doamne? Au doa-ră, în râuri este urgia Ta, sau în mări pornirea Ta?
Având vreme de pocăinţă şi de îndreptare, primeş-te gând de întoarcere, suflete al meu, şi îmbunătăţeşte-te pe sineţi, ca nu cumva să te apuce urgia Domnului nepo-căit.
Pe Dumnezeu, Cel ce Se poartă în căruţă înfricoşa-tă de heruvimi, ceea ce eşti căruţă de Dumnezeu zidită, Fecioară Preacinstită, trupeşte, ca pe un prunc, L-ai pur-tat şi cu lapte L-ai hrănit. O, taină! O, înfricoşată auzire!
Slavă ...
Numai eu între oameni am întărâtat cinstitele Tale îndurări; că eu singur am amărât, Hristoase, bunătatea Ta cea covârşitoare; pentru rugăciunile celeia ce curat Te-a născut pe Tine, miluieşte-mă.
Şi acum ...
Când Mirele va veni noaptea ca să mă judece, a-tunci binevoieşte, Preacurată, ca să ies întru întâmpinarea Lui, cu făclie luminoasă, şi să mă închin venirii Acestuia.
Cântarea a 5-a, Irmos:
Cu lumina Ta cea neînserată, Hristoase Dumneze-ule, luminează smeritul meu suflet şi-l povăţuieşte la frica Ta, pentru că lumină sunt poruncile Tale.
Mă uimesc căutând la noianul cel nemărginit al greşelilor mele, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea alerg la adâncul milei tale.
Viforul fărădelegilor mele mă tulbură, furtuna pă-catelor şi volbura patimilor mă volburează; la limanul pocăinţei ocârmuieşte-mă, Stăpână.
Slavă ...
Sufletul meu cel întunecat, cel ca o piatră tare, ne-ruptă, aspră şi nezdrobită, cu umilinţa moaie-l, Fecioară, şi-l arată piatră vârtoasă care izvorăşte lacrimi ca nişte ape.
Şi acum ...
Vezi, Curată, neputinţa smeritului şi ticălosului meu suflet şi izbăveşte-mă de scularea asupra mea a ne-văzuţilor vrăjmaşi şi de vătămarea acestora.
Cântarea a 6-a, Irmos:
Pe cei ce au ajuns la sfârşitul veacurilor, Iubitorule de oameni, şi în valul ispitelor se primejduiesc să piară, nu-i trece cu vederea pe cei ce strigă: Mântuieşte-ne, Mântuitorule, precum ai mântuit din fiară pe proorocul.
Pe tine cea între fecioare Născătoare de Prunc şi între maici Fecioară curată, taina cea minunată în ceruri şi înfricoşată pe pământ, cea chiar Născătoare de Dum-nezeu şi cu adevărat a Domnului Născătoare, te laud, Fecioară.
Întru lenevire trecându-mi vremea, m-am apropiat către sfârşitul vieţii mele; ci tu, Preacurată, măcar la sfârşitul vieţii mă rog să-mi dai umilinţă, ca să plâng cu amar pentru păcatele mele cele fără de număr.
Slavă ...
Ca cel ce am râvnit pe fariseul cel înalt la grumaji şi mult lăudăros, cu mintea înălţându-mă, am căzut în trufie; ci tu, Născătoare de Dumnezeu, dăruieşte-mi sme-renia vameşului cea de înălţime suitoare.
Şi acum ...
Mă tânguiesc şi plâng şi mă jelesc, când îmi aduc aminte de înfricoşatul divan, căci lucruri rele am; Marie, ceea ce eşti neispitită de bărbat, Maica lui Hristos, în ceasul cel înfricoşat fii mie părtinitoare.
Sedealna:
Cele cereşti cu frică se bucurau, şi cele pământeşti cu cutremur se veseleau, când preacuratul glas a venit la tine, Născătoare de Dumnezeu. Ca o prăznuire a strălu-cit tuturor, când a izbăvit Stăpânul pe cel întâi zidit. Pen-tru aceasta împreună cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te, cea cu daruri dăruită.
Cântarea a 7-a, Irmos:
Cei trei tineri în cuptor, pe Treime închipuind, în-grozirea focului au călcat şi cântând strigau: «Bine este cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri».
Culegând roadele păcatului m-am omorât, şi adu-când pe sufletul meu neroditor, strig ţie: Arată-mă adu-cător de roadă, ceea ce cu Rodul tău ai pierdut strică-ciunea.
Din lucruri nu-mi este mie mântuire, Stăpână, că păcate lângă păcate adaug şi răutate peste răutate. Deci, cu solirea ta, Curată, întâmpinând, mântuieşte-mă.
Slavă ...
Judecata este lângă uşi, divanul gata, găteşte-te smerite suflete şi strigă: Când vei judeca, Cuvinte, să nu mă osândeşti pe mine, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut.
Şi acum ...
O, străină taină! O, înfricoşată gândire! Cum Dum-nezeu S-a arătat pe pământ ca un om? Cum? Precum El ştie, precum voieşte, precum bine Îi place şi lucrează precum şi voieşte.
Cântarea a 8-a, Irmos:
Pe Domnul Cel ce S-a pogorât ...
Frica Domnului este curată şi rămâne în veacul veacului, pe care eu lacomul, urând-o, necurat m-am făcut, căci cu necurăţie m-am înjugat cu toată lăcomia. Deci arată-mă curat, Preacurată Marie.
Sfeşnicule al Luminii celei nematerialnice, cămară cu totul aurită, dumnezeiescule pat, cel strălucit, şi scaune al slavei în chipul focului, palatule însufleţit şi
cămară plină de toată curăţia şi sfinţenia, sfinţeşte-mi mintea mea.
Binecuvântăm pe Tatăl …
Pe Cuvântul Tatălui, Cel întrupat mai presus de cuvânt, L-ai născut de Dumnezeu Născătoare, Fecioară, pe Care toate făpturile Îl lăudăm ca pe Domnul, şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum ...
Împestriţat fiind cu răutatea şi îmbrăcat cu desfrâ-narea, te rog pe tine, Fecioară, cea împodobită cu slavă şi îmbrăcată cu haina cea aurită a Dumnezeirii, îmbra-că-mă pe mine cu haina cea strălucită a nepătimirii.
Să lăudăm, bine să cuvântăm ...
Pe Domnul, Cel ce S-a pogorât în văpaia focului la tinerii evreieşti şi S-a arătat cu putere Dumnezeiască, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a, Irmos:
În muntele Sinai, în rug, Moisi te-a văzut pe tine, care fără de ardere ai zămislit în pântecele tău Focul Dumnezeirii, iar Daniil te-a văzut munte netăiat şi Isaia te-a numit toiag odrăslit din rădăcina lui David.
Părându-mi-se mie, osânditului, că gânditor stau înaintea divanului celui nesuferit şi înfricoşat al preacu-ratei Naşterii tale, Preacurată, îngrijorat, cutremurat, în-fricoşat, fără de răspuns şi gol, te chem pe tine ajutătoare.
Ceea ce eşti cămara cea de aur şi de Dumnezeu îm-pletită, luminează sufletul meu; uşa cea cerească, deschi-de-mi mie intrarea vieţii; Sfânta sfinţilor, sfinţeşte-mi mintea mea; pământule nearat, arată-mă locuitor al pă-mântului celor blânzi.
Slavă ...
Tu îmi potoleşte tot viforul primejdiilor mele celor în multe chipuri, tu de bucurie umple inima mea, toată scârba de la mine gonind-o, Fecioară, bolile alungându-le, ispitele încetându-le, ceea ce izvorăşti bucurie celor ce te laudă pe tine.
Şi acum ...
Veniţi toţi credincioşii să cădem la Maica lui Iisus şi mai înainte de sfârşit să suspinăm, să plângem şi să ne tânguim cu amar, şi cu fierbinte umilinţă înaintea aces-teia să strigăm: Stăpână, sârguieşte-te să nu ne laşi pe noi să pierim în foc.Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu